Miercuri,
10.08.2022
Innorat
Acum
22°C

Întâlnire la Mediaș pentru salvarea echipei Gaz Metan. ”I-am solicitat să ne facă o prezentare a situației financiare”

Întâlnire la Mediaș pentru salvarea echipei Gaz Metan. ”I-am solicitat să ne facă o prezentare a situației financiare”

O întâlnire la care sunt invitați să participe cei mai importanți sponsori ai echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș, Romgaz și Transgaz, alături de conducerea clubului, a fost programată de primarul orașului, Gheorghe Roman.

Întâlnirea se va desfășura vineri și își propune în primul rând să se afle cât de grave sunt problemele financiare ale clubului.

”Noi i-am invitat la o întâlnire pe sponsorii tradiționali ai clubului, alături de cei din conducere. I-am solicitat să ne facă o prezentare a situației financiare existente, iar în urma prezentării vedem ce soluții există. Noi, în afară de a susține financiar, așa cum am făcut-o și anul trecut, nu putem face mai mult”, a declarat primarul Gheorghe Roman pentru Turnul Sfatului.

Oficialul FCSB, Mihai Stoica, anunța la finalul săptămânii trecute că problemele financiare de la Gaz Metan Mediaș sunt mai serioase decât de știe.

„Mediaş are datorii de 3.5 milioane de euro. Se pregătesc de insolvenţă, faliment. În cinci ani, dacă e a doua insolvenţă… Dinamo nu e în aceeaşi situaţie, au trecut anii. Ştiu că în cinci ani, dacă erau două insolvenţe, era faliment”, a comentat Stoica.

Cea mai bună clasare a clubului din Mediaș în Liga 1 s-a produs în urmă cu două sezoane. La finalul anului 2020, medieșenii s-au clasat pe locul 5.

Gaz Metan a jucat într-un singur sezon în cupele europene, 2011-2012, în Europa League. Au trecut atunci de tururile preliminare de Kups și Mainz05 și au fost eliminați de Austria Viena, în play-off-ul de dinaintea intrării în grupele competiției.

Citește și:  Gaz Metan Mediaș, aproape de faliment. Amenințată cu depunctarea din cauza datoriilor

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus