Sâmbătă,
25.06.2022
Cer Senin
Acum
12°C

Povestea celor doi educatori ai Sibiului: „La început părinții spuneau că sunt îngrijitor sau cel care repară chestii”

Povestea celor doi educatori ai Sibiului: „La început părinții spuneau că sunt îngrijitor sau cel care repară chestii”

În grădinițele din județul Sibiu sunt doi educatori, situație rară în învățământul românesc. Nu e ca și cum bărbaților le-ar trebui puteri speciale pentru a fi în această meserie, spune una dintre directoarele acestor grădinițe, dar pur și simplu nu sunt ei atrași. Ei bine, nu toți refuză această provocare. Alexandru Paroș, de 19 ani, și Alexandru Stănilă, de 20 de ani, au avut curajul și determinarea de a fi educatori. Ambii iubesc copiii, dar sunt de părere că ai nevoie de multă răbdare pentru a le putea ghida primii pași în educație. Acum, cei doi au trecut de șocul părinților, au dat piept cu interesul și curiozitatea copiilor și sprijiniți de colegele lor fac o treabă foarte bună.  

Citește și „Beatrice Cristea este singura elevă din Sibiu calificată la trei olimpiade naționale: „încerc să găsesc în orice o bucurie”

Alexandru Paroș are numai 19 ani și abia a terminat Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu. Astăzi este educator la Grădinița Nr. 29 din Sibiu. Este un băiat înalt, brunet, cu ochii de un căprui închis, spre negru, dar ușor timid, cu un chip blând și un zâmbet larg. La cei 1,90 metri ai lui pare bunul uriaș din povești printre micuții de grupă mică pe care îi are în grijă. Alex spune că a ajuns la Colegiul Pedagogic pentru că mama lui și-a dorit foarte mult ca el să dea probele de la această școală. Nu a fost prima lui opțiune, dar aici a intrat și a fost ca și cum un plan nevăzut fusese deja făcut. Teoria a rămas în picioare pentru că a început să-i placă mult. S-a înțeles mereu bine cu cei mici și a avut răbdarea necesară să poată avea grijă de ei. Și-a testat aceste calități cu verișorii mai mici, iar acum se regăsește în acele momente.

educator copii

Pentru Alexandru este primul an în calitatea sa de educator și a ales grupa mică, deși ar fi putut opta pentru copii mai mari. S-a acomodat repede, dar recunoaște ca a și fost ajutat mult de colege.

„Îmi amintesc că atunci când am ajuns aici m-am acomodat foarte repede și în mare parte datorită colegelor mele care m-au susținut. Cu părinții am făcut o ședință în care m-am prezentat și eu și colega mea de la grupă, dar ei știau dinainte că va fi și un educator, iar copiii au reacționat foarte bine. Au fost foarte drăguți cu toții și m-au susținut, ceea ce a contat foarte mult pentru mine”, spune Alex.

educator gradinita

Își amintește și de ochișorii plini de lacrimi și de năsucurile cu muci ale celor care nu doreau să se despartă de părinți. Dar le-a făcut față. Adelina, colega lui de grupă i-a fost stâlp. În primele zile nu l-a lăsat singur și după ce s-au obișnuit unii cu ceilalți, lucrurile au mers ca pe roate.   

„Știam că o să am un coleg educator, d-na director mi-a spus. Alex este foarte deschis. Noi colaborăm foarte bine. Este apropiat de copii, iar ei l-au perceput foarte bine. Suntem echilibrați la grupă. Într-un cuvânt eu sunt sigură că va fi un cadru didactic extraordinar. El ne ajută mereu, mai ales pe partea asta de decor pentru că este foarte înalt. Toate apelăm la el”, spune Adelina Cătălinoiu, colega lui Alex de la grupă. Și tinde să aibă dreptate, pentru că Alex se simte în largul lui.

„Îmi place interesul pe care îl arată copiii, faptul că pun mereu întrebări și îmi place, în mod special, că-i pot modela și-i pot forma. Lor le place foarte mult să coloreze și sunt foarte fericiți când facem jocuri de mișcare. A, și le mai place să mă strige Alex, Alex”, povestește cu emoție educatorul.

22 de ani de carieră și niciun educator

Alexandru este încă foarte tânăr, iar planurile lui de viitor nu sunt conturate pe deplin. Pe moment va rămâne în postura de educator, dar, la un moment dat, își dorește să facă o facultate și să ajungă profesor. Îi place foarte mult sportul, joacă fotbal și poate studiile superioare vor fi chiar în acest domeniu.

educator gradinita

Se consideră o fire sociabilă, îi place să iasă cu prietenii, merge la sală și cu bicicleta. Despre calitățile unui educator spune că răbdarea este esențială, apoi creativitatea, atenția distributivă și câteva abilități artistice cum ar fi muzica sau desenul. Nu regretă pasul făcut și-i îndeamnă și pe alți băieți, absolvenți de pedagogic, să facă acest prim pas.

„Dacă își doresc și simt că vor să urmeze și ei această meserie i-aș încuraja să o facă pentru că poate fi practicată la fel de bine și de un băiat și nu este chiar așa de grea cum pare. S-ar putea chiar să-ți placă”, spune Alex.

Băiatului înalt, cu părul negru consideră că cea mai mare realizare a lui este evoluția copiilor. „Momentul acela în care ei se deschid și-ți arată că au încredere în tine este neprețuit”.  

Carmen Firu, directoarea grădiniței Nr. 29 spune că venirea lui Alex a fost o provocare pentru toți cei implicați, dar cu un final fericit.

educator gradinita

„A fost o provocare pentru mine, personal, ca director, dar și pentru întreg colectivul de cadre. Am venit în unitate și le-am spus colegelor că vom avea un coleg. Prima dată au zâmbit neîncrezătoare, dar după ce l-au și cunoscut lucrurile s-au schimbat. Fiind primul lui an de carieră l-am întrebat la ce grupă își dorește și mi-a spus că vrea grupă mică. Așa s-a alăturat colegei mele Adelina care este un cadru didactic foarte bun, cu o experiență de peste șase ani. A fost o provocare pentru toată lumea, și pentru Adelina și pentru copii și pentru părinți, pentru că și părinții au avut emoții, dar Alex este extraordinar, este un băiat bun, blând și ne-a cucerit pe toți, iar în completare cu Adelina se descurcă foarte bine”, spune Carmen Firu, directorul grădiniței.

Este de 22 de ani în învățământ, dar până acum nu a mai avut un coleg educator și nici nu a auzit ca în alte grădințe să fie.

Cel de-al doilea educator este la secție de germană

Cel de-al doilea educator este la Grădinița Nr. 15 din Sibiu. Numele lui este Alexandru Stănilă și este din Slimnic. Alexandru are 20 de ani și este deja de doi ani în grădiniță. A fost repartizat de Inspectoratul Școlar General la secția de germană. La fel ca și Alex este absolvent de Colegiu Pedagogic unde spune că a ajuns din întâmplare.

educator gradinita

„Sincer să fiu a fost mai mult o întâmplare și că am făcut Colegiul Pedagogic și că am ajuns educator, dar până la urmă au ajuns să-mi placă ambele”, spune Alexandru. Colegiul l-a terminat în anul 2020, iar în prezent este student la Facultatea de Litere și de doi ani are grijă de picii de la grădiniță. Spune că la început a fost mai greu până s-a acomodat cu copiii și cu părinții, dar cu timpul a reușit să se implice tot mai mult. Are grupă mixtă de la 3 și până 6 ani, în total 27 de copii, dar spune că nu s-a întâmplat să-i aibă pe toți, într-o zi la grupă. Vin între 15 și 20.

„Îmi plac mult copiii și-mi place faptul că-i pot învăța diverse lucruri, iar atunci când îi înveți pe copii te simți mai bine, iar ei sunt extrem de curioși și copiază tot”, spune Alexandru.

educator gradinita

Cât timp va fi în facultate știe că nu va renunța la grădiniță, dar pe viitor spune că-și dorește să ajungă profesor la gimnaziu sau la liceu.

Părinții au crezut că este îngrijitorul

Alexandru își amintește de primele zile la grădiniță și povestește că părinții celor mici nu l-au perceput, inițial, ca pe un educator.

„Au fost foarte surprinși la început. Nici nu m-au perceput ca pe un educator, spuneau că sunt îngrijitor sau cel care repară chestii”, își amintește Alexandru, dar cu timpul s-au acomodat și acum se înțeleg foarte bine. Copiii, în schimb, au fost încântați încă de la început, mai ales băieții care au găsit în el un partener ideal de joacă. Fetele au fost mai retrase inițial, însă au reacționat după câteva zile.

educator gradinita

Alexandru spune că-i place să facă sport și să citească. Are multă răbdare, este disciplinat, îi place să fie ordonat și să-i învețe și pe copii să fie așa. Pe e altă parte consideră că are și el o latură afectivă și poate lua un copil în brațe sau poate ține un șervețel ca un năsuc să poată fi suflat.

„Cu toate că sunt băiat am o parte afectivă pe care cei mici o simt. Eu cred că micuților le este și mai bine având un educator și o educatoare, pentru că este un echilibru frumos, la fel ca și în familie”, spune Alexandru.

Pe băieții care sunt elevi acum ai Colegiului Pedagogic îi îndeamnă să fie atenți la practică.

„Să fie cât mai atenți la orele de practică și să vadă cum se descurcă pentru că acolo văd cel mai bine ce pot face și cât de mult le place această meserie. Acolo își vor da seama dacă își doresc să o urmeze”.

educator gradinita

Maria Cheslerean, directoarea grădiniței este încântată de prezența educatorului.

„Alexandru a fost repartizat de către ISJ Sibiu pe postul de educator secția germană. S-a încadrat firesc în colectiv, în mod special datorită vârstei și pregătirii de specialitate. Deși este debutant, este apreciat pentru modul în care lucrează cu copiii şi pentru relaţiile pe care le are cu personalul didactic din unitate. Este îndrăgit de micuții de la grupă și colaborează cu aceştia, existând o bună relaţie profesor-preșcolar și profesor-părinte. Este o prezență activă la toate proiectele și activitățile din grădiniță”, spune directoarea.

Reporterul Turnul Sfatului a făcut o solicitare către Minsterul Educației pentru a afla câți educatori sunt în grădinițele din țară, însă până la ora publicării acestui material nu s-a primit un răspuns. 

educator gradinitaeducator gradinita

educator gradinita

educator gradinita

educator gradinita

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Chirilă Mioara

Acum 2 luni

Tot respectul pentru Herr Alex Stănilă şi Frau Iulia Poplăcean, super echipă! Chiar mai mult decât mamă şi tată pentru copii! Mulțumim pentru implicare, răbdare, profesionalism şi cel mai mult pentru faptul că vin cu plăcere şi nerăbdare la grădiniță!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus