Vineri,
17.01.2025
Partial Noros
Acum
-5°C

Primul examen pe tabletă din Sibiu: „Dacă nu cunoști răspunsul, îl poți nimeri”

Primul examen pe tabletă din Sibiu: „Dacă nu cunoști răspunsul, îl poți nimeri”

Șapte școli din Sibiu fac parte din proiectul pilot al Ministerului Educației prin care elevii susțin în această săptămână evaluarea standardizată, on line, folosind tablete în loc de foaie și pix. Luni, 30 mai, a fost susținut examenul la matematică. Un elev de clasa a VI-a a povestit pentru Turnul Sfatului cum a fost această evaluare pentru el. Câteva probleme tehnice, câteva subiecte dintr-o materie pe care n-au făcut-o, una peste alta, cele 60 de minute alocate rezolvării răspunsurilor au trecut, rezervând la finalul testării trei întrebări pentru feedback. Copilul consideră că acest tip de evaluare este mult mai simplu decât cel scris și-ți oferă șansa de a obține un punctaj mai bun.

Marți, 30 mai, elevii a șapte școli din Sibiu au susținut proba la matematică a evaluării standardizate, un examen care face parte dintr-un proiect pilot al Ministerului Educației prin care reprezentanții instituției vor să vadă cum ar decurge o evaluare dată on line. Potrivit unui elev de clasa a VI-a proba a fost dată pe tablete, au avut timp de rezolvare 60 de minute și au trebuit să răspundă la 25 de întrebări tip grilă cu patru variante de răspuns din care unul singur era corect.  

„La 12.30 am intrat în clasă, iar la 12.40 a venit doamna dirigintă și directorul adjunct cu tabletele. Acestea au fost împărțite și ne-au spus să le pornim, să introducem o parolă, iar apoi să intrăm din google pe un site unde urma să vedem testul. Trebuia să ne asigurăm că intrăm pe testul potrivit pentru anul în care studiem. După ce am ales clasa ne întreba dacă suntem siguri că am ales corect, apoi verifica și profesorul că am intrat bine. În partea dreaptă sus a fost un timer care la începutul testului arăta 60 de minute și care ne arăta cât timp mai avem”, spune copilul.

Au fost probleme tehnice și materie care nu fusese studiată

Nu toate au mers ca pe roate, dar elevul spune că s-au găsit rezolvări pentru ca testarea să continue.  

„Tabletele au fost destul de mari, însă, la unele dintre ele folia de pe ecran a fost dezlipită și lipită de mai multe ori, ceea ce a îngreunat touchscreen-ul. Unele tablete se deschideau foarte greu sau nu se deschideau deloc. De exemplu, colegul de lângă mine a avut mai multe dificultăți printre care tableta s-a aprins foarte greu, internetul nu a mers la început și nu s-a putut conecta chiar dacă a folosit codul primit. În cele din urmă a dat testul de pe telefonul personal. Testul a fost tip grilă. Au fost 25 de întrebări și fiecare întrebare a avut patru variante de răspuns din care una singură era corectă. O problemă pe care am întâmpinat-o eu a fost că nu puteam să glisez ecranul tabletei de la dreapta la stânga și la una dintre întrebări nu s-a afișat tot textul”, mai spune elevul de clasa a VI-a.

O altă situație cu care spune că s-a confruntat a fost faptul că unele întrebări erau dintr-o materie pe care nu a studiat-o.  

„Una dintre cele mai mari probleme, pentru că ținea de rezultat, a fost faptul că, deși sunt în clasa a VI-a, în test, unele întrebări au fost din clase mai mari, dintr-o materie pe are noi nu am studiat-o încă. De exemplu au fost întrebări legate de pătrat, deși noi am studiat doar triunghiul”, spune elevul.

Explică apoi faptul că răspunsurile au putut fi modificate în cazul în care îți dai seama că altul este răspunsul corect și, de asemenea, dacă ai nevoie de mai mult timp de gândire poți sări o întrebare, după care, poți reveni ulterior pentru un răspuns. Elevii au avut și o foaie A4 pe care au putut să o folosească drept ciornă. La sfârșitul testului după ce programul se asigură că ești sigur că ai completat toate răspunsurile te îndeamnă să dai finalizare și să închizi tableta.  

Este o testare mai ușoară

Elevul spune că la finalul întrebărilor de evaluare au fost și trei întrebări care le-au permis să ofere un feedback. Este de părere că acest tip de testare este mult mai ușor decât testările simple și oferă o șansă elevilor de a obține un punctaj mai bun, chiar dacă nu cunosc răspunsul la unele dintre întrebări.

„Cea mai bună parte a fost că, la finalul testului, a fost un mic sondaj prin care am fost întrebat cum mi s-au părut întrebările, apoi cum a fost această experiență și dacă aș dori să mai dau astfel de teste, așa că, mi-am putut exprima părerea. Dacă nu mă gândesc la mici probleme întâmpinate și la materia pe care nu am studiat-o este mult mai simplu ca la testările pe foaie unde trebuie să scrii. Aici doar apeși pe un ecran pentru răspunsul corect. Și mai este o parte bună. Dacă nu știi răspunsul la o întrebare, îl poți nimeri”, mai spune copilul.   

Școlile din județul Sibiu care au fost selectate să facă parte din acest proiect pilot sunt Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, Școala Gimnazială Nr. 21, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr și Colegiul Tehnic „A.T. Laurean” din Agnita. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu aceste școli au fost selectate pentru că îndeplinesc toate condițiile unei testări on line.

Perioada de susținere a acestor testări standardizate este este 30 mai – 10 iunie (cei din clasele I-VII) și 30 mai – 8 iunie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Ion

Acum 2 ani

Îmi place asta cu nimeritul răspunsului ! Astea da cunoștiințe !
Raspunde

Popa

Acum 2 ani

Mi ceva ca la scoala de dans si bune maniere...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus