Pufi, Max, Tomiță, Ciuboțica, Gheară, Blacky sunt doar câteva din cele aproape 30 de pisici care trăiesc, în prezent, în casa unei femei din Glâmboaca, județul Sibiu. Ecaterina Petric a iubit toată viața pisicile, atât de mult încât atunci când au început să se adune în casa ei de la țară nu a putut să le refuze. Le-a luat și le-a oferit mâncare, culcuș, iubire și atenție în mod egal. La un moment dat a avut chiar 38 de pisici și vecinii râdeau de ea.
Ecaterina Petric este mama pisicilor din satul Glâmboaca și din împrejurimi. 28 de feline duc o viață liniștită și plină de iubire în casa acestei doamne care o bună parte din viață și-a petrecut-o la oraș, iar când a ajuns la țară și-a umplut curtea de animale – câini, gâște, curci, oi. Pisicile erau singurele care nu-și făceau culcuș în căminul ei și cele pe care cel mai mult și le dorea. Asta până într-o zi.
„În pod la noi se putea intra, mergeau pisici pe acolo, își făceau culcuș, stăteau puțin și plecau. Apoi pisica unei vecine mi-a făcut trei pui. I-am acceptat, le-am dat de mâncare și tot ce aveau nevoie, iar pisica la un moment dat n-a mai venit și am rămas cu două pisici mici și un motănel. Pisicile s-au înmulțit, pentru că nu aveam bani să le duc la sterilizat. Ele între timp au dispărut, însă motanul, Tomiță, a rămas”, povestește Ecaterina Petric.
Sibianca le-a văzut pe toate crescând și înmulțindu-se, iar puii tot la ea rămâneau. A fost impresionată de comunitatea pe care felinele și-o formaseră la ea în curte și de modul în care îngrijeau puii, pe rând.
„Se ajută între ele, ca mămici, foarte bine. Toate au fătat în același loc. La un moment dat erau 12-18 pui, își dădeau cu rândul la alăptat și la îngrijit pisoii. M-a surprins plăcut gestul ăsta.”
Pufi e o pisicuță gri cu coada stufoasă, Max e un pui pe care l-a tratat recent. Ciuboțica se numește așa pentru că are piciorușele din față colorate ca niște ciorapi, iar Gheară scoate ghearele la ea mereu. Pe fratele lui Blacky, un pisic negru, îl cheamă Bagheera. Fiecare dintre pisicuțe are o personalitate aparte și ocupă un loc cu totul special în inima Ecaterinei.
Au un loc special amenajat pentru ele
„Am vrut să dezvoltăm o micro fermă de fazani pentru care am pregătit o încăpere, în care între timp s-au stabilit pisicile. Le-am făcut lor culcuș acolo. Pisicile vin singure, nu mi le aduce nimeni. Simt mâncare și zici că mă roagă frumos să le primesc. Nu le pot refuza”, spune femeia.
Oamenii o luau în râs într-o vreme, dar nici că-i păsa Ecaterinei. „Am avut și 38 de pisici la un moment dat și lumea glumea pe seama mea, că aveam atât de multe. O vecină a zis că măcar nu avem șoareci. Păi, vezi? Ar trebui să se facă donații de mâncare pentru pisicuțele mele”, spune ea râzând.
Chiar și în vremurile mai grele, când toate au fost bolnave deodată, femeia nu a disperat. S-a dus la farmacie, a luat ce era nevoie și le-a tratat. Acum sunt toate sănătoase și fericite. „Acum vreun an au fost toate răcite, strănutau, le curgea din năsuc. Am fost la o farmacie veterinară și mi-au dat niște antibiotice pe care le puneam în mâncarea pisicilor. Așa le-am tratat pe toate și acum sunt bine. Sunt foarte simpatice și le merge bine aici, cu noi”, își amintește Ecaterina.
Mănâncă în familie
Viața cu câteva zeci de pisici nu e ușoară. La început, Ecaterina le răsfăța cu mâncăruri alese, plicuri de mâncare umedă, tot ce putea. Însă cu timpul nu a mai fost așa ușor. Acum felinele mănâncă ce mâncă și ea cu soțul.
„E greu cu mâncarea pentru ele. La început le răsfățam și cu mâncare umedă, dar acum numai boabe le mai cumpăr. Și le pregătesc și lor ce mâncăm noi. Soțul mereu zice că aia e mâncare pentru porci, dar eu îi răspund că e și pentru ei, dar și pentru pisicuțele mele.”
Cei de la Asociația Animal Life din Sibiu au contactat-o pe Ecaterina Petric și au ajutat-o cu sterilizarea celor câteva zeci de pisici, astfel încât ele să nu se mai înmulțească.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 4564
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
Sofer
Acum 1 oră
Corbul
Acum 2 ore
Justin
Acum 2 ore
Izabell