Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Schimbare majoră: carantină de 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, 10 zile pentru ceilalţi

Schimbare majoră: carantină de 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, 10 zile pentru ceilalţi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri, la finalul unei şedinţe a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că începând de sâmbătă vor fi reduse perioadele de carantină. 

Astfel, perioada de carantină va fi de 5 zile pentru persoanele vaccinate sau care au trecute prin boală în ultimele 180 de zile. Pentru restul persoanelor, carantina se va reduce de la 14 la 10 zile, scrie Agerpres.

Aceste reguli sunt valabile și pentru contacţii direcţi ai persoanelor confirmate cu SARS-CoV-2.

Până acum, cei vaccinați nu stăteau în carantină dacă erau contacți ai unor persoane infectate cu COVID-19.

Citește și Persoanele vaccinate sau trecute prin boală care fac COVID stau în izolare timp de şapte zile dacă au o formă uşoară sau medie

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că măsura de reducere a perioadei se aplică și celor care au primit deja decizia de a intra în carantină.

Raed Arafat a precizat că hotărârea va fi publicată vineri în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de sâmbătă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Mircea

Acum 2 ani

Deci se stimuleaza din nou transmisia ca si la valul 4 doar ca acum cu o noua metoda...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus