Vineri,
26.04.2024
Parțial Noros
Acum
6°C

Polițiștii sibieni îl scapă pe Iohannis de amendă. Șeful statului nu e amendat pentru lipsa măștii deoarece desfășura activități, ”inclusiv sportive”

Polițiștii sibieni îl scapă pe Iohannis de amendă. Șeful statului nu e amendat pentru lipsa măștii deoarece desfășura activități, ”inclusiv sportive”

IPJ Sibiu i-a transmis sibianului care a semnalat că în 10 octombrie președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, s-au deplasat prin centrul Sibiului fără mască de protecție, că nu-i poate amenda pe cei doi pentru că nu există o bază legală pentru a face asta.

Polițiștii recunosc faptul că purtarea măștii era obligatorie, însă susțin că șeful statului desfășura ”activități”, fără să specifice de ce gen.

În urma verificărilor efectuate privind petiția dumneavoastră, vă comunicăm faptul că nu au rezultat aspecte de încălcare a cadrului legal. Vă informăm că, pe raza Municipiului Sibiu, la data de 10.10.2021, erau aplicabile prevederile art.2 lit. B.) din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu nr. 71 din 09.10.2021 privind prelungirea stării de alertă, precum și pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de prevenire și combatere a contaminării cu virusul SARS CoV-2”, se arată în răspuns.

La articolul care, potrivit polițiștilor sibieni, îi absolvă pe președinte și pe soția acestuia de plata unei amenzi se spune că nu trebuie să poarte mască persoanele ”care desfășoară activități în spațiile publice deschise, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc”, așa cum se precizează în Hotărârea CJSU.

În vizită la Biserica Evanghelică

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent în Sibiu în 10 octombrie, pentru a vizita Biserica Evanghelică din Piața Huet.

A fost surprins în centrul orașului, fără mască de protecție pe față, conducătorul statului fiind însoțit și de soția sa, în aceeași situație: fără mască, deși aceasta era obligatorie inclusiv în spațiile deschise, în urma deciziei dată cu doar o zi înainte. De altfel, restul participanților la eveniment au purtat mască de protecție.

Președintele Klaus Iohannis a fost iertat de amendă și pentru lipsa măștii la Congresul PNL, organizat la Romexpo, în 25 septembrie.

De acea dată, Poliția Sectorului 1, Secția 2 Poliție, a explicat că legea a fost încălcată, dar nu a fost niciun polițist care să vadă cu proprii ochi că președintele nu poartă masca de protecție.

La mai mult de o lună după ce au primit reclamația, polițiștii au susținut că nu îl pot amenda pe președinte pentru că agentul constatator nu l-a simțit pe președinte încălcând legea ”prin propriile simțuri”.

”Pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, organele de poliție care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenției atunci când aceștia constată prin propriile simțuri săvârșirea unei fapte de natură contravențională”, se arată în răspunsul primit de sibian.

”În cazul doamnei Turcan, pe ale cui simțuri s-a bazat amenda?”

Sibianul s-a declarat contrariat de decizia polițiștilor bucureșteni, mai ales că încă de la bun început și-a bazat reclamația pe precedentul Ralucăi Turcan, amendată pentru că nu purtat mască, la sfârșitul lunii martie.

”Imaginile cu cetățeanul Klaus Iohannis sunt la fel de publice, orice agent de poliție din cadrul secției respective putea constata faptul că persoana respectivă săvârșea o contravenție. Cum explicați faptul că se face această diferențiere între cetățeni, unii putând încălca legea fără a fi sancționați, iar alții fiind sancționați pe loc, când sunt surprinși încălcând-o?”, se întreabă sibianul.

Sindicatul polițiștilor: ”Ni se pare cel puțin sfidătoare atitudinea cetățenilor Werner și Carmen”

Sindicatul Național al Polițiștilor din România Decus a luat poziție la mijlocul lunii noiembrie legat de situația soților Iohannis.

Polițiștii susțin că șeful statului a încălcat Constituția României și propun ca fiecare cetățean care e surprins fără mască de protecție să poarte în buzunar o fotografie cu președintele, fără mască, în centrul Sibiului.

”Dar așa cum ni s-a mai demonstrat anterior, legea nu este pentru toată lumea, astfel încât de la cel mai înalt nivel ni se transmite că ea se respectă preferențial, încălcându-se astfel însăși Constituția României, care la art. 16, alin. 1) prevede că „Cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări”, urmat de alin. 2): „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Dacă „NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE”, iar cetățeanul Iohannis pare că ESTE MAI PRESUS DE LEGE, după o deducție logică ar rezulta faptul că acesta este…nimeni?

Or, în condițiile în care polițiștilor li se cer de către șefi în mod insistent și deranjant agresiv sancțiuni la Legea 55/2020, ni se pare cel puțin sfidătoare atitudinea cetățenilor Werner și Carmen, care, cu siguranță, ar trebui să fie sancționați pentru contravenția comisă la data respectivă. În caz contrar, fiecare cetățean ar putea purta în buzunarul interior o fotografie a celor doi fără mască, pe care, la nevoie, să o prezinte organelor de control? Ar mai fi câteva zeci de la balamucul congresmanilor de la Romexpo… Jenant.

Pe zâmbetu-i prezidențial charismatic, larg și „călduros” s-ar putea citi: ?”, se întreabă retoric polițiștii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

Poplacean

Acum 2 ani

PENIBIL
Raspunde

Marius

Acum 2 ani

Adica dl. presedinte alerga in costum si cu cravata, iar dna, in balerini Chanel. Asa ceva, mai rar!
Raspunde

Neluțu von Kremșnitt

Acum 2 ani

Normal! Politistii pensati si efemy nu au cum sa-l amendeze pe cel mai prapadit presedinte din istoria tarii!
Raspunde

Mircea

Acum 2 ani

E un scuipat in capul tuturor cetatenilor...
Raspunde

Dan

Acum 2 ani

militieni slinosi si pupincuristi pana in maduva oaselor.! se si vede in poza ca erau imbracati sportiv. iar preotul evanghelic si doamna din dreapta sigur locuiesc impreuna cu fam. iohanis. Inclusiv ziaristii cu care a interactionat tot fara masca, locuiesc cu sotii iohannis. pa masca de azi in aer liber in Sibiu !
Raspunde

Ficusul Otravitor

Acum 2 ani

Un presedinte cu capul pe umeri si-ar fi recunoscut vina si ar fi platit amenda, dand un exemplu intregii societati. Iohannis se afunda in latrina istoriei. Cat despre politistii sibieni, ce astepatri sa avem?
Raspunde

Doe

Acum 2 ani

Si daca ii dadeau o amenda, ce era? Era mai mult simbolica. Defapt ficusul putea el sa ceara politistilor sa-l amendeza macar dand dovada de corectitudine dar din pacate nu are atata bun simt. Politistii, bineinteles, niste pupincuristi lasi. Dubla masura este caracteristica pentru acest glorios guvern pnl. Nu se deosebesc cu nimic de PSD. Acest individ ar trebui ignorat de toata lumea. cred ca asta l-Ar deranja profund, sa nu mai fie bagat in seama de nimeni. E o nulitate.
Raspunde

John doe

Acum 2 ani

Era in timpul unei partide de golf cu prietenul keul. Sotia il ajuta la cautatul mingii de golf. Daca exista precedent (activitati sportive in costum), e clar ca nu va mai purta nimeni masca in Sibiu.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hermannstaedterin

Acum 2 ani

e jalnic cata importanta se da unui fleac, cat se scrie si cat se discuta, parca n-ar mai fi alte probleme. Iar ura contra presedintelui care de fapt e invidie, rasufla din toti porii. V-ar place o sotie de presedinte in opinci si cu naframa, un presedinte burtos si slinos, fara cravata si fara maniere, poate le primiti pe amandoua data viitoare.
Raspunde

Billy B

Acum 2 ani

Va dati seama ca acuma toti cei prinsi ca fac o ilegalitate prin vizionarea imaginilor video/foto de la camerele de filmat o sa scape?! Jur ca daca ma opreste unu pe strada ca nu port masca ma arunc pe jos si ma apuc de facut flotari. :))) Cum d**** sa dai un astfel de raspuns??? In ce lume am ajuns sa traim...

