Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, nu e sigur că segmentul din autostrada Sebeș – Turda, care leagă Alba Iulia de Aiud, poate fi dat în folosință așa cum au anunțat autoritățile, la 1 Decembrie, de Ziua Națională.
Grindeanu, susține că până la finalul acestui an am putea avea maxim 32 de kilometri de autostradă dați în folosință, pentru că sunt probleme tehnice și există întârzieri.
”Din informațiile pe care le am în acest moment vorbim de posibilitatea de a da 7 km de autostradă în folosință pe trosonul Târgu-Mureș-Ungheni. De asemenea, vorbim de posibilitatea de a da în folosință lotul 2 din Sebeș-Turda, pe o lungime de 25 de kilometri, dar acolo avem probleme de structură, de surpări și am un mare semn de întrebare privitor la darea în folosință a lotului doi din Sebeș-Turda”, a spus Sorin Grindeanu, citat de Alba24.ro.
De Ziua Naţională, autoritățile au anunțat că vor da în circulație prima autostradă terminată în întregime după Revoluție. Are doar 70 de kilometri, dar face legătura între două autostrăzi importante, care încă sunt neterminate.
Autostrada 10 ar permite să se ajungă de la Sibiu la Cluj-Napoca, în două ore. Şapte ani a durat construcţia.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Grindeanu , autostrada , revolutie , Cluj Napoca , ministru , Sorin Grindeanu , Ziua Națională
Vizualizari: 3594
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Kokos
Acum 9 ore
Kokos
Acum 10 ore
Mfuhker jones
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Dănuleț R.