Marţi,
21.01.2025
Ceata
Acum
-2°C

Parc fotovoltaic pe 157 de hectare, în Șelimbăr. Primăria a alocat bani pentru consultanță

Parc fotovoltaic pe 157 de hectare, în Șelimbăr. Primăria a alocat bani pentru consultanță

Comuna Șelimbăr ar putea deveni independentă din punct de vedere al alimentării cu electricitate iar bugetul localității ar crește simțitor în urma unui proiect prezentat astăzi de primarul localității Marius Grecu.

Concret, în bugetul din acest an s-au alocat bani pentru consultanță, în vederea construirii pe fonduri europene a unui parc fotovoltaic în localitate.

”Avem la dispoziție un teren unde putem realiza această investiție. Noi ne-am gândit în principiu să cesionăm acest teren, vorbesc de aproximativ 157 de hectare, pentru o societate care să construiască un parc fotovoltaic, însă din analiza documentațiilor am stabilit că ar fi mult mai profitabil pentru localitate ca acest parc să fie realizat de către administrația locală”, explică primarul Marius Grecu.

Primarul spune că a luat legătura cu mai multe firme de consultanță și există posibilitatea deschiderii unui dosar de finanțare cu bani europeni.

”Sunt firme de consultanță care realizează astfel de demersuri, care pornesc de la întocmirea documentelor solicitate de către forurile europene, până la crearea cererilor de finanțare, și rapoarte. Noi am luat deja legătura cu o astfel de firmă, urmează să vedem în ce ritm se vor desfășura progresele pe acest proiect, însă ar fi un pas foarte important pentru localitate în vederea energiei regenerabile, a optimizărilor costurilor de întreținere și nu în ultimul rând a veniturilor”, a mai spus primarul Marius Grecu.

Câtă electricitate poate produce?

Petrom construieşte de anul trecut un parc fotovoltaic în Ișalnița (Dolj), pe un teren pe care îl deține și unde a activat fostul combinat chimic Doljchim.

Valoarea investiţiei va fi de aproximativ 100 milioane de euro, iar parcul fotovoltaic se va întinde pe o suprafață de cca 1.201.297 mp (120 de hectare). Aici vor fi aşezate 175.214 panouri fotovoltaice. Construirea parcului fotovoltaic va dura 24 luni şi va funcţiona pe o perioadă de cel puţin 25 de ani. Energia electrică produsă aici va fi de circa 125.913 MWh.

În comparație, Palatul Parlamentului consumă anual 16.254 Mwh, iar acest consum este comparabil cu al unui oraș cu 100 de mii de locuitori.

Prin Ministerului Economiei se desfășoară un program de finanțare al Fondului de Modernizare – mecanismul 10d din directiva europeană EU-ETS, prin care România și alte nouă țări mai puțin dezvoltate din UE primesc bani europeni pentru proiecte energetice.

Din acest fond România speră la o alocare totală de 6,7 miliarde de euro.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ion Ion

Acum 2 ani

Deci iar transformam spatii verzi in deșert și ne dăm ecologiști?
Raspunde

Electrician

Acum 2 ani

Nu e rau sa avem energie cat de cat curata, dar trebuie facut un calcul cat mai apropiat de realitate, investitia se recupereaza greu in timp (mai usor daca vin fonduri de la UE). Randamentul panourilor fotovoltaice scade in cursul timpului, apoi iarna sunt doar cateva ore cu lumina. Vara datorita caldurii excesive, panourile fotovoltaice nu au randament asa bun precum in sezonul de primavara. Panourile au 20-25 ani de viata dar invertoarele folosite pentru a transfera energia in retea au 3- 5 ani garantie si nu sunt ieftine cand se strica. Faptul ca in Romania sunt putine parcuri fotovoltaice ar trebui sa ne spuna ca nu e o investitie care se recupereaza usor. Ar fi laudabil si niste plantari de copaci pentru un aer mai curat.
Raspunde

Florin

Acum 2 ani

buna. referitor la "dar invertoarele folosite pentru a transfera energia in retea au 3- 5 ani garantie si nu sunt ieftine cand se strica". cam la ce pret este un invertor. multa lume se isterizeaza zilele astea din cauza facturilor mari dar nu ia in calcul toate necunaoscutele.
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

UNDE este situat terenul cu pricina ? Articolul unde nu se vorbește de un aspect important. Ori a fost o prezentare unde nu s-au putut formula întrebări, sau nu s-a reținut acest aspect , ori autorul articolului nu l-a considerat important ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus