Vineri,
28.01.2022
Innorat
Acum
2°C

Dan Fleșeriu a plecat de la BC CSU Sibiu. „A anunțat jucătorii că antrenamentul de ieri a fost ultimul pentru el”

Dan Fleșeriu a plecat de la BC CSU Sibiu. „A anunțat jucătorii că antrenamentul de ieri a fost ultimul pentru el”

După șase ani, antrenorul Dan Fleșeriu a plecat de la BC CSU Sibiu. El i-a anunțat în această dimineață pe sportivi și conducerea echipei că demisionează. În locul său va fi antrenor Miguel Angel Hoyo, cel care până acum a fost antrenor secund.

Oficialii clubului de baschet au anunțat, într-o postare pe Facebook, că Dan Fleșeriu și-a dat demisia la zi și că a fost o decizie unilaterală. Cel care a antrenat galben-albaștrii timp de șase ani le-a spus jucătorilor săi, astăzi, înainte de antrenament, că antrenamentul de ieri a fost ultimul pe care l-au desfășurat împreună.

„Cu câteva minute înaintea antrenamentului programat pentru ora 11, antrenorul echipei, Dan Fleșeriu, a sosit la sală pentru a-și anunța jucătorii că antrenamentul de ieri (6 decembrie) a fost ultimul pentru el din postura de antrenor principal al echipei. În același timp, antrenorul sibian a trimis pe adresa oficială a clubului notificarea de denunțare unilaterală a contractului dintre el și clubul CSU Sibiu. 

În fața unei decizii fără echivoc, Consiliul de Administrație a fost convocat de urgență pentru a remedia în cel mai scurt timp situația dificilă prin care trece echipa în aceste momente. 

Pentru a asigura continuitatea echipei, antrenorul secund al primei echipe, Miguel Angel Hoyo a acceptat provocarea de a asigura conducerea echipei până la finalul acestui sezon. El va fi ajutat din postura de antrenor secund de Cătălin Vulc. Îi mulțumim lui Dan Fleșeriu pentru cei peste șase ani petrecuți alături de echipa fanion a orașului Sibiu, echipă cu care a obținut în trecut rezultate remarcabile, printre care câștigarea Cupei României, în anul 2019. Mult succes în proiectele viitoare!”, este mesajul transmis de reprezentanții echipei, pe pagina oficială de Facebook.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Kokos

Acum 1 lună

Ma așteptam să plece mai demult , a rezistat ceva timp. E normal, nu vrea sa se facă de râs fără bani și fără jucători. După ce te-ai bătut an de an pentru titlu, e o rușine sa ajungi sa te bați sa eviți retrogradarea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus