Secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Pediatrie din Sibiu are în momentul de față 36 de paturi pentru pacienții confirmați cu Covid și alte șase paturi pe Secția ATI. De la începutul acestui an, pe Secția Urgențe au fost efectuate peste 14.000 de teste, dintre care peste 1.400 au fost pozitive. Medicii sibieni recomandă testarea copiilor la primul semn de boală.
Personalul medical din Spitalul Clinic de Pediatrie are asigurate cele necesare pentru protecție: combinezoane, măști, viziere și mănuși, se anunță într-un comunicat transmis de reprezentanții Primăriei Sibiu.
„Măsurile de protecție împotriva COVID au fost menținute la Spitalul de Pediatrie în toată această perioadă, ceea ce înseamnă că masca a fost și este în continuare obligatorie în interiorul Spitalului, inclusiv pentru pacienți și aparținători. De asemenea, copiii care ajung în secția de Urgențe sunt testați, iar cei pozitivi sunt îndrumați către Secția de Boli Infecțioase de pe str. Transilvaniei, pentru evaluare și tratament. Acțiunea de testare înseamnă un efort constant pentru personalul medical: ca volum, de la începutul acestui an, în secția Urgențe au fost efectuate 14.156 teste, dintre care 1.406 au fost pozitive”, se arată în comunicat.
De asemenea, este menționat faptul că, în acest moment, în secția Boli Infecțioase de pe strada Transilvaniei sunt pregătite 36 de paturi pentru pacienții confirmați cu COVID, alte 6 paturi fiind disponibile în secția de terapie intensivă de pe str. Pompei Onofrei. Totodată, Spitalul de Pediatrie are propria stație de oxigen, esențial pentru bolnavii cu această patologie.
Având în vederea creșterea numărului de infectări, medicii spitalului sfătuiesc părinții ca la cele mai mici semne de boală – febră, tuse, diaree, vărsături – să testeze copiii. Aceștia pot fi testați acasă, cu un test rapid, sau în secția Urgențe a Spitalului de Pediatrie, în mod gratuit.
Reamintim și faptul că la Spitalul de Pediatrie se pot face teste COVID contracost, cu programare prealabilă la numărul de telefon 0269.217.927 sau online, pe www.pediatriesibiu.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar trebui luati la intrebari si medicii de la cei care i-au pus diagnosticul si acordat tratamentul si care conform…
nu inteleg de ce este Autostrada A1 Valcea-Deva cand efectiv valcea nu are si nu va avea autostrada (A1 va…
pai si ce daca esti singur esti mai bogat sau de ce singur sa dai 1700 iar in cuplu 2600?…
Sibianul ăla gică-contra, mereu furat de conspirații și masoni, ca oricare alt rumân- să se facă creșe, grădinițe și școli!…
Păi cam ăsta este rezultatul când noi, românii, suntem experți universali cu „studii” pe tiktok și alte scursuri de îndobitocit…













Lasă un răspuns