Luni,
27.06.2022
Partial Noros
Acum
27°C

Un bărbat a fost muşcat de viperă în Munţii Piatra Craiului

Un bărbat a fost muşcat de viperă în Munţii Piatra Craiului

Un bărbat, care a fost muşcat de o viperă în Munţii Piatra Craiului, a ajuns în timp util la o unitate medicală, după intervenţia salvatorilor montani de la Zărneşti, care au colaborat cu personalul din cadrul dispeceratului 112 şi din cadrul ISU Braşov.

"Probabil că, pentru mulţi dintre noi, este greu de crezut, dar acest caz atipic din creasta Pietrei Craiului ne arată că nimic nu este imposibil. O persoană de sex masculin a fost atacată de o viperă... chiar dacă ne aflăm în luna decembrie şi stratul existent de zăpadă a făcut ca toată creasta să fie albă", a precizat Salvamont Zărneşti, pe pagina de Facebook.

Conform sursei citate de Agerpres, bărbatul a sunat la 112, în sprijinul acestuia intervenind un salvamontist aflat la antrenament în zonă, cea a Vârfului Ascuţit.

"Pentru acţiunea de salvare au fost esenţiale colaborarea salvatorilor montani din Zărneşti cu operatorii 112, indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratului medical de urgentă, faptul că a existat un om potrivit la locul potrivit, prin Vlad Dobre, aflat întâmplător la antrenament înspre Vf. Ascuţit şi sprijinul din partea Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov. Vlad a coborât în timp record victima din Vf. Ascuţit până la preluarea acesteia de către Serviciul Salvamont Zărneşti, fiind asistat prin telefon de către medicul de urgenţă specializat din cadrul dispeceratului", a precizat sursa citată.

Astfel, în mai puţin de două ore de la apel, persoana a fost preluată de SMURD, dusă la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi, ulterior, la Spitalul Judeţean Braşov, starea de sănătate fiind stabilă, a mai precizat sursa citată.

foto Horia Varlan/wikimedia.org

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus