Începută în cursul lunii mai, activitatea de tăiere a sălciilor de pe malul Cibinului pentru a face loc noii piste de biciclete se apropie de zona centrală a orașului. Fapt care a generat, din nou, discuții pe rețelele de socializare.
Este vorba de cele aproximativ 30 de sălcii care – după atribuirea contractului de amenajare a unei piste de biciclete pe malul Cibinului – s-a dovedit că trebuie tăiate pentru a face loc căii de rulare și zidurilor de sprijin. La jumătatea lunii mai a început tăierea primilor astfel de copaci, activitatea fiind reluată zilele trecute în zona dintre podul Neculce și piața Cibin.
Acțiunea a determinat reacții – în special pe rețelele de socializare – din partea unor sibieni, care s-au arătat de faptul că sunt tăiate sălcii plantate cu aproape un secol în urmă.
Muncitorii sunt, însă, de altă părere. ”Să știți că toate sălciile erau putrede pe interior, mulți ani nu ar mai fi rezistat. Nu le tăiem pe toate, ci doar care ne-au fost indicate. Da, este vorba de acei 30 de copaci marcați încă din primăvară pentru tăiere”, arată muncitorii angajați de Con-A, antreprenorul general al lucrării.

300 de sălcii promise în loc
Proiectat prin albia râului Cibin, traseul pistei de biciclete aflată acum în construire are o lungime de 3,5 km. Pe acest traseu au fost identificate aproximativ 30 de sălcii care trebuie tăiate. ”Soluția propusă a urmărit să abordeze râul ca pe un coridor verde, prin crearea relației dintre natural și antropic, prezentă în apropierea râului. Astfel, pentru protejarea biodiversității a fost realizat și un proiect de specialitate de amenajare peisagistică, fiind prevăzută plantarea a peste 300 de sălcii pe cursul râului pentru a păstra identitatea actuală de «coridor al sălciilor», dar și vegetație joasă specifică”, reacționau reprezentanții Primăriei Sibiu în primăvara acestui an, când au apărut primele critici referitoare la acest proiect.

34,7 milioane de lei, cu tot cu TVA, este valoarea contractului semnat cu Con-A pentru amenajarea acestei piste de bicicletă, principala sursă de finanțare fiind fonduri europene nerambursabile. 16 decembrie 2022 este termenul contractual de finalizare a lucrărilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
-
Delicios!! Deci iata ca cineva din primarie lucreaza!!
https://www.turnulsfatului.ro/2021/09/09/primaria-sibiu-cumpara-tomograf-pentru-copaci-investitie-de-134-de-mii-de-lei-184631
Se poate ca toata activitatea si toate rezultatele acestui aparat sa fie publice? Ca GDPR pentru copaci inca nu avem implementat. -
Mi-e pur și simplu greata de toți politicienii din Sibiu care au acum mandat. Este groaznic ce se întâmplă în oraș, tăieri masive de copaci, proiecte de „modernizare” făcute extrem de prost, parcări „in plus” doar pe hârtie dar în realitate nu mai găsești locuri de parcare după ora 18.00 (curios că înainte de așa zisa modernizare, distrugere spatii verzi și garaje stricate, găseam totusi loc de parcare), distrugere cladiri in centrul vechi și construit clădiri noi care n-au nicio treabă cu centrul istoric, betonat spatii verzi. Nu mai zic că acum in locul copacilor tăiați în cartiere, creste „gazonul” care de fapt sunt buruieni înalte de 1m și nimeni nu taie iarba dintre blocuri. Ce pot sa mai spun? Bravo sibieni! Votați-o in continuare pe Fodor împreună cu gloata de la PNL. Ce se întâmplă acum in Sibiu e datorita vouă. Felicitări, ați făcut o treabă „bună”!
-
Rușine să le fie,salciile astea sunt putrede,copacii din parcul din Terezian făceau mizerie etc.
Tăiați-va nebunilor craca de sub picioare,murim între betoane,nu mai avem aer, umbră și nimic verde.
Băi, cum naiba știți să șifonați banul public doar turnând beton?!
O să trebuiască să fugim din orașul ăsta condus de idioți.-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
@Vali , ti-am dat unlike la comentariu, nu putem judeca ( daca ne respectam pe noi insine in primul rand…
Ce pretentii sa ai de la prima generatie incaltata ? E greu, ne mai trebuie sute de ani .. poate…
Bucuresti = toata tzara. Mergi si fa tu un sondaj, intreaba la intamplare pe strada, oriunde acolo care e nascut…
Trebuia sa vand ceva dar daca inutilii astia de agenti ar disparea din cauza blocajului astept cu mare placere.
Ar fi trei situatii:1-Fara autorizatie,munca la negru 2-Cu autorizatie,munca la negru 3-Cu autorizatie si contract.Daca are AC receptia impune viza…













Lasă un răspuns