Vineri,
21.01.2022
Parțial Noros
Acum
-1°C

Primarul Fodor: Sibiul nu a putut reconstrui sala de sport din centru din cauza angajaților acesteia

Primarul Fodor: Sibiul nu a putut reconstrui sala de sport din centru din cauza angajaților acesteia

Demolarea sălii de sport din vecinătatea teatrului sibian și reconstruirea acesteia în altă parte a fost împiedicată de către angajații acesteia, a arătat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Subiectul sălii de sport din parcarea Teatrului a fost adus în discuție în contextul proiectului de ridicare a unui Centru de conferințe și spectacole în locul actualului teatru sibian. Proiect care – în viziunea celor care i-au întocmit studiul de prefezabilitate – va îngloba și sala Clubului Sportiv Școlar Sibiu, cea din Piața Teatrului.

”Ținând cot de investiția de peste 100 de milioane de euro pe care Primăria Sibiu dorește să o facă în viitorii ani, aveți în vedere depunerea unui efort în plus, financiar, de a găsi resursele necesare pentru ca sala sporturilor de acolo să poată fi relocată în altă zonă, care să se preteze activităților sportive?”, a fost întrebată primarul Astrid Fodor, de către consilierul local Cătălin Stanciu.

Astrid Fodor a răspuns că principala problemă ține de faptul că sala se află în administrarea CSȘ, instituție care nu este în raport de subordonare cu Primăria. Și că reprezentanții acestei instituții s-au opus demolării și reconstruirii sălii de sport. ”După cum știți, hala nu este în proprietatea noastră. Noi avem nevoie de susținere și, având în vedere că acum sunteți la guvernare, poate veți susține demersul nostru, să fie aprobată varianta noastră. Sper că în cazul acesta lucrurile vor intra, poate, într-un făgaș normal și politicul va ține cont și de interesele cetățeanului, ale municipalității, nu numai interesele politice și ale celor câteva persoane care conduc aceste instituții sau ce or fi ele și ca să nu își piardă postul. De fapt, acele persoane nici nu își pierdeau postul, că treceau la cealaltă hală (sală de sport – n.r.). Dar discuția este mult mai amplă și nu cred că este cazul să o discutăm aici mai mult. O putem face în alt cadru”, a răspuns primarul Sibiului.

Foto: arhiva TS

Vizualizari: 8887

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Kramnik

Acum 1 lună

Sala nu se poate darama , domnul Luca va inainta in curand documentatia pentru declararea ei Monument Istoric. Aici s-au castigat singurele titluri nationale la baschet ale Sibiului si ,tot aici, a jucat baschet Ghita Muresan( la cate flegme o primit in cap am putea sa-i dam numele unuia din cosuri , cosul dinspre scari ), singurul roman care a evoluat in NBA.
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Avand in vedere ca multe nu se fac in Sibiu din cauza domniei ei ( curatenia Sibiului,spatii verzi, trafic normal, construitii in limitele legii si nu pe ochi frumosi), vede si ea cum e sa nu se faca ceva din cauza altora, care spre deosebire de ea au motive si argumente

Raspunde

Cosmin Guțiu

Acum 1 lună

De ce nu construiește, competenta asta de contabilă, o sală pentru CSS intr-o locație accesibilă copiilor și după aceea să ia în calcul demolarea sălii actuale.
Raspunde

K.Samuel

Acum 1 lună

Dar cealaltă sala se poate face doar dacă se demolează asta? Sa facă cealaltă sala, sa vada lumea ca s-a făcut și apoi s-o dărâme pe asta. Oamenii mici întotdeauna se împiedică în mărunțișuri... și contabilii în virgule...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus