Vineri,
19.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Starbucks se retrage de pe piaţa rusă după 15 ani de activitate

Starbucks se retrage de pe piaţa rusă după 15 ani de activitate

Lanţul american de cafenele Starbucks şi-a anunţat luni retragerea de pe piaţa rusă, unde opera de 15 ani, alăturând-se astfel altor companii precum McDonald's sau Exxon Mobil, care au adoptat măsuri similare după invazia rusă din Ucraina, relatează EFE, citat de Agerpres

Starbucks va închide 130 de localuri din întreaga ţară, care au un aport de mai puţin de 1% la veniturile sale anuale, potrivit unui comunicat al companiei.

Compania americană anunţase deja suspendarea activităţilor sale comerciale în data de 8 martie.

Atunci, Starbucks şi-a exprimat condamnarea totală faţă de "atacurile oribile ale Rusiei în Ucraina" şi a precizat că pe măsură ce evoluează situaţia va lua măsuri, în acord cu "valorile" sale.

Starbucks a precizat că va plăti o compensaţie cu salariul pe şase luni celor aproximativ 2.000 de angajaţi pe care îi are în Rusia.

Lanţul american de fast-food McDonald's a anunţat în martie închiderea temporară a celor 850 de localuri ale a sale din Rusia şi îngheţarea tuturor operaţiunilor, fapt ce a produs un impact considerabil după prezenţa de peste 30 de ani pe teritoriul rus.

Grupul McDonald's a anunţat săptămâna trecută că a ajuns la un acord pentru a vinde afacerea din Rusia omului de afaceri Alexandr Govor, ceea ce va permite păstrarea a mii de locuri de muncă.

"Potrivit condiţiilor acordului, Alexandr Govor achiziţionează întregul portofoliu de localuri ale lanţului şi le va dezvolta sub o nouă marcă", a precizat McDonald's, într-un comunicat în care notează că omul de afaceri rus îi este partener din 2015 şi că în Siberia operează peste 25 de francize deschise de el.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1530

Comentarii

2 comentarii

Popa

Acum 1 an

Se duc la alti fraieri ca sa-i jecmaneasca cu preturile lor astronomice!
Raspunde

Babylon

Acum 1 an

Cred ca sunt in stare oameni sa supraietuiasca si fara un lant de cafenele din viitoarea lume a 3-a. Dar fara petrol si gaz, mai greu.... nu-i asa, Ursula ? Sau Olaf... competenta maxima.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus