Duminică,
23.01.2022
Innorat
Acum
-5°C

Actualizare turiști surprinși de avalanșă: o tânără a fost preluată de SMURD, cu fractură la un picior

Actualizare turiști surprinși de avalanșă: o tânără a fost preluată de SMURD, cu fractură la un picior

Actualizare. Un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu se deplasează spre Valea Porumbacului pentru preluarea unei tinere de aproximativ 26 de ani cu fractură la piciorul stâng și entorsă la piciorul drept, de la echipajul Salvamont Sibiu. Echipajul îi va acorda asistență medicală și o va transporta la spital, anunță slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Știre inițială. După ce Salvamont Sibiu a anunțat că vor merge în zona Șerbota pentru o acțiune de salvare a unui turist surprins de avalanșă, reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență vin cu completări. Aceștia precizează că, în această seară, în zona vf. Negoiu, la o altitudine de cca 2.300 m, doi turiști au fost surprinși de o avalanșă. Conform primelor date, unul dintre aceștia a suferit leziuni traumatice la nivelul membrelor inferioare, celălalt reușind să iasă din avalanșă,  fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.

Date fiind condițiile de noapte și zona muntoasă periculoasă, realizarea unei misiuni de intervenție cu un elicopter SMURD, dotat cu troliu nu putea fi realizată în condiții de siguranță, aceasta putând pune în pericol întregul echipaj de la bord, astfel, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.

În funcție de condițiile meteo și de starea celor două persoane, după o evaluare a echipei de salvatori montani, se va decide dacă aceștia vor fi transportați la baza muntelui sau dacă se va rămâne la cabana Negoiu, aflată în apropiere, până dimineață.

Din echipa de prim răspuns fac parte 7 salvamontiști, care sunt urmați de o altă echipă de sprijin formată din 5 salvatori.

Salvatorii precizează că traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munților Făgărașului sunt declarate închise, din cauza riscului de avalanșă.

Șeful DSU a luat legătura cu unul dintre cei doi turiști accidentați în urma avalanșei și i-a asigurat ca echipa de salvatori montani se îndreaptă către ei, fiind pregătiți pentru a le acorda primul ajutor și de a-i transporta într-o zonă de siguranță. În timpul convorbirii telefonice ambii turiști erau conștienți.

Echipa de la Salvamont Sibiu este destul de aproape  de locul în care aceștia sunt blocați.

Misiunea este în dinamică, iar salvatorii vor reveni cu detalii.

Sursa Foto: Salvamont Sibiu

Vizualizari: 1309

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

David

Acum 1 săptămână

Cine or fi cei doi turisti, de insusi "seful dsu", gomandantul agtiunii, a luat legatura cu ei?!?
Raspunde

Cocosila

Acum 1 săptămână

A intrat Sosoaca pe fir, iar sefu DSU nu putea sa ramana mai prejos!
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 săptămână

șoșoaca și leviuț
Raspunde

Un sibian

Acum 1 săptămână

un titlu bun era "doi turist IGNORANTI si PROSTI" surprinsi de avalansa...au fost anunturi pesrte anunturi ca e pericol de avalansa din cauza vremii calde!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus