Duminică,
09.02.2025
Cer Senin
Acum
-5°C

Boris Johnson a acceptat să demisioneze, dar va rămâne prim ministru până la toamnă

Boris Johnson a acceptat să demisioneze, dar va rămâne prim ministru până la toamnă

Boris Johnson își va da demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, dar va rămâne prim-ministru pînă la toamnă, scrie BBC, citat de Agerpes.

Premierul britanic Boris Johnson demisionează, au relatat joi mai multe mijloace de informare în masă, inclusiv BBC, transmite Reuters.

Premierul a acceptat să demisioneze după un val de renunţări din cabinetul său, într-o convorbire cu liderul grupului deputaţilor conservatori fără portofoliu Graham Brady, a precizat BBC.

La rândul său, un reporter al tabloidului The Sun a informat că premierul va rămâne lider al Partidului Conservator până la alegerea unui nou şef al formaţiunii, în această vară. Însă BCC a relatat că Johnson îşi va da demisia şi din funcţia de şef al Partidului Conservator.

''Boris Johnson va demisiona astăzi (joi - n.r.) din funcţia de lider al Partidului Conservator'', a anunţat Chris Mason, editor politic al BBC.

Reuters transmite că un purtător de cuvânt al Downing Street 10 (sediul guvernului britanic) a anunţat că Boris Johnson va face joi o declaraţie către ţară.

Între timp, noul ministru al economiei, Nadhim Zawari, numit miercuri în funcţie de Johnson, şi-a anunţat joi demisia după ce i-a cerut premierului conservator ''să facă ceea ce trebuie'' şi să renunţe la funcţie.

La scurt timp, şi noul ministru al educaţiei, Michelle Donelan, şi-a prezentat demisia.

Totodată, ministrul apărării Ben Wallace i-a cerut lui Johnson să demisioneze, afirmând în acelaşi timp că el personal va rămâne în funcţie pentru a proteja securitatea naţională.

Până în prezent, peste 50 de membri ai cabinetului Johnson au renunţat la funcţii.

foto Facebook/Boris Johnson

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 2 ani

Cate lichele romanesti au demisionat deoarece au incalcat regulile de izolare sau au baut? Niciuna!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus