Luni,
27.06.2022
Partial Noros
Acum
25°C

Final în problema angajaților din creșele sibiene: ”Decizia de a rămâne sau nu, le rămâne lor”. Asistentele și îngrijitoarele vor fi încadrate ca personale nedidactic, cu salarii micșorate

Final în problema angajaților din creșele sibiene: ”Decizia de a rămâne sau nu, le rămâne lor”. Asistentele și îngrijitoarele vor fi încadrate ca personale nedidactic, cu salarii micșorate

Iar aceasta este vestea bună, pentru că încă nu se știe dacă vor fi cuprinse suficiente posturi, atâtea câte sunt active acum, susține liderul de sindicat Teodor Fârțonea.

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial metodologia care urma să clarifice situația angajaților din creșe, însă actul spulberă orice speranță.

Citește și: Angajații din creșele sibiene își primesc salariile fără sporuri: „Este o situație foarte tristă. Fetele au început să plece”

Prin completarea Hotărârii de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, care permite trecerea creșelor din subordinea primăriilor, în subordinea Ministerului Educației, fostul personal specializat, îngrijitoarele și asistentele sunt trecute ca personal nedidactic. Asta înseamnă o grilă de salariu mult mai mică, cu alte încadrări și fără sporurile pe care le aveau înainte.

”O problemă și mai mare e încadrarea pe posturi. Să vedem câte posturi vor fi, mai trebuie să vedem și aceste detalii. Asta e discuția finală, așa s-a terminat problema. În mod normal se mai poate trage de timp până la 1 septembrie, dar nu sunt sigur. Cu salariile e complicat, pentru că și noi mai avem de primit o parte de bani. Nu sunt mari perspective de rezolvare, iar decizia de a rămâne sau nu, le rămâne lor. O soluție nu se întrevede, iar guvernanții au înclinat să facă niște reduceri bugetare”, spune liderul de sindicat Teodor Fârțonea.

Angajații din cele 11 creșe din Sibiu care au trecut la Ministerul Educației își puneau speranța că metodologia le va păstra salariile, odată cu schimbarea angajatorului.

Și până acum și-au primit salariile micșorate, fără sporul de conducere pentru asistentele șefe și fără sporul de încordare psihică pentru restul angajaților, sporuri stabilite prin lege și pe care ceilalți angajați care au rămas în subordinea primăriilor le primesc în continuare. Iar de aici înainte, aceasta va fi o regulă.

„Salariile au intrat, dar fără sporuri. Încă nu avem metodologia și nu ni se pare normal ca în această situație să ni se taie sporurile. Nu am primit niciun răspuns de nicăieri. Luăm cu aproximativ 1.000 de lei mai puțin. S-au tăiat sporurile asistentelor, asistentelor șefe și inclusiv îngrijitoarelor. Nu este normal în situația în care noi ne facem treaba ca și până acum și lucrăm cu copii de până în trei ani. Vreau să vă spun că ceea ce se întâmplă nu este universal valabil. Doar un sfert din creșele din țară au trecut de la primării la inspectorat, iar restul care n-au trecut își primesc sporurile în continuare. Păi ori este lege pentru toată lumea, ori nu este. Inspectoratul nu trebuia să ne preia dacă nu au primit metodologia. Este strigător la cer în condițiile în care toate s-au scumpit, toate, toate și nouă ne-au micșorat salariile”, spunea în urmă cu trei săptămâni angajata unei creșe din Sibiu.

 Ce spune ”Metodologia de organizare și funcșionare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară”

CAPITOLUL IV

Resursă umană angajată în unitățile de educație timpurie antepreșcolară

ART. 33

(1) Structura orientativă a personalului din unitățile de educație timpurie anteprelșcolară este formată din:

  1. a) personal de conducere: director; în cazul unităților prevăzute la art.1, alin (3) acesta este directorul unității de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică;
  2. b) personal didactic de predare: educator-puericultor;
  3. c) personal didactic auxiliar: administrator financiar, administrator de patrimoniu, infirmiera și, după caz, secretar;
  4. d) personal nedidactic: asistent medical și, după caz, medic, bucătar, ajutor de bucătar (în cazul unităților cu program prelungit), îngrijitoare;

Citește și „Nicio instituție nu vrea să-i plătească. Angajații din creșele și grădinițele de stat din Municipiul Sibiu, mingi de ping-pong între primărie și Inspectoratul școlar”

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus