Miercuri,
05.10.2022
Cer Senin
Acum
9°C

FOTO VIDEO Cu trenul de la Sibiu la mare și înapoi: 28 de ore, cu pături, aglomerație și muzică

FOTO VIDEO Cu trenul de la Sibiu la mare și înapoi: 28 de ore, cu pături, aglomerație și muzică

Dacă alegi să mergi cu trenul de la Sibiu până la mare trebuie să te înarmezi în primul rând cu multă răbdare. După care cu un cearceaf sau o pătură pentru că aerul condiționat din tren face ca vagonul în care stai să se transforme înspre dimineață într-un mic frigider. Cam acestea au fost primele concluzii pe care le-am tras după o călătorie cu trenul de la Sibiu la mare și înapoi. 

Am decis să profităm de ultimul an în care avem reducere pentru biletul de tren și am mers la mare. Știam că vom face pe drum în jur de 13 ore, asta în cazul în care trenul nu avea întârziere. Pentru că am vrut să ne asigurăm că vom „prinde” locuri, cunoscând din experiența anilor trecuți îmbulzeala care se creează, am mers să ne cumpărăm biletele mai devreme cu câteva zile.

Cu reducerea de student pe care încă o avem am plătit fix 133 de lei din Sibiu până în ultima stație în care face oprire trenul, Mangalia, și înapoi. Am mers până în ultima stație pentru că destinația la care trebuia să ajungem era Vama Veche.

Întârzierile, o normalitate

Am pornit la drum într-o duminică după amiaza, la ora 18:38. Trenul pe care l-am ales este singurul direct, iar conform datelor scrise pe bilete ar fi trebuit să ajungem în Mangalia luni, la ora 7:42. Am ajuns în gară cu câteva minute mai repede și ne-am urcat în tren. Din Sibiu, nu a mers foarte multă lume către mare ceea ce ne-a făcut să ne gândim că probabil vom avea parte de o călătorie liniștită, fără prea multă îmbulzeală și agitație.

Aveam însă să ne schimbăm părerile atunci când ajungeam la București. Dar până atunci, să revenim la tren. Când urci în tren, pentru primele minute ai senzația de o căldură aproape insuportabilă, care dispare însă spre dimineață când trenul începe să se golească, iar aerul condiționat continuă să funcționeze. Din experiența noastră, dacă alegeți să mergeți cu trenul la mare luați-vă o pătură cu care să vă acoperiți, noi am avut nevoie, mai ales când oamenii au început să coboare din vagon. 

Îmbulzeală la București

Imaginea de spațiu pe care ne-am creat-o la început a dispărut la București. Zgomote de trolere, agitație și sute de oameni în căutarea locurilor arătate de bilet. „Ce vagon avem?”, „ Ăsta e locul nostru?”, „Aici stăm?” sau „Locurile 53 și 52, uite-le le-am găsit” au fost cuvintele pe care le-am auzit timp de câteva minute de la cei care s-au urcat în tren în gara din capitală.

Tot aici, am reușit să căpătăm o întârziere de aproape 40 de minute. Ora de 7:42 la care trebuia să ajungem în Mangalia s-a transformat în 8:20.

Muzică la maxim și povești de familie

Atât la plecare, cât și la întoarcere, vecinii noștri de vagon au fost cupluri sau familii. Dacă nu asculți muzică și dacă nu te uiți la filme, ai ocazia, fără să vrei, să afli toată viața persoanelor alături de care călătorești. Din stânga noastră am aflat că cei doi părinți urmau să-și căsătorească fiul în luna septembrie, iar familia din spatele nostru mergea cu trenul la mare pentru că mașina li s-a stricat.

Din tren nu a lipsit nici muzica. La etaj, un grup de peste 30 de tineri liceeni au făcut din tren un mic club. Boxa portabilă și voia bună nu au putut fi oprite nici de controlori, nici de călătorii care se arătau nemulțumiți. Distracția s-a oprit însă la Costinești, stație în care grupul gălăgios a coborât.

Fără curent la întoarcere

Drumul spre Sibiu a fost asemănător cu cel către Mangalia. Aceeași îmbulzeală, aceeași întârziere, de data aceasta însă de 50 de minute. Am plecat sâmbătă la ora 18:15 din Mangalia, iar în Sibiu am ajuns duminică la ora 8:30 dimineața, deși trebuia să ajungem la 07:38.

Încă un minus a fost pentru noi lipsa curentului. Vagonul nostru nu a avut curent, am întrebat controlorul care este problema, dar ne-a lămurit rapid cu un „Asta e, n-am ce să fac, vagonul ăsta nu are”. Pentru că bateriile noastre externe nu erau încărcate, ne-am mutat în alt vagon ca să ne încărcăm telefoanele pentru drumul lung de 14 ore care ne aștepta. Ca să nu fiți nevoiți să vă mutați dintr-o parte în alta, o baterie externă încărcată ar fi ideală.

Cum mai arată băile din trenuri

Cine a călătorit cu trenul, știe că băile nu sunt chiar cele mai curate. Țigările stinse în chiuvetă, praful depus peste tot și spațiul mic te fac să nu îți dorești să folosești baia din tren.

Răbdare, multă răbdare

Când te întreabă lumea cât ai făcut până la mare cu trenul și spui că 14 ore, cea mai deasă replică pe care o primești e „14 ore fac până în Grecia cu mașina”. Într-adevăr, drumul este foarte obositor. La plecare, entuziasmul că te reîntâlnești cu marea face ca orele să treacă parcă un pic mai repede. La întoarcere orele parcă se transformă în infinit.

28 de ore de stat în tren fac ca o zi din vacanță sau concediu să o pierzi pe drum. Amorțești pe scaune atâtea ore, nu mai ai stare și parcă timpul stă în loc. Cu toate acestea, foarte mulți oameni aleg să meargă cu trenul la mare. Am văzut în călătoria noastră familii, prieteni, copii mici, bunici.

Nu știm dacă la anul mai mergem sau nu cu trenul la mare, dar cert este că dacă facem din nou această alegere trebuie să avem răbdare, multă răbdare.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Emil

Acum 1 lună

Turistii litoralului carați la Marea Neagra cu vagoanele navetistilor din vremea lui Ceausescu. Bagajele sub scaun si pe culoar.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Larissa unghii cu jel

Acum 1 lună

Romanii avem datoria strabuna sa mergem la noi la mare, sa ajutam comerciantii si sa aratam strainilor ca marea noastra e cea mai frumoasa! Cine merge la mare la straini sa ramana acolo si sa numai se milogeasca aici dupa ajutoare de stat si vaucere de calatorii! Sa fim romani in tara noastra!
Raspunde

Claus

Acum 1 lună

Astia suntem,iar politicienii sunt oglinda noastra...Am calatorit odata din Sibiu pana la Galati,mai mult fortat,ca avea de acolo sa iau o masina,miros de picioare ca se descaltau romanasii,manele pana si filme xxx,fumat pe coridorul de la baie,sters pe maini cu perdeaua,intarziere de peste 3 ore legatura la limita in capitala din cauza intarzierii trenului Sibiu Bucuresti,mizerie,senzarie de imbacseala,lipsa caldura spre dimineata am inghetat la propriu,si mers cu 30 40 la ora mai mereu din cauza liniilor defecte,cersetori si vanzatori ambulanti lasati in pace de catre controlor,si am avut si sansa ca biletul meu sa se suprapuna cu a altei persoane,iar clasa I era poate mai uzat precum clasa a II,dar cu 55 60% mai scump...țeapa.
Raspunde

Camil

Acum 1 lună

In poza aia chiar pare o baie curata. Nu vreti sa stiti ce baie am prins eu intr-un vagon de chipurile, clasa I.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Macar la clasa I nu stai 14 ore pe scaun din PVC masiv.
Raspunde

Octavian

Acum 1 lună

La așa turiști,călători,pasageri ,oameni,cei mai mulți din această țară,așa servicii avem în tot și în toate,nu știm ce să cerem? Nu știm să mai ieșim la un protest să mergem peste ei,toți cei care ne conduc și ne aburesc toată ziua și noaptea,dar la atâta lume needucată ce a mai rămas în această țară ce pretenții să ai? Nici cei tineri ,viitoarele generații,nu au nici o atitudine,alcool, manele și droguri,țara tuturor posibilităților unde nimeni nu ia nici o atitudine deoarece totul este putred,corupt și nu se întâmplă nimic. Am început și noi,mai nou să mințim ca politicienii noștri cei care ne conduc de ani de zile,zice o vorbă dacă stai cu un șchiop în casă mult timp la un moment dat începi să șchiopi și tu.... Am uitat demult să ne mai cerem drepturile, deoarece am văzut că nu se întâmplă nimic și tot la 4 ani același electorat iasă la vot și tot mai puțini.... Ohooo la ce turiști,clienți suntem în țara noastră avem servicii încă prea bune..mi aduc aminte de anii'75 -80 când veneau RDG iștii ,Polonezii la noi sărăcăcioși și vai de ei ,iar acum ne au întrecut cu mult,fiindcă au fost educați după '89 unii mai cu forța alții au știut să și alegă liderii de care au ascultat,iar dacă nu au fost buni i au schimbat urgent.Noi vorbim mult, ne pricepem la toate și nu se ntâmplă nimic. Haideți cu toții să începem să facem ceva,să schimbăm lucrurile că se apropie vremuri grele și ăștia ne jumulesc de tot....
Raspunde

Doru

Acum 1 lună

Nu a făcut 28 de ore, a făcut 14 într-o zi și 14 în altă zi. E o diferență... Într-adevăr, de la Sibiu la Mangalia era singurul tren direct. Însă mai era un tren Sibiu-Constanta, care face 8 ore și ceva. Puțină informare nu strică înainte de a călători... Eu am fost recent cu cel de 8 ore și am fost extrem de mulțumit, am ajuns la mare odihnit, ceea ce nu se întâmpla dacă aș fi condus, iar la întoarcere la fel. Asta în condițiile în care am călătorit cu domnul Goe... Iar aglomerație, la clasa 1, nu a fost.
Raspunde

Giga

Acum 1 lună

Frate,da de ce nu te -ai dus cu vagon de dprmit sau cușeta din Medias E cu totu altceva Pana nu va fi linie electrificata si dubla asta va fi viteza ...mica ,f mică Daca nu mergeti cu al de 4 dimineata,prin Brasov
Raspunde

Cosmin

Acum 1 lună

Am mers și eu cu trenul asta (de la Buc la Sibiu ), …. plin de liceeni ,studenți …poate pleacă gol de la Sibiu …dar de la Rm.Vâlcea ,Pitești sau București etc urca cei mai mulți (deși pentru bucureșteni se atașează 5 vag….)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Minime

Acum 1 lună

Cine te pune sa mergi cu trenul la mare? Stii care sunt conditiile, stii ca drumul dureaza o jumatate de zi pana acolo dar tot te duci. E ca si cand ti-ai bate un cui in picior si pe urma te plangi ca te doare.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Ati avut mare noroc, anul trecut a luat foc. Nasii au intors camerele si dormeau.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus