Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Parchet: un medic de la spitalul Militar din Sibiu a cerut mită de la pacienți: bani, alimente, băuturi alcoolice și alte servicii

T.S.
16
spital-militar-4-xokc

Un medic de la Spitalul Militar din Sibiu este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce ar fi pretins și primit mită de la 6 pacienți, în perioada martie – mai 2022. Potrivit acestora, medicul ar fi cerut bani, alimente, băuturi alcoolice și alte servicii. Miercuri, 3 august, s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore.

Publicitate
Publicitate

„La data de 29.03.2022 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a formulării două denunţuri înregistrate la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu”, transmite prim procuror Ion Veștemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, printr-un comunicat de presă remis TS.

Potrivit procurorilor sibieni, în perioada martie 2022 – mai 2022, un bărbat în vârstă de 68 de ani, medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical.

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 29.03.2022, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, extinzându-se apoi urmărirea penală prin mai multe ordonanţe din data de 25.07.2022 cu privire la noi fapte de corupţie.

Publicitate

Prin ordonanța  procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 1 august 2022, s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de suspect. 

Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 3 august s-a dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi a se aprecia asupra măsurilor preventive ce urmează a fi dispuse în cauză. 

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, beneficiind şi de sprijinul I.G.P.R. Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia şi IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. 

„Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie,” precizează sursa citată. 

Citește și Control judiciar pentru medicul de la Militar acuzat că a luat mită de la pacienți. Nu mai are voie să intre în spital      

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

16 răspunsuri

  1. Avatar Gertrude Lorgean
    Gertrude Lorgean

    Asa ceva nu se poate in burgul nostru civilizat, cu servicii de top! Sigur e o facatura a sarakilor de la Cluj sau Brasov!

    14
    4
  2. Avatar Norm
    Norm

    Doar parchetul ii mai găsește pe medicii care iau șpăgi, consiliile etice din spitalele sibiene doar constată că nu s-a încălcat nici o normă, sunt curați ca lacrima. Propun ca medicii să nu mai poată fi verificați de colegii din acelaș spital ci prin tragere la sorți, din spitalele altor localități. Se poate face totul online, nu e greu dacă vrei ordine și este înregistrat.

    15
    0
  3. Avatar Emil
    Emil

    Documentati-va înainte de a publica știri false. Peste 99% din medicii romani iau șpagă sau favoruri pentru actul medical prestat.

    23
    5
  4. Avatar Munteanu
    Munteanu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    12
    18
    1. Avatar Ai neamuri dr?
      Ai neamuri dr?

      Nu esti asigurat de trebuie sa platesti un serviciu deja platit?. Iar sarutatul mainilor e de psihiatrie. Lasa-ne

      10
      10
    2. Avatar Emil
      Emil

      Romanul nu e roman adevarat daca nu comite infractiuni. Natiunile cinstite si civilizate nu conditioneaza actul medical prin spagi la negru, doneaza legal.

      8
      2
    3. Avatar @ai nemuri dr?
      @ai nemuri dr?

      Tu stii ce e normal? Nimeni nu stie… Nu-ti doresc sa ajungi in situatia in care sa te inchini la un doctor pt. ca ti-a rezolvat o problema de sanatate… N-am neamuri doctori, dar am spus; una e sa oferi ceva drept recunostinta, alta e sa ceri si sa conditionezi internarea sau tratamentul cu bani sau alte foloase. Mai multa grija la limbaj, prietene asigurat sanatos!

      1
      2
    4. Avatar Emil
      Emil

      @ Hoţeanu, Spaga iau si de la cei ce ajung la morga.

      1
      0
    5. Avatar "Rezolva" limbaj tipic de "descurcaret"
      „Rezolva” limbaj tipic de „descurcaret”

      „Ti-a rezolvat”!? Dr „nu rezolva”, isi fac meseria. Daca stie. Eu nu vreau favoruri si „sa ma rezolve” vreau sa merg civilizat la spital si angajatii sa se poarte profesionist

      2
      0
  5. Avatar Dr. Who Han :)
    Dr. Who Han 🙂

    Jenant si umilitor! Se pare ca unele obiceiuri proaste vor disparea doar cand dispare si persoana in cauza…Sa ai salariul de medic din zilele noastre ( daca e incadrat civil are spre 20.000 lei/luna, fiind medic primar) si sa ceri spaga si sa duci pacientii sa iti tunda iarba din curte…Mai bine ii punea la sapat groapa sau la tencuit cripta personala… Inca o data, ca de la doctor la doctor: jenant si umilitor! La varsta sa nu va primi vreo pedeapsa cu executare, dar e bine ca l-au prins!

    25
    6
    1. Avatar Stanciu
      Stanciu

      @Dr. Who Han. In momentul asta aveti doua dislike-uri desi ati spus adevarul cu privire la salariile de 20.000 lei pe luna pt medicii primari (stiu care iau mai mult cu sporuri). Unii colegi de-ai dvs (daca sunteti doctor) o sa fie vesnic nemultumiti orice efoturi s-ar face pt a le da salarii sub pretextul „in strainatate luam de x ori mai mult”. Trist. Imputitii astia trebuie alungati din sistem si sa lucreze unde vor in strainatate; nu te poti intelege cu ei. Mereu tarile din vest vor fi peste noi financiar, nu putem tine pasul; daca nu vor sa aiba un trai foarte foarte bun aici la noi cu aproape 5000 euro atunci sa plece.

      11
      3
  6. Avatar Un sibian
    Un sibian

    NUMAI UNUL? Voi glumiti cred!!!

    19
    1
  7. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    Cââât ? Ceee ?
    Car-or fi dedesubturile inseilării ridicole ?

    5
    1
  8. Avatar CA
    CA

    II prinde cu mita doar pe cei ”pe care trebuie”. Cei care nu mai au sprijin de sus sau din jur. Cei care nu impart spaga… Daca nici medicii de la Spitalul Militar nu au salarii mari…cu sporuri..pacienti putin, lejereala….si tot nu le ajunge!! Nu-i mai satura Dumnezeu!!!

    26
    1
  9. Avatar Octavian
    Octavian

    Ce chestie?ce legi la noi să nu i dai cu numele pe cei vinovați???la fel acolo unde se constată abateri grave la siguranța alimentelor din magazine??etc.să nu se specifice numele firmei sau magazinului….aberant

    5
    0
  10. Avatar Muresan
    Muresan

    Ce alte servicii? Explicati! Curatenie în casa, maturatul zapezii, masaj la talpi, plimbatul cainelui, scarpinatul pisicii…

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate