Sâmbătă,
01.10.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Contract-record: șase milioane de euro pentru rețeaua de gaze naturale în comuna lui Cioran

Contract-record: șase milioane de euro pentru rețeaua de gaze naturale în comuna lui Cioran

Primăria Rășinari a semnat un contract în valoare de peste 30 de milioane de lei pentru construirea rețelei de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor.

Inspet SA, din Ploiești, este societate care a câștigat procedura de atribuire a contractului denumit ”dezvoltarea de sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Rășinari, din județul Sibiu”.

Contractul, semnat în 24 februarie 2022, are o valoare de 30,3 milioane de lei, ceea ce reprezintă un record nu doar la nivelul comunei Rășinari, ci la nivelul tuturor comunelor din județul Sibiu (cel puțin în ultimii 20 de ani, nicio administrație de comună din județul Sibiu nu a semnat vreun contract de o asemenea valoare).

Inspet SA au fost angajați atât pentru realizarea proiectului tehnic (termen de șase luni de la semnarea contractului), cât și pentru asistență tehnică și realizarea propriu-zisă a lucrărilor. Lucrări care prevăd realizarea unor rețele subterane cu o lungime de 28 de km, inclusiv a branșamentelor pentru cele peste 1.830 de case și clădiri administrative din comună.

Chestiunea finanțării

Termenul de realizare a rețelei de distribuție a gazelor naturale din Rășinari este de trei ani de la data semnării contractului. Acest termen, însă, va putea fi prelungit în funcție de situația fondurilor disponibile. Inițial, Primăria Rășinari spera ca acest proiect să primească finanțare nerambursabilă europeană. ”Proiectul depus de noi a fost declarat eligibil, dar – din păcate – nu a întrunit numărul suficient de puncte pentru a fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (prin care se alocă fonduri europene nerambursabile – n.r.). Acum vom depune acest proiect pentru a primi finanțare prin Programul național de investiții «Anghel Saligny». Dacă nici așa nu vom primi asistență financiară, costurile vor fi acoperite din bugetul local. Doar că în acest scenariu este posibil să fie prelungit termenul de execuție”, descrie primarul Bucur Bogdan.

Pentru anul în curs, bugetul local al comunei Rășinari are prevăzută o alocare de 4,9 milioane de lei pentru acest proiect. ”Termenul de elaborare a proiectului tehnic este de șase luni, deci estimăm că la finele verii acestui an vor începe și lucrările propriu-zise. În cadrul acestor lucrări vor fi executate și branșamentele pentru fiecare loc de consum, astfel încât la finalul proiectului să fie reasfaltată întreaga localitate și lucrurile să fie în ordine”, mai arată primarul Bucur Bogdan.

Citește și S-a aprobat finanțarea introducerii gazului în Mărginimea Sibiului. Investiție de 48,8 milioane de lei

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Cuțitarii rășinăreni

Acum 7 luni

Adică, dacă am înțeles bine, genialul de primar a atribuit lucrarea și a semnat contractul de execuție pentru 6 milioane, dar el nu are finanțare??? Bine că au avut și austro-ungarii demnitatea lor la cuceriri!
Raspunde

Poplacean

Acum 7 luni

Administratia Poplaca se uita si ofteaza sau e in Paltinis la un rachiu fiert si la o spaga mica? Apropo, canalizarea poplacii inca se varsa in valea poplacii care apoi ajunge in cibin. zic numa
Raspunde

Xdfbb

Acum 7 luni

daca se face la fel cum s-a mai facut odata (se pot vedea vechile tevi pe unele strazi) atunci sigur o sa iasa ceva bine...

Raspunde

ValKer

Acum 7 luni

....aaa... de unde gaze ?
Raspunde

Troll E. Buzu

Acum 7 luni

Cum de unde? De la fasole si muraturi! :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus