Joi,
18.08.2022
Partial Noros
Acum
30°C

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează poziția de lider în servicii medicale la nivel național și deschide prima Policlinică multidisciplinară din Sibiu

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează poziția de lider în servicii medicale la nivel național și deschide prima Policlinică multidisciplinară din Sibiu

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA continuă expansiunea centrelor medicale prin deschiderea primei Policlinici multidisciplinare în orașul Sibiu, de la 1 aprilie.  Fiind deja prezentă în Sibiu printr-o clinică dedicată angajaților Continental, investițiile în calitatea actului medical ale Rețelei aduce un avantaj considerabil în capacitatea de a oferi servicii medicale de specialitate pentru toți pacienții din regiune, cu 23 de specializări medicale dedicate acestora, medici specialiști și acces complet la serviciile digitale ale Rețelei.

Prima Policlinică multidisciplinară din Sibiu oferă acces la o echipă medicală de performanță, formată din peste 30 de medici, cu specializări ce acoperă: cardiologie, pneumologie, medicină internă, reumatologie, ORL, oftalmologie, dermatovenerologie, oncologie medicală, obstetrică-ginecologie, urologie, endocrinologie, ortopedie-traumatologie, neurologie, psihiatrie, psihologie, gastroenterologie, pediatrie, alergologie, nefrologie, hematologie, diabet zaharat nutriție și boli metabolice, medicina muncii și chirugie generală.

Mai mult decât atât, în completarea serviciilor de Policlinică, echipa medicală din Sibiu colaborează îndeaproape cu medicii din Spitalul REGINA MARIA Brașov pentru tratarea cazurilor complexe, care necesită intervenții chirurgicale și spitalizare. Pentru că fiecare caz în parte are particularitățile sale, pacienților din Sibiu li se oferă cea mai bună îngrijire medicală, abordată multidisciplinar, în cadrul rețelei, indiferent de complexitatea cazului.  

Noua Policlinică multidisciplinară REGINA MARIA din Sibiu este situată pe Str. Emil Cioran nr. 6, et. 2-3 și reunește 14 cabinete, având o suprafață totală de peste 430 mp. Programul clinicii este de luni până vineri, între orele 8:00-20:00.

„Începând cu luna aprilie completăm amprenta regională REGINA MARIA prin inaugurarea primei Policlinici multidisciplinare din Sibiu. Acest lucru confirmă angajamentul nostru de a pune la dispoziție servicii medicale de calitate, în condiții de siguranță - pentru pacienții din întreaga țară. După deschiderea unei Policlinici on-site dedicată angajaților Continental în 2021, de anul acesta absolut toți pacienții din Sibiu au acces la un sistem de sănătate modern – atât în locația fizică de pe Strada Emil Cioran, dar și prin toate tool-urile digitale care permit consultarea dosarului medical oricând își dorește pacientul, servicii de telemedicină și opțiuni de programare online facile și de auto-înregistrare în Policlinică. Obiectivul nostru rămâne să creăm și să punem la dispoziție o infrastructură medicală eficientă și ușor accesibilă pacienților noștri.” - a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Cel mai digitalizat furnizor de sănătate din România, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA oferă pacienților din Sibiu o experiență completă prin servicii de telemedicină în Clinica Virtuală, istoric medical disponibil în aplicația mobilă sau în platforma Contul meu și opțiuni pentru programări online sau de self check-in, asigurând  fluidizarea traficului în locații și acuratețea datelor personale înregistrate, în condiții de confidențialitate și siguranță.

Aplicația de mobil REGINA MARIA este un tool inteligent de asistență, în care pacientul are acces la rapoarte medicale și rezultatele investigațiilor. De asemenea, toți pacienții din Sibiu care au nevoie de atenție medicală, însă care nu se pot deplasa în locațiile fizice REGINA MARIA, au opțiunea de a beneficia de consultații online cu medici specialiști din toata țara prin Clinica Virtuală – care poate fi accesată din orice loc, din aplicația de mobil sau din platforma Contul meu.

În anul 2021, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a deschis în Sibiu o Policlinică dedicată angajaților Continental chiar în incinta companiei, consolidând astfel parteneriatul început în 2020. Centrul medical are o suprafață totală de 185 mp și le oferă angajaților companiei accesul la șase cabinete utilate cu echipamente de top și personal medical specializat, chiar la locul de muncă, acoperind o serie amplă de specialități, precum medicina muncii, recoltare analize de laborator, medicină internă, ecografie, endocrinologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie, ORL, dermatologie, chirurgie si alergologie.

În prezent, noua Policlinică multidisciplinară REGINA MARIA din Sibiu completează portofoliul de 71 de locații proprii și peste 310 clinici partenere din toată țara.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 13 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

 Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 700.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit aproape 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 35 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește 7.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 5 milioane de pacienți.

În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare 9 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de peste 4000 teste RT-PCR/zi.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus