Autoritățile anunță devierea traficului pe drumul județean 106B, în satul Țapu, ultima localitate de pe tronsonul de drum aflat în șantier de modernizare.
Porțiunea exactă care urmează a fi închisă traficului este cea dintre km 40+575 și 40+860, aflată în interiorul satului cu 900 de locuitori. Perioada cu restricții anunțată de Consiliul Județean Sibiu este între 22 iunie și 30 septembrie. Zona este una îngustă, necesită lucrări de amenajare a piloților forați, fapt care ar fi făcut dificilă desfășurarea șantierului sub trafic chiar și alternativ.
”Colaborăm foarte bine cu Consiliul Județean și antreprenorul în acest proiect și a fost construit un pod provizoriu peste vale, pentru a crea o variantă ocolitoare. Intenționăm ca această rută să rămână valabilă și după finalizarea lucrărilor”, arată Timotei Păcurar, primarul comunei Micăsasa, de care aparține satul Țapu.
Lucrările de modernizare a DJ 106B au început în luna octombrie 2021, iar termenul de finalizare este octombrie 2023, antreprenor general fiind Drum Serv SRL din Târgu Mureș. Drumul are o lungime de 35 de km, iar valoarea contractului finanțat din fonduri europene nerambursabile este de 90 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Sursa foto: Google Street View
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1301
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Vlad
Acum 2 ore
Vlad
Acum 2 ore
FLOD
Acum 3 ore
Constantin
Acum 3 ore
FLOD