Duminică,
23.01.2022
Innorat
Acum
-7°C

Formularul de localizare a pasagerului va trebui completat la intrarea în România, din 20 decembrie

Formularul de localizare a pasagerului va trebui completat la intrarea în România, din 20 decembrie

Persoanele care intră în România ar urma să completeze formularul de localizare a pasagerului, începând cu data de 20 decembrie, a anunţat duminică secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, la finalul unei întâlniri convocate de premierul Nicolae Ciucă, la care au participat miniştrii Sănătăţii, Afacerilor Interne, Apărării, precum şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

"Formularul de localizare a pasagerului sau, cum se spune, PLF - Passenger Locator Form, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrare în aeroporturi şi unde persoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă, să îl prezinte la graniţă sau la sosire la graniţă, dacă este, pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată. Acest formular, după discuţiile care au avut loc astăzi, urmează să fie implementat începând cu data de 20 decembrie şi se va elabora în acest sens şi o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare, pentru a pregăti oamenii pentru folosirea acestui formular", a spus Raed Arafat.

Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost deja implementat de alte state europene. Raed Arafat a menţionat că documentul va trebui completat de către toate persoanele care intră în ţară.

"Formularul, menirea lui este să ştim persoana respectivă, unde o găsim în momentul în care ştim că este contact, că a fost expusă sau dacă persoana respectivă se îmbolnăveşte. Atunci prin ea putem să aflăm cine a mai fost în jurul ei în avionul sau în autobuzul în care a călătorit. Aşa că formularul de localizare a pasagerului este un formular care ajută pentru a face ancheta epidemiologică foarte bine, motiv pentru care toţi care intră în ţară vor trebui să completeze acest formular", a explicat secretarul de stat, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a arătat că, prin implementarea acestui formular, România se aliniază măsurilor luate deja în alte state.

"Acest formular este funcţional în marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană, e un pas de aliniere, poate puţin prea tardiv, dacă vreţi, dar e bine să îl facem", a spus Rafila.

Conform unui comunicat transmis de Guvern, măsura utilizării formularului de localizare a pasagerului a fost analizată având în vedere "numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron". 

Comentarii

2 comentarii

Totalitarism

Acum 1 lună

Nu vreti sa stiti si ce mancam... cu cine ne culcam si de ce ? . Ce treaba are statu' ticalos, corupt si plin de criminali incompetenti sa stie toate astea despre fiecare ditnre noi ?!!?!?!?!?!?!? Nici pe vremea lu' Ceasuescu asa ceva n-ar fi fost posibil sau indraznit... si daca era, marile "democratii", in fapt sisteme totalitare bazate pe reclama.... ar fi urlat din toti ratuncii ca... TOTALITARISM ! Ganditi-va bine cam la ce se intampla...
Raspunde

Elzorab

Acum 1 lună

După 2 ani de pandemie astia vin cu alte formulare, alte restricții, alte aberatii. Semn ca sunt incompetenti cu I mare. Uitati-va la Florida sa vedeți cum se gestionează pandemia.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus