Sâmbătă,
28.01.2023
Ceata
Acum
-0°C

Devine tot mai greu de găsit euro în Sibiu. ”Toată lumea cumpără, a crescut și cursul”

Devine tot mai greu de găsit euro în Sibiu. ”Toată lumea cumpără, a crescut și cursul”

Nu stau nici zece minute bancnotele de euro la casele de schimb valutar din Sibiu: cererea este atât de mare, încât funcționarii bancari nu pot da asigurări dacă mâine vor avea de vânzare euro.

Georgiana (40 de ani) are nevoie de 500 de euro și nici nu s-a gândit că ar întâmpina vreo problemă în cumpărarea acestor bani. A început de miercuri. ”Am intrat la prima casă de schimb valutar găsită pe centru și nu aveau euro absolut deloc. Mi-au spus că singura șansă e să stau până vine cineva la casa de schimb și vinde euro, iar eu să îi cumpăr apoi”, povestește Georgiana despre prima experiență la o casă de schimb valutar din centrul Sibiului.

Nu a stat să mai aștepte, așa că, pe la prânz, spune a luat la rând toate casele de schimb valutar din zonă. Fără să reușească să cumpere, însă, niciun euro. ”Azi (joi – n.r.), la fel. Am fost la trei bănci, nici un euro. Cei de la ghișee mi-au spus că situația e generată de războiul din Ucraina, se cumpără mulți euro și nu se vinde. Chiar și la bănci mi s-a spus că nu știu dacă vor primi mâine valută”, mai descrie Georgiana.

Până la urmă, în cursul zilei de joi, a reușit să cumpere suma necesară. ”Dar numai pe bucăți. În sensul că la o casă de schimb am găsit 100 de euro, iar la o alta, norocul meu, tocmai schimbase cineva 400 de euro. După mine am văzut că a intrat un domn, a vrut să cumpere 100 de euro, dar nu mai aveau deja”.

”Oamenii sunt panicați”

Turnul Sfatului a stat de vorbă cu proprietarul unui mic lanț de case de schimb valutar din Sibiu. ”De când a început războiul ne confruntăm cu situația aceasta, una pe care eu n-am mai întâlnit-o până acum. Cum vine un client și vinde 500 sau 1.000 de euro, imediat apare altul care cumpără 500 sau 1.000 de euro. Oamenii sunt panicați, își scot depozitele în lei din bănci și cumpără valută. Pentru că nici la bănci nu sunt euro, acolo cel mult pot transfera leii într-un cont de euro, făcând schimbul”, povestește proprietarul de case de schimb valutar.

El spune că cererea mult mai mare decât oferta a dus la scumpirea monedei europene. ”S-a scumpit euro, cererea fiind mai mare decât oferta. Nu e normal. Cursul oficial e de 4,95 lei pentru un euro, prin urmare ar fi fost normal să cumpărăm la 4,95 și să vindem la 4,98 – 5 lei. Dar, așa, noi cumpărăm euro cu 5 lei și îl vindem cu 5,10 lei”.

”Se aduc bani cu avionul”

Cererea mare de euro se manifestă la nivel național, cu precădere în zona de nord a României. Tragedia ucrainenilor nevoiți să fugă din propria țară cu un minim bagaj și bani, de preferință, în moneda europeană a determinat schimbări și în comportamentul românilor, care au ajuns să cumpere de două ori mai mulți euro, decât în mod normal, după cum arată Bogdan Neacşu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi director general al CEC Bank.

El susține că, totuși, nu există motive de îngrijorare. "Sistemul nostru bancar este solid şi poate face faţă provocărilor. Indicatorul de solvabilitate la nivel de sistem este de peste 22%, de două ori şi jumătate peste limita legală. Băncile stau foarte bine şi la lichiditate: indicatorul de lichiditate era la începutul anului peste 250%, dublu faţă minimul legal. Adică băncile dispun de resurse pe care le pot mobiliza foarte repede. Am trecut printr-o situaţie similară şi în urmă cu doi ani, la începutul pandemiei, când oamenii îşi făceau provizii şi goleau rafturile supermarketurilor. Şi au făcut şi retrageri de numerar, să aibă o rezervă. Cred că este o situaţie de conjunctură şi nu sunt motive de îngrijorare. Sistemul funcţionează şi se aduc bani la ghişee. E o întreagă logistică în spate - de la transporturile între centrală şi centre regionale, până la mecanismele de import de valută în numerar - care funcţionează fără probleme. Se aduc bani şi cu avionul", a declarat, joi, pentru Agerpres, Bogdan Neacşu.

Oficialii celor mai importante bănci din România spun că nu vor exista probleme de lichidități

Reprezentanţii Băncii Transilvania au transmis agenției de presă citată că se observă o tendinţă spre păstrarea banilor sub formă de cash. "În perioade de criză oamenii au tendinţa să îţi asigure o rezervă de cash. Acest lucru îl vedem şi acum - ceva mai multe ridicări în lei şi euro -, aşa cum am observat o perioadă scurtă la începutul pandemiei. Solicitările de numerar nu sunt semnificativ mai mari faţă de o perioadă obişnuită, mai ales că a fost o perioadă inclusiv cu intrări/ieşiri de salarii în una - două zile din acest interval. Banca Transilvania nu are niciun fel de limită la eliberarea de euro", au subliniat reprezentanţii Băncii Transilvania.

În fine, reprezentanții BCR estimează o creștere ușoară a cursului de schimb. ”Ne aşteptăm la un curs de schimb euro/leu la final de an la 5,05. Vedem o depreciere medie de sub 2% a leului faţă de moneda unică în acest an, inferioară diferenţialului de rată de dobândă dintre leu si euro. În acelaşi timp, rezervele valutare ale României sunt adecvate şi ne aşteptăm să crească în urma intrărilor de bani europeni", au mai spus reprezentanţii BCR.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Sparrow, Jack Sparrow

Acum 11 luni

Hai cu manipularea ! Hai cu cresterea artificialā a tarifelor de orice fel ! Mā bucur sincer cā George Buhnici a investit in Bitcoin si Elrond!!!!

Raspunde

Alex

Acum 11 luni

Tu nu ai ce manca si te bucuri ca un j.e.g. ca buhnici investeste in cripto .. esti sibian, nu ?
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 11 luni

Nu inteleg articolul acesta. Euro este disponibil in Sibiu atat la banci cat si la casele de schimb.
Raspunde

A

Acum 11 luni

Gata, nu mai cumpara iod???
Raspunde

Tihon Merluciu

Acum 11 luni

Haideti sa fim seriosi! Eu nu am auzit sa existe sibienu care sa nu aive in casa un mimim de 50-100.000 euro. Ce vorbim aici?
Raspunde

Claus

Acum 11 luni

Si cand am gasit si eu un teren de 120 mp ieftin de casa nu mai gasesc euro,ai de capu meu,imi mai trebuiau doar 40 mii euro.
Raspunde

McD

Acum 10 luni

..cel mai mare dusman actual nu e Putin....manipularea din presa este dusmanul nostru...zvonistica....asta a daramat sisteme bine organizate si in trecut, regimuri politice, corporatii internationale si acum mai mancam si cu lingura tot rahatul ce ni se arunca despre razboiul din Ucraina....copy-paste peste tot...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus