Schele, vopsea și mulți pași în spate, pentru a vedea ce a ieșit. Și Eminem, muzică ce răzbate dintr-o boxă mică. Artiștii transformă în aceste zile câteva fațade din oraș, aducându-le la viață.
O lucrare nouă apare pe fațada unui bloc ANL din cartierul Ștrand, copiii care se vor juca în parcul de aici vor putea vedea mulți ani de aici înainte imaginea propusă de artiști.
În prima zi a apărut conturul, apoi un ursuleț, iar aseară o fetiță. Imaginea întreagă va fi dezvăluită, însă, după alte câteva ore de muncă.
A opta ediție a Festivalului Internațional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF) este în plină desfășurare, iar tema „Reflections”, din acest an, se va regăsi în toate cele 7 lucrări de artă și va reuși să scoată la lumină mesaje inspiraționale despre viață, care trec peste orice graniță.

Noua ediție SISAF reunește artiști bine cunoscuți din Argentina, Austria, Franța, Malta, Portugalia, Republica Cehă și, desigur, România.
Lucrările din acest an vor însufleți atât zone complet noi, precum blocuri din zona Calea Cisnădiei și cartierul Ștrand, dar vor acoperi și picturi degradate, realizate cu ani în urmă.
CItește și: Zidurile Sibiului prind viață. Ce clădiri vor fi pictate anul acesta la Street Art Festival Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Artiștii ar trebui să picteze in atelierele lor, nu pe blocuri. Cine dorește să admire o așa zisă operă de artă, poate face acest lucru la vernisaje prin muzee. Poate nu tuturor le place să se trezească dimineața și să dea cu ochii de astfel de zugrăveli care duc mai mult cu gândul la ghetouri braziliene. Cine a autorizat aceste picturi? Și eu pictez dar nu mi-aș permite niciodată să îmi etalez încercările artistice pe blocuri și să îi oropsesc pe sărmanii locatari la ani de privit o imagine prea puțin placută. Banuiesc că cineva din primărie a văzut acest trend pe blocuri în Germania și s-a gândit să îl aducă rapid și la noi… doar că modernizarea de dragul modernizării este o greșeală. In afară de asta, din punct de vedere artistic, aceste zugrăveli care au mai apărut pe blocurile din Sibiu se încadrează în stilul postmodern care deranjează privirea dar este folosit pentru a evidenția anumite probleme sociale, dileme etc. Așteptăm cu ardoare momentul in care sibienii nu vor mai fi victime ale acestor forțări de creație nesolicitate.
-
Nicidecum. E prea puțin cunoscut la noi in țară urbanismul responsabil. Winston Churchill spunea „Noi formăm clădirile după care ele ne formează pe noi”. Vreau doar să atrag atenția asupra faptului că există studii și cărți scrise de arhitecți care au remarcat că anumite tipuri de clădiri, fațade de clădiri, stiluri arhitecturale.. influențează în bine sau in rău comportamentul locuitorilor din acea zonă, iar unele duc chiar la criminalitate crescută. Omul in general pentru a fi liniștit are nevoie să vadă in jurul lui echilibru și armonie. Oricum… desenele acestea de pe blocuri sunt echivalentul artistic al acelui țăran care își scoate casetofonul pe balcon și dă toată seara manele la maxim. Lui îi place tare mult muzica dar nu ar trebui să-i chinuie pe alții cu ea…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ha ha ha ha tu citeai carti? Eventual cartile de joc! „Prieten” cu nostalgi rosii, singurul frustrat aici esti tu…
De parcul de pe Strada Reconstructiei ,zis SI Parcul Mortilor nu se ocupa nimeni,cu aspectul lui prafuit,morminte ce se itesc…
La fel se intampla la Ing Bank , tot la 2-3 ani trebuie sa merg cu mama (91 ani) sa…
Sărăcuțul ”dezvoltator” imobiliar. Aproape că-mi curge o lacrimă. Auzi la el, ”zonele de case nu au identitate și nu exită…
Îmi imaginez că e foarte frustrant să asiști la o discuție care te depășește dpdv intelectual și te simți dator,…













Lasă un răspuns