Raspunde

Bambolero

Acum 2 ani

care a dat drumul la hau hau hauri pe forum?
Raspunde

Cocosila

Acum 2 ani

Daca vor mai fi alegeri (daca nu confisca stapanii tai tara), hauristii aia de care-ti bati tu joc, te vor cauta, te vor gasi si... te vor ignora. Caci voi veti fi cantitate neglijabila!
Raspunde

Bathory

Acum 2 ani

Asta nu face decat sa ne demonstreze, inca odata, superficialitatea autoritatilor romane, in general. Pai bai, daca tot scoatem motive din palarie, hai sa facem o treaba cat de cat buna macar, zic si eu. Asta e hal de motiv, ca participa la competitii sportive? De exemplu puteau zice ca domnul Iohannis era in drum spre o conferina intergalactica cand deodata a aparut un tigru. Ba nu, un ghepard. Ba nu, gata stiu. Un crocodil. Spatial. Cuantic. Si turbat te pomentesti. Asa e de inteles, nu in fiecare zi te duci la conferinte intergalactice si te bati cu crocodili spatiali cuantici turbati. Uiti si de masca si de tot cand iti apare o jivina de asta spatio-temporala in fata. Oameni suntem, ce dracu'
Raspunde

Ally McBeal

Acum 2 ani

M*********! O sfidare la adresa regulilor si oamenilor de rand! De ce ne miram, Iohannis era ala care se plimba cu masina prin mijlocul Pietei Mari (unde e interzisa circulatia, cu exceptia riveranilor) in drum spre casa, pe vremea cand era primar, ca nu cumva sa ocoleasca pe strazile din jur si sa respecte regulile. Ne sfida atunci, ne sfideaza si acum si ne va sfida mereu, pentru ca se considera deasupra tuturor, iar el este un nemernic. Rusine politiei din Sibiu, dar nici aici nu e de mirare. #hashtagistilor de la "vavedem", va place?

Raspunde

Sibian

Acum 2 ani

Deci din legea care era valabila la data respectiva, atat ai retinut ziarist de doi bani? Ca "inclusiv sportive"? Dar ai stiut sa mentionezi ca "purtarea mastii era obligatorie", desi e total fals. Atunci, prin Art. 2 lit. b, se spunea clar ca in spatii deschise unde nu este aglomeratie, daca te plimbi singur sau impreuna cu persoanele cu care locuiesti, masca NU ESTE OBLIGATORIE! Toti desteptii se baga in seama fara sa aiba habar macar despre ce vorbesc.
Raspunde

Cocosila

Acum 2 ani

Cum ai dedus tu, cap de guma, ca art. 2 lit. b se refera la spatii neaglomerate si la plimbare? Sau tu esti din ala care e tot in dosul pantalonilor lui Iohannis?
Raspunde

Nesibian

Acum 2 ani

"daca te plimbi singur sau impreuna cu persoanele cu care locuiesti, masca NU ESTE OBLIGATORIE!" Sibiene, daca te-ai uitat si la poza articolului, atunci spune-mi cine din acele 4 (patru) persoane de acolo, adica presedintele, nevasta-sa, tipa cu parul alb din prim plan sau cel imbracat in negru, cu masca neagra, locuiesc impreuna. Cat timp cei doi "prezidentiabili" erau insotiti si de alte persoane cu care NU LOCUIESC IMPREUNA, masca ERA OBLIGATORIE. Conform aceluiasi art. 2 lit. b. Dar nah, "Toti desteptii se baga in seama fara sa aiba habar macar despre ce vorbesc."
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus