Vineri,
21.01.2022
Innorat
Acum
-1°C

Patru semafoare pe Coposu. Primăria Sibiu: Pietonii traversează mai în siguranță

Patru semafoare pe Coposu. Primăria Sibiu: Pietonii traversează mai în siguranță

Primăria Sibiu a instalat două semafoare noi pe bulevardul Corneliu Coposu. Primul semafor a fost instalat la intersecția cu strada Berăriei și a fost pus în funcțiune în luna noiembrie, iar al doilea semafor va fi pus în funcțiune astăzi, 4 decembrie, la intersecția cu strada Pompeiu Onofreiu.

„Noile semafoare sunt dotate cu buton pe care pietonii îl pot acționa atunci când doresc să traverseze strada. De asemenea, pentru persoanele cu deficiențe de vedere semafoarele au fost echipate cu dispozitive sonore, în completarea covoarelor tactile deja existente. Aceste două noi semafoare se adaugă celor deja funcționale la intersecția cu str. Gh. Lazăr și respectiv în dreptul Teatrului Național Radu Stanca”, transmit reprezentanții municipalității sibiene într-un comunicat de presă.

Acum o lună, când a fost instalat semaforul la intersecția cu strada Berăriei, părerile taximetriștilor erau împărțite. Unii dintre ei spuneau că este de folos pentru că fluidizează traficul, iar alții considerau că nu este de folos întrucât semafoarele de pe Coposu sunt amplasate la distanțe destul de apropiate unele de altele.

„Eu, sincer vă spun, nu știu cât de util o să fie, sunt unul lângă altul, cel de la teatru e la 100 de metri. Vom vedea pe viitor dacă va fi util sau nu”, explica un șofer de taxi în urmă cu o lună.

Citește și „Patru semafoare pe o distanță de 600 de metri. „Nu știu cât de utile o să fie, sunt unul lângă altul”

Foto: Primăria Sibiu

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

20 comentarii

X

Acum 1 lună

1.Cel de la teatru nu s-a sincronizat cu cel de la str Berariei, lucru ce ingreuneaza traficul mai ales la ore de varf! O ardem pe smarteala dar nu putem corela 2 semafoare la distanta de 200m. 2. Cel de la Berariei putea fi montat inainte de intersectie asa incat sa poti da posibilitatea de intrare in bulevard de pe Berariei, nu s-a facut ca nu e smarteala 3. Trecerea de pietoni de la sala Thalia poate fi refacuta in diagonala, asa cum era odata cand nu era semaforizata! ar lega din nou rampele si trotuarele de pe ambele parti ale bulevardului direct. 4. semaforul de la Spital sigur nu este sincronizat cu cel de la str. Ghe Lazar, dar acea trecere ar putea fi desfiintata si comasata cu cea din giratoriul mare, care se afla la o distanta de aprox.80m de aceasta! 5. acelasi lucru s-ar putea face si cu trecerea semaforizata de la Mall-desfiintata si obligativitatea traversarii prin giratoriu, statiile de autobuz mutatea acolo unde au fost proiectate initial: la parterul blocului unde este Digi! zona pana in podul garii si asa este ingusta iar actualele statii se incaleca, astfel ca acolo se produc deseori blocaje la care mai ajuta si acea trecere de pietoni semaforizata! Problema nu este de a da jos/a urca omul chiar in mall ci a-i facilita transportul cat mai rapid unde doreste prin benzi dedicate de autobuz. Noi facem smarteala pe Dumbravii in sus unde un autobuz electric va circula o data la jumatate de ora pe banda dedicata spre cimitir. Smart!
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Hei mr. X , semaforul de la teatru e semafor normal , cu timpi de tranversare ficsi , iar cel de la Berariei e semafor cu buton , care trece pe verde cand apasa cineva pe buton , cam cum ar putea fi sincronizate cele doua ?
Raspunde

X

Acum 1 lună

Nu este asa! cu siguranta! La semafoarele de sus exista chiar secundare! E drept ca trebuia legat un cablu alb in ghirlanda de la teatru pana la Berariei sau trebuia pornit intr un anumit interval de timp....dar sunt smart cei care le-au "gandit"! Inclusiv aplasarea acestui brat in asa fel incat sa nu poti iesi de pe Berariei! Peste 3 luni, alti bani alta distractie!
Raspunde

Neluțu O

Acum 1 lună

Cu fiecare semafor instalat, se salvează vieți!!
Raspunde

BON

Acum 1 lună

Cam dese! În cca. 700 m sunt deja 4 semafoare. Cred că într-un oraş smart se investea pentru nişte pasaje subterane, acolo unde spaţiul permite, pentru fluidizarea traficului.
Raspunde

Șofer mulțumit

Acum 1 lună

Nu sunt multe. În acele zone este un mare aflux de pietoni care treceau unul câte unul. Acum trec grupați mai mulți. Cu mașina aștepți mai puțin în dreptul acelor treceri. Trecerea e mult mai sigură pentru toată lumea. Bravo!!!
Raspunde

Bambolero

Acum 1 lună

Spațiul nu permite
Raspunde

Marioara

Acum 1 lună

In sfarsir, un lucru bun!
Raspunde

Kramnik

Acum 1 lună

Foarte bine ! Trebuiau montate ! Dar semaforul de la Piata Cibin , pe strada cu un singur sens, trebuie dat de urgent jos. Acolo nu exista un pericol mare de accident , mașinile circula cu viteza mică, deseori se formează coloane iar șoferii lasă pietonii să treacă. Lumea în general se înțelege din ochi , nu e nevoie sa reglementăm inutil civilizația și omenia.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Propunere

Acum 1 lună

PROPUNERE PTR FLUIDIZARE 1. Desființarea trecerilor ptr pietoni de la mall și spital! Sunt treceri ptr pietoni foarte aproape in sensul giratoriu! Sunt suficiente cele din sensul giratoriu. Faptul ca se poate traversa strada cu 50 m înainte nu ajuta cu absolut nimic! 2. Desființarea trecerii ptr pietoni de la sala Thalia! Este foarte aproape cea de la spital…50 m! 3. Sistem de “unda verde” ptr cele 2 treceri de la teatru cu timpi reglabili in funcție de volumul de trafic auto si pietoni! 4. Desființarea si mutarea stației de autobuz de la Mall in fata la Hidroelectrica unde exista spațiu suficient ptr oprirea autobuzului! Astfel nu se mai blochează banda de circulație si nu se mai formeaza coloana pe pod! 5. Separarea benzilor ptr virajul la dreapta prin montarea unor “butoni” pe marcajul rutier! Astfel se va evita trecerea de pe o banda pe alta in mod haotic! 5. Mutarea pistelor de biciclete pe trotuarele unde spațiul permite! Pe Str C Coposu este posibil acest lucru!
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

Coposu e stradă în centru, deci nu-i gândită să te dai cu 70 km/h pe ea.
Raspunde

Elzorab

Acum 1 lună

Esti praf la toate comentariile.
Raspunde

Radu

Acum 1 lună

Pe când semafoare pentru pietoni și pe str Semaforului?
Raspunde

Un sibian

Acum 1 lună

In sfarsit ceva bun, pozitiv facut de primaria Sibiu!
Raspunde

Ion Iliescu

Acum 1 lună

In sfârșit nu mai pot accelera cretinii pe Bd. Coposu ca de la spital la teatru erau toți cocalarii cu accelerația la podea și depășeau prin dreapta …
Raspunde

Bene

Acum 1 lună

Le-a trebuit "inginerilor" din primărie muuuult ca să-și dea seama ca semafoarele pentru pietoni cu buton sunt cele mai eficiente. In alte țări europene s-a recurs la ele de ani buni. Faptul că sunt 4 semafoare pe o distanță de 700 de metri, pe o arteră sufocată de trafic nu este o anomalie. Este pentru protecția celui care merge pe jos prin orașul ăsta sufocat de mașini. Comentariile au fost făcute în majoritate de către șoferi. Care nu stiu de când n-au mai traversat o stradă . Faptul că nu sunt sincronizate e altă poveste. Tristă . Pentru ca nu sunt in stare cei de la control trafic să o facă. Dacă există așa ceva.
Raspunde

SalimDream

Acum 1 lună

Un lucru bun cap coada nu pot sa faca oamenii astia, au scos bumperele si au lasat niste gropi de vai de mamele lor cate injuraturi isi primesc de la soferi.
Raspunde

Dumitru

Acum 1 lună

Sa puna si la giratoriul de pe Alba Iulia unde este varza traficul la ore de varf si se blocheaza totul pentru cate un pieton, 2.
Raspunde

Geo

Acum 1 lună

Dacă tot sa pus Primaria pe montat semafoare, ar fi bun unul pe Sos. Alba Iulia, la trecerea de pietoni de la benzinăria Socar ( fosta Aral ) , unde este foarte foarte riscanta traversarea , la orice ora !
Raspunde

Heinz Joachim Flockenwald

Acum 1 lună

A-i pune pe români-poporul ales, să respecte reguli este ca și când te astepți ca niște bovine să cânte din Mozart.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus