Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

VIDEO Salt cu parașuta în interiorul Catedralei Neamului. BOR: Un act fraudulos

VIDEO Salt cu parașuta în interiorul Catedralei Neamului. BOR: Un act fraudulos

Un bărbat a sărit cu parașuta din turla Catedralei Neamului, în interiorul construcției. Videoclipul a fost postat recent pe YouTube, iar apoi a fost șters. Potrivit Patriarhiei, întâmplarea ar fi avut loc vara trecută, iar bărbatul, devenit viral pe rețelele sociale după postarea clipului, ar fi intrat în catedrală după ce muncitorii de pe șantier și-au terminat programul de lucru, scrie Digi24.ro

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, bărbatul care a efectuat un salt cu parașuta în interiorul Catedralei „a pătruns acolo în mod total fraudulos, intrând într-un sector foarte greu accesibil din punct de vedere logistic și administrativ, după încheierea programului de lucru din ziua respectivă”.

„Conform estimărilor rezultate din analiza imaginilor publicate, în care se pot observa detalii legate de evoluția șantierului interior, întâmplarea a avut loc anul trecut în perioada verii. Echipele coordonatoare ale șantierului Catedralei Naționale au sesizat serviciile de pază și supraveghere, care efectuează actualmente verificări ale bazelor de date existente privind intervalul de timp identificat, atât pentru spațiul interior, cât și exterior al Catedralei.

Menționăm că incidentul reprezintă o faptă frauduloasă, comisă în mod abuziv și fără nicio implicare din partea celor care lucrează în acest șantier.

Având în vedere gradul ridicat de risc al incidentului, echipa coordonatoare de la Catedrala Națională va solicita sprijinul autorităților competente care sunt în măsură să efectueze o anchetă adecvată în vederea depistării persoanei respective”, au transmis reprezentanții BOR, potrivit sursei citate. 

foto printscreen digi24

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 an

Se putea intampla o mare nenorocire. Slava Domnului ca a ramas in viata.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Fun

Acum 1 an

Ati rămas fără subiecte, cancan-istilor de la TS? Sau ati primit (din nou) ordin să atacați biserica? Ajunge!

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus