Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Adolescent de 16 ani reținut de polițiști după ce a tâlhărit o fată într-o stație de autobuz din Mediaș

Adolescent de 16 ani reținut de polițiști după ce a tâlhărit o fată într-o stație de autobuz din Mediaș

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut de polițiști și este cercetat penal după ce ar fi tâlhărit o fată într-o stație de autobuz din Mediaș, transmite miercuri purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.  

Potrivit acestuia, în data de 8 martie, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în jurul orei 15,45, o persoană necunoscută, de sex masculin, ar fi deposedat-o prin violență de un telefon mobil pe fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, aflată în stația unui mijloc de transport în comun de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

"Polițiștii medieșeni s-au mobilizat de urgență, iar cu ajutorul semnalmentelor oferite de către victimă s-a reușit în scurt timp identificarea și prinderea presupusului autor, pe strada Păcii din municipiul Mediaș. De asemenea, telefonul fetei a fost recuperat" se arată în comunicatul remis TS.

Polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 16 ani, din județul Mureș, față de care polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus