Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
14°C

ARTmania 2022: My Dying Bride și-a anulat revenirea la Sibiu, după doi ani de amânări

ARTmania 2022: My Dying Bride și-a anulat revenirea la Sibiu, după doi ani de amânări

Probabil cel mai așteptat nume din sfera rock pentru anul în curs, My Dying Bride a anunțat astăzi că nu vor mai veni să cânte pe scena ARTmania din Piața Mare a Sibiului.

”Dragilor, din motive menționate anterior ne pare rău să anunțăm că suntem forțați să anulăm toate concertele din luna iulie, inclusiv cel din cadrul ARTmania Festival”, au scris reprezentanții trupei engleze reprezentativă pentru genul doom metal pe pagina lor de Facebook.

Motivele anunțate anterior sunt cele care țin de sănătatea unora din membrii trupei. Tot din aceste cauze, luna trecută au fost anulate concertele My Dying Bride și din Belgia, Franța și Spania.

Reprezentanții ARTmania au anunțat că în locul celor de la My Dying Bride, pe scena din Piața Mare vor urca, vineri seara (22 iulie), membrii trupei Alternosfera. O parte din membrii acestei trupe s-au mutat din acest an la Sibiu.

Citește și Trupa Alternosfera s-a mutat la Sibiu. „Acasă e acolo unde ți-e familia și unde te așteaptă cineva. Momentan e aici”

După doi ani

Ar fi fost a treia oară când My Dying Bride urcă pe scena din Piața Mare. Oricum, concertul pregătit pentru anul acesta era programat din 2020, an în care a fost amânat pentru 2021 din cauza pandemiei. Nici în 2021 festivalul nu a avut loc din cauza aceluiași coronavirus, venirea celor de la My Dying Bride fiind amânată pentru anul acesta.

ARTmania Festival este programat să aibă loc în Piața Mare a Sibiului în perioada 22 – 24 iulie 2022.

Citește și Ce trupe urcă pe scena ARTmania Festival 2022. Programul evenimentelor

Sursa foto: Facebook / My Dying Bride

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus