Joi,
01.12.2022
Cer Senin
Acum
-0°C

VIDEO Anchetă la Spitalul din Deva, după ce șeful CJ Hunedoara s-a dat drept pacient la urgență: „Am stat 45 de minute, nu am fost luat în seamă”

VIDEO Anchetă la Spitalul din Deva, după ce șeful CJ Hunedoara s-a dat drept pacient la urgență: „Am stat 45 de minute, nu am fost luat în seamă”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, s-a arătat nemulţumit de activitatea Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) Deva, după ce, în urma unei vizite în care nu şi-a declinat identitatea şi susţinea că este un pacient cu probleme grave de sănătate, a fost nevoit să aştepte 45 de minute până a fost preluat de personalul medical care era de serviciu.

Situaţia a fost prezentată ulterior conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, care a declanşat o anchetă administrativă internă şi a decis, luni, schimbarea din funcţie a şefului UPU şi sancţionarea personalului care fusese de serviciu.

Incidentul de la UPU Deva a fost relatat de preşedintele CJ Hunedoara într-o postare de pe pagina sa de socializare, Nistor afirmând că în ultimele luni a primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiţi şi trataţi oamenii care ajung la Urgenţă.


În acest context, şeful CJ Hunedoara a arătat că, sâmbătă seara, s-a deplasat la UPU Deva, îmbrăcat în hainele cu care lucrase în grădină, fără să-şi dezvăluie identitatea. El afirmă că deşi le-a spus asistentelor de serviciu că se simte rău, a fost preluat şi întrebat de problemele pe care le are abia după 45 de minute de aşteptare pe holul UPU.

"Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aştepta de mai bine de o oră şi jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce şi cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30. Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. 'Pacientul' Nistor a primit acelaşi tratament: 45 de minute în care, deşi le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău şi nu pot merge să-mi fac singur fişa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă. Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienţii care ajung la Urgenţă să fie trataţi în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori îşi schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!", a notat preşedintele CJ Hunedoara.

După acest incident, şeful administraţiei judeţene a solicitat să fie luate măsuri disciplinare împotriva celor care au o "atitudine nepotrivită" faţă de pacienţii care se adresează spitalului judeţean din Deva.

"Trebuie luate măsuri disciplinare legale împotriva celor care continuă să aibă atitudine nepotrivită faţă de pacienţi. (...) Vreau ca în cel mai scurt timp, echipa din UPU să fie dată exemplu pozitiv. Investim milioane de euro în acest spital, în secţii noi, în modernizări şi dotări medicale. Este momentul ca întreg personalul să înţeleagă că atitudinea faţă de pacienţi trebuie să se schimbe!", a precizat Nistor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al SJU Deva, dr. Lucian Miron, a declarat, pentru AGERPRES, că în cadrul unităţii medicale a fost declanşată o anchetă administrativă, o primă măsură fiind înlocuirea din funcţie a şefului UPU Deva.

"Este în curs o anchetă administrativă. Unele lucruri au fost deja stabilite şi sunt luate măsuri. Atitudinea personalului medical şi nemedical ţine şi de educaţia, dar şi de empatia faţă de bolnavi. Vom analiza punctual fiecare situaţie. Este păcat că strădaniile echipei de acolo sunt umbrite de anumite cazuri punctuale, care trebuie să-şi schimbe modul de lucru", a afirmat directorul medical al SJU Deva.

Spitalul judeţean din Deva se află în subordinea administrativă a CJ Hunedoara. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

Canaris

Acum 7 luni

Un limbric PSD ist vrea sa beleasca un manager PNL ist.... De tot rasul.... Similar este și la Sibiu.... Poate apare Trif să mestece în rahat ca să l împroaște pe Chelcea... Ca nu o veni Câmpeanu care i Șefa lui.... Câmpeanu putea sa l discrediteze pe pensionarul militar anterior pus de PSD.... În acest timp populimea înghite rahatul lor.... Spitalul nu este al comunității ci al găștilor politice.... Scăpa cine poate....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus