Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Un turist s-a rătăcit pe Platoul Bucegi. Vântul are peste 130 km/h şi vizibilitatea e zero

Un turist s-a rătăcit pe Platoul Bucegi. Vântul are peste 130 km/h şi vizibilitatea e zero

Zece salvamontişti din Sinaia intervin, marţi seară, pentru găsirea şi salvarea unei persoane care s-a rătăcit pe Platoul Bucegi, unde vântul bate cu peste 130 km/h iar vizibilitatea este zero, transmite Agerpres.

Conform Serviciului Naţional Salvamont, acţiunea este "extrem de grea şi periculoasă", având în vedere condiţiile meteo, dar şi faptul că deja este întuneric.

Astfel, pe munte este viscol puternic, vântul suflă cu peste 130 km/h şi transportă zăpada, vizibilitatea este zero iar temperatura negativă este amplificată de vânt, precizează sursa citată.

City managerul Primăriei Sinaia, Marian Panait, a declarat, pentru Agerpres, că persoana respectivă, în vârstă de circa 40 de ani, are o cabană pe munte. Bărbatul a plecat spre casă cu snowmobilul, însă la un moment dat s-a rătăcit. Acesta s-a adăpostit şi a dat salvatorilor coordonatele, însă nu a fost găsit în acel loc, a precizat Panait.

Potrivit acestuia, căutările continuă, dar sunt extrem de dificile din cauza vremii.

Foto: Arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

...

Acum 2 ani

Oare oamenii de genul asta stiu ca exista prognoze meteo?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus