Profesorul de istorie Petre Din a publicat cartea „România și Primul Război Mondial. Istorie și mentalități colective”, pe care o consideră o încununare a carierei lui. Dascălul predă, în prezent la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Până acum a publicat 116 studii și articole în diverse reviste de specialitate și a participat la 89 de sesiuni de specialitate, naționale și internaționale.
Profesorul de istorie Petre Din își încununează cariera publicând volumul „România și Primul Război Mondial. Istorie și mentalități colective”. Cartea este alcătuită din 15 studii publicate sau aflate în curs de publicare în diverse reviste de specialitate și cuprinde informații istorice privind personalități politice și evenimente militare. Volumul își propune să întregească percepția asupra unui conflict ce a reprezentat o realitate traumatizantă a societății la scară planetară între anii 1914 – 1918. O temă esențială a volumului se referă la prezentarea condițiilor dificile din tranșee, alimentația precară și a sentimentului de insecuritate generat de război. O figură interesantă a acestei perioade este ciobanul român Nicolae S. Șucu, temperament dornic de aventură ce ăși abandonează familia și străbate Muntenia, Dobrogea, Bălțile Ialomiței și Dunărea. Viața tumultoasă îl determină să se refugieze în Bulgaria, unde se căsătorește și are cinci copii. Ultima temă a acestui volum se referă la implicarea României în Primul Război Mondial în percepția medicului militar Radu Dona.
„Doresc să mulțumesc tuturor persoanelor care m-au ajutat financiar în publicarea volumului și care, din diverse motive, au insistat să-și păstreze discreția. De asemenea, adresez calde mulțumiri soției mele. Delia Din Laura, care m-a ajutat în realizarea acestui volum prim promptitudinea și eleganța sugestiilor oferite, precum și domnului director Al Editurii Napoca Star din Cluj Napoca, domnul Virgil Dinu pentru publicarea acestei cărți. Aceleași mulțumiri le adresez domnului prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, pentru realizarea Prefeței cărții și a sprijinului generos și altruist în redactarea volumului”, transmite profesorul Petre Din.
Petre Din s-a născut la 30 ianuarie 1963 în satul Comănița, județul Olt. Este licențiat al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității ,,Babeș-Bolyai,, specializarea Istorie (1995), și al Facultății de Științe Politice (1997). În 1996 a absolvit cursurile de Studii Aprofundate în Istorie și în anul 2003 am obținut doctoratul în Istorie, sub îndrumarea prof. univ. dr. Andrei Magyari. În perioada 2004-2008 a activat ca lector universitar dr. asociat la Facultatea de Litere și Istorie Râmnicu Vâlcea a Universității din Pitești și profesor la Colegiul Tehnic Turda, Școala Generală Mihai Viteazu din Câmpia Turzii și Liceul Teoretic ,, Pavel Dan,, Câmpia Turzii.
Începând cu anul 2010 a activat ca profesor de Istorie la Liceul Tehnologic Mîrșa și Liceul Teoretic ,,Gheorghe Lazăr,, Avrig până în anul 2017. Din anul 2017 este profesor la catedra de Socio-Umane și Istorie a Liceului Teoretic ,,Gheorghe Lazăr,, Avrig. Petre Din este autor a 11 cărți. A publicat 116 studii și articole în diverse reviste de specialitate și a participat la 89 de sesiuni de specialitate, naționale și internaționale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: profesor istorie , publicare carte , razboi mondial , Liceul gheorghe lazar , avrig , Petre Din
Vizualizari: 1684
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ghița
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Chitruta
Acum 3 ore
Ron
Acum 3 ore
Pop