Joi,
01.06.2023
Cer Senin
Acum
15°C

ISU Sibiu își laudă colegii din Agnita: ”Panica plutea în aer, iar acest tablou era cunoscut pentru cei doi pompieri”

ISU Sibiu își laudă colegii din Agnita: ”Panica plutea în aer, iar acest tablou era cunoscut pentru cei doi pompieri”

Pentru modul în care au intervenit la un accident rutier în care o mașină a luat foc în județul Mureș, în timp ce se întorceau de la o misiune din vama Siret, doi pompieri din Agnita sunt lăudați de colegii lor.

Este vorba de plt. Șerban Alexandru și sg. maj. Chirilă Răzvan, care lucrează de doi ani în cadrul ISU Sibiu-Stația Agnita, ambii fiind conducători de autospeciale. ”Ne-au arătat încă o dată devotamentul cu care își practică meseria”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.

Potrivit ISU Sibiu, cei doi se întorceau din vama Siret, de la o misiune de sprijin a refugiaților ucraineni. ”În drumul lor, între localitățile Acățari și Corunca s-a petrecut un grav accident rutier. Panica plutea în aer, iar acest tablou era cunoscut pentru cei doi pompieri. Nu aveau nici o îndoială că, ceva rău se întâmplase! Din momentul apropierii de zona în care s-a produs accidentul, cei doi au decis să oprească microbuzul cu care se deplasau și să facă ce știu mai bine: să intervină și să facă tot ce este necesar pentru a salva vieți și pentru a diminua pagube. Printre aglomerația de persoane, zgomotul panicii și țipetele victimelor, o flacără își făcea apariția în una dintre mașini. Doar o privire au schimbat cei doi salvatori, iar în câteva secunde unul a întrerupt alimentarea electrică a autoturismului, iar celalalt a deschis extinctorul și a stins flacăra ce amenința viața persoanelor încarcerate. Sirenele se apropiau, iar colegii pompieri ai ISU Mureș, au intervenit cu promptitudine și eficiență”, descriu reprezentanții ISU intervenția celor doi colegi.

”Vă mulțumim pentru exemplul pe care ni l-ați oferit! Suntem mândri că sunteți colegii noștri! Purtați în continuare, cu demnitate haina acestei nobile meserii!”, ISU Sibiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

De parca le-au murit lăudătorii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus