Asociația Pro Infrastructură publică vineri noi imagini de pe șantierul autostrăzii Sibiu-Boița, iar pasionații de infrastructură spun că, dacă se păstrează ritmul actual, ”avem șanse maxime să circulăm până la final de an”.
”Autostrada Sibiu-Pitești Secțiunea 1 a ieșit bine din iarnă. Cei 13,17 km dintre Sibiu și Boița arată promițător la începutul primăverii și avem șanse maxime să circulăm până la final de an. Totuși, antreprenorul austriac PORR nu trebuie să se culce pe o ureche și îi cerem să accelereze ritmul, mai ales pe partea de terasamente. Este drept, vremea nu a fost prielnică, dar acum are ocazia să demonstreze că poate inaugura autostrada înainte de termen, așa cum a mai făcut-o în trecut”, au transmis vineri oficialii Pro Infrastructură.
Cel mai probabil, noul tronson de autostradă va fi inaugurat în toamnă.
”Deschiderea traficului este perfect fezabilă în 2022, poate chiar în octombrie-noiembrie, astfel încât șoferii să scape de corvoada traversării zonei Tălmaciu-Veștem, iar localnicii să poată respira aer (mai) curat”, mai arată Pro Infrastructură.
Contractul pentru acest tronson de autostradă a fost semnat cu PORR în 14.04.2019 pe suma de aproape 613 milioane lei fără TVA, cu 12 luni perioadă de proiectare, 36 de execuție și 10 ani garanție.
Ordinul de începere aferent proiectării a fost dat în 29.05.2019, iar cel pentru lucrări în 30.03.2020. Așadar, termenul de finalizare din acte este fix peste un an.
Sursa foto/video: Asociația Pro Infrastructură
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2374
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Semeon
Acum 4 ore
Nicolae Săliștean
Acum 5 ore
Un cititor
Acum 5 ore
Adina
Acum 13 ore
Vlad