Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea anunță că duminică după-masă se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 7 Valea Oltului.
Cea mai mare problemă de trafic este în zona viaductului Valea Poștei, unde se lucrează de câteva săptămâni la pasaj.
Polițiștii estimează în jurul orei 16:30 coloanele de mașini ajungeau până la 7 kilometri însumate.
”Coloana formată are aproximativ doi kilometri dinspre Pitești către Sibiu și aproximativ cinci kilometri dinspre Brezoi către Rm. Vâlcea. Polițiștii se află în zonă pentru monitorizarea și fluidizarea traficului”, au transmis oficialii IPJ Vâlcea.
Reamintim că pe viaductul Valea Poștei de pe DN7 – Valea Oltului, circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijată cu semafoare, până pe data de 15 iunie 2022.
Motivul ține de refacerea carosabilului degradat.
Potrivit unui anunț CNAIR transmis la începutul lucrărilor, podul nu prezintă defecte structurale, dar degradările accentuate ale părții carosabile au impus demararea urgentă a unor lucrări de întreținere periodică. Acestea constau în reimpermeabilizarea căii de rulare, a trotuarelor și a tuturor suprafețelor expuse fenomenului carbonatării.
Astfel, se realizează o nouă hidroizolație, se refac straturile asfaltice, se înlocuiesc dispozitivele de acoperire rosturi de dilatație, se realizeaza întreținere cu mortare speciale și la final se aplică un strat de protecție anticorozivă.
La final, aceste lucrări de întreținere vor prelungi considerabil durata de exploatare a podului, spun reprezentanții CNAIR.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
În ultimii anii patru din cinci prin miniștri au fost de la PNL: Sică mandolină Câțu substanțe vegetale Ciucă al…
Nu vă preocupați că la noile generații o să le bage copiilor la început de an un nou cip și…
Omul nou este ultimul om.
Poate la voi la raion la testele Pisa concurează profesorii… Din păcate în România la testele Pisa concurează copiii care…
Casa aia mai are putin si cade. Norc mare ca in zona, nu bate vantul prea tare, ca era la…













Lasă un răspuns