Luni,
24.01.2022
Innorat
Acum
-8°C

Cinci elevi au fost diagnosticați cu COVID 19 în acest sfârșit de săptămână

Cinci elevi au fost diagnosticați cu COVID 19 în acest sfârșit de săptămână

Cinci elevi au fost raportați ca fiind testați pozitiv la virusul SARS CoV-2 în acest final de săptămână. În acest context, încă 280 de preșcolari și elevi învață în sistem online, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. 

Doi dintre cei cinci elevi testați pozitiv sunt preșcolari ai Grădiniței cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu și ai Grădiniței cu Program Normal Bungard. Alți doi elevi sunt din ciclul gimnazial de la Școala Gimnazială „Regina Maria” și Colegiul Național „Octavian Goga”. Un alt elev este din ciclul liceal și învață la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.

În ședința Consiliului de Administrație al ISJ Sibiu de vineri, 3 decembrie, s-au validat scenariile pentru desfășurarea cursurilor din unitățile de învățământ ale județului Sibiu, scenarii pentru săptămâna 6 – 10 decembrie. Din totalul celor 351 de unități de învățământ, pentru 348 unități de învățământ a fost validat senariul 1 (învățământ „față în față”), iar 3 unități de învățământ vor desfășura orele în sistem online (190 de preșcolari și elevi).

Pe de altă parte, reprezentanții ISJ menționează că 459 preșcolari și elevi și 19 cadre didactice s-au întors de astăzi la cursuri.

Lista cu clasele ce au cursurile suspendate începând cu 06.12.2021 o puteți vizualiza pe pagina ISJ Sibiu – www.isjsb.ro, secţiunea „Lista unităților școlare şi a claselor cu activitate online”.

De la reînceperea semestrului I al anului școlar 2021 – 2022 (08.11.2021), un număr de 54 cadre didactice și 171 preșcolari și elevi au fost confirmaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

În județul Sibiu un număr de 530 de preșcolari și elevi (0,80%), din cei existenți în unitățile de învățământ, au desfășurat orele în sistem online.

Sursa foto: Arhiva TS

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus