Miercuri,
28.09.2022
Ceata
Acum
8°C

La un an și trei luni cântărește doar șapte kilograme. Valentina are nevoie de 15.000 de euro ca să trăiască

La un an și trei luni cântărește doar șapte kilograme. Valentina are nevoie de 15.000 de euro ca să trăiască

O fetiță din Sibiu are mare nevoie de bani pentru un tratament care i-ar putea salva viața. Valentina Nechita a ajuns, la un an și trei luni, să cântărească doar șapte kilograme. Asta pentru că, în puținul timp de când a venit pe lume, micuța a ajuns să sufere de malnutriție, malabsorpție, hepatocitoliză, hipotrofie staturo-ponderală și hernie ombilicală.

O tânără mamă din Sibiu caută ajutor pentru fetița ei, în vârstă de doar un an și câteva luni. Andreea Nechita încearcă să îi dea o nouă șansă la viață copilului ei care, încă de la scurt timp după ce s-a născut, a început să aibă probleme grave de sănătate.

Valentina are un an și trei luni și cântărește aproximativ 7 kilograme. Corpul său nu poate tolera aproape niciun aliment, nici măcar laptele matern. Problemele au început când avea doar câteva luni și a ajuns la spital cu vărsături, scaune cu sânge și temperatură. Medicii i-au prescris antibiotice, însă tratamentul i-a agravat dizenteria. Micuța ajunsese să cântărească puțin peste 5 kilograme.

„Nu lua în greutate deloc și făcea câte 8 scaune pe zi. Orice ar mânca, corpul ei nu asimilează. Iar medicamentele au efect laxativ la ea. Plânge tot timpul. Nu poate dormi nici ziua, nici noaptea”, spune Andreea Nechita, mama fetiței.

După o serie de investigații Valentina a fost diagnosticată cu malnutriție, malabsorpție, hepatocitoliză (o reacție inflamatorie care se manifestă prin distrugerea celulelor hepatice), hipotrofie staturo-ponderală și hernie ombilicală. „În plus, am descoperit multiple alergii alimentare. Un alergolog renumit din București a spus că e depășit de acest caz. Slăbește pe zi ce trece, îi scade masa musculară și e flămândă non-stop. Îi dăm doar carne fiartă sau supe de carne, lapte vegetal, terciuri, laptele praf special pentru alergiile ei, pilaf, dar și la el a devenit alergică între timp. A devenit alergică chiar și la rădăcinoasele pe care le puneam în supe ori le fierbeam la abur. Nu știm ce să mai facem”, mai spune mama Valentinei.

15.000 de euro pentru investigații în Spania

Salvarea fetiței ar putea veni din Spania. Medicii de la Spitalul de copii „Sant Juan de Deu" din Madrid, le-ar putea ajuta copilul să ducă o viața normală, însă costurile sunt mari. Părinții Valentinei trebuie să strângă 15.000 de euro numai pentru investigații. Andreea este casnică, iar soțul ei, Constantin, câștigă 2.400 de lei lunar ca agent fiscal la primăria din comuna de care aparțin.

„E foarte greu când vezi prin ce trece copilul tău și nu poți să faci nimic. Sperăm din toată inima că în afară să găsim o soluție și să o facem bine, iar această experiență să fie doar o amintire... Mulțumim Domnului că medicii din Spania au acceptat să-i facă o serie de investigații, mai trebuie doar să strângem banii necesari”, spune tânăra sibiancă.

Asociația ,,Salvează o inimă" a demarat o strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe cei doi părinți să adune banii necesari. „Cei doi tineri, de 25 și 35 de ani, ne-au cerut ajutorul pentru a-i oferi Valentinei șansa la o viață normală. E vorba de o fetiță de un anișor, care nu are puterea să lupte dacă nu este ajutată de tratamentele adecvate. Orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă" înseamnă un sprijin vital pentru Valentina, care nu merită să fie privată de fireasca bucurie și nevoie de a se alimenta ca un copil sănătos. Haideți să schimbăm în bine viața acestui îngeraș și să-i dăm forța de a învinge problemele medicale! Puținul tău poate fi mult pentru ea. Doar împreună reușim!", spune Vlad Plăcintă, din partea asociației.

Cei care doresc să îi ofere ajutor micuței Valentina o pot face în conturile de mai jos.

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ"

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele -VALENTINA NECHITA

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 3 luni

Udrea, Nastase, Bendei, Voiculescu, Ghita, Pacuraru, Oprescu si alti talhari romani fura zeci de milioane euro iar acesti copii mor cu zile pentru 15000 de euro...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus