După ce în urmă cu o lună au aprobat majorarea tarifelor pentru colectare și transport, iar în aprilie – pentru depozitare, aleșii Sibiului au încuviințat și majorarea tarifelor pentru sortarea și ”compostarea” deșeurilor. Autoritățile locale estimează că, de anul viitor, aceste tarife majorate se vor regăsi și în taxa specială de salubrizare pe care o plătesc sibienii.
Cu 45% la sută cresc tarifele de sortare a deșeurilor în stațiile de la Șura Mică și Cisnădie (de la 127,55 la 186,23 de lei pe tonă, la care se adaugă TVA). Cu 61% cresc tarifele pentru activitatea de compostare în stația de la Șura Mică (de la 135,90 de lei la 219,88 lei pe tonă, la care se adaugă TVA). Majorarea acestor tarife a fost aprobată în unanimitate, joi, de consilierii locali ai Sibiului.
Trebuie menționat că, drept următor pas, această majorare va trebui aprobată și de Adunarea generală a ADI Eco Sibiu (asociație din care fac parte primăriile județului), iar tarifele indexate vor fi plătite, mai întâi, de către administrațiile locale. Acestea vor decide, mai apoi, dacă această indexare impune și creșterea taxelor de salubrizare percepute populației.
Citește și Se scumpește gunoiul în zonele Sibiu, Agnita și Săliște: de la colectare, la transport și sortare
Pentru populație încă nu se știe
În cazul municipiului Sibiu, autoritățile estimează că taxele de salubrizare vor fi majorate de anul viitor. Asta și ca urmare a faptului că nu mai departe de luna trecută, aleșii sibienilor au aprobat majorarea tarifelor pentru colectarea și transportul deșeurilor cu procente cuprinse între 12% și 39%, iar în aprilie a fost aprobată creșterea tarifului de depozitare a deșeurilor la Cristian cu 13%.
”Raportat la modificarea tuturor tarifelor operatorului, anul acesta am previzionat că nu este necesar creșterea taxelor cetățenilor, dar pentru anul 2023 va trebui să facem o analiză și vom prezenta care este impactul creșterilor de tarif. Această creștere depinde de mai mulți factori, precum gradul de colectare, dorința de a realiza investiții în modernizarea sistemelor de colectare”, a arătat Marian Popa, șeful serviciului de resort din cadrul Primăriei Sibiu.
Justificarea indexării: sibienii nu prea sortează corect
La ședința în care a fost aprobată majorarea de tarife, consilierul local Adrian Bibu a invitat-o și pe Claudia Iordănescu, directoarea ADI Eco Sibiu, să explice legalitatea și oportunitatea unor astfel de majorări. ”Această modificare de tarif vizează practic actualizarea cu salariul minim pe economie, modificat din ianuarie 2022, contribuția la ANRSC care s-a modificat de anul trecut, creșterea de prețuri la combustibili și o cotă foarte mică drept urmare a creșterii tarifului depozitării deșeurilor la Cristian. Am apreciat această modificare fiind formulată conform legii, sens în care ne-am adresat Consiliului local Sibiu”, a arătat Claudia Iordănescu.
Marian Popa a mai arătat și faptul că indexarea prețurilor este necesară și pentru că, prin contractul semnat la finele anului 2020 cu cei de la Soma, se preconizau cantități de deșeuri reciclabile și biodegradabile mult mai mari decât cele pe care, în cele din urmă, le presortează sibienii. ”La încheierea contractului au fost prevăzute 19.000 de tone de deșeuri pe an. În realitate, în 2021 s-au tratat doar 9.000 de tone la ambele stații”, a mai spus Marian Popa.
Tocmai când Sibiul a fost premiat
Majorarea de tarife a fost aprobată la o zi după ce municipiul Sibiu a fost distins cu premiul I pentru gestionarea deșeurilor de către asociația Act for Tomorrow (detalii aici: Municipiul Sibiu, pe primul loc la gestionarea deșeurilor, pe locul 2 la categoria educație și pe 4 la transport public. Raport al asociației Act for Tomorrow)
Și chiar în ziua în care Primăria Sibiu emitea un comunicat de presă pe acest subiect. ”Este o validare importantă pe care Sibiul și administrația locală din Sibiu o primesc din partea specialiștilor pentru eforturile depuse în gestionarea deșeurilor, infrastructura pentru educație și modernizarea transportului local. Datele au fost colectate la nivelul lui aprilie 2021 și este îmbucurător că de atunci Sibiul a avansat și mai mult în aceste domenii, prin noi proiecte. În urma analizei, experții au transmis fiecărui oraș și un set de recomandări pe care le apreciez și asupra cărora ne vom apleca pentru a îmbunătăți serviciile publice, în folosul sibienilor”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, conform comunicatului respectiv, remis cititorilor Turnul Sfatului.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: tarifele pentru deseuri majora
Vizualizari: 1871
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Un biciclist
Acum 3 ore
Aristide
Acum 3 ore
Mișu Mare
Acum 3 ore
V-ati predat fara foc de arma!
Acum 3 ore
Emil