Duminică,
02.10.2022
Cer Senin
Acum
11°C

Deși e ca și nou, Sibiu Bike City scârțâie. ”Vă rog să-mi returnați banii”

Deși e ca și nou, Sibiu Bike City scârțâie. ”Vă rog să-mi returnați banii”

În plin sezon turistic și tocmai când vremea permite ca bicicletele de închiriat să își dovedească pe deplin utilitatea, sistemul achiziționat de Primăria Sibiu din fonduri europene dă continuu bătăi de cap utilizatorilor. Unii au ajuns chiar să își ceară banii înapoi de la Primărie.

Alexandru spune că a început să folosească bicicletele sistemului Sibiu Bike City începând cu a doua zi de la punerea în funcțiune a sistemului, în 29 aprilie 2022. Locuiește în cartierul Valea Aurie și lucrează în zona centrală a Sibiului. ”Nu chiar zilnic, dar de cel puțin trei-patru ori pe săptămână am ajuns să folosesc bicicletele, de când a venit vremea bună. Mi-am cumpărat un abonament de 20 de lei, pentru că distanța pe care o am de parcurs este cam de 15 minute. Am zis că e un sistem foarte fain, deoarece am stație în apropierea casei, am stație în apropierea locului de muncă”, povestește Alexandru.

În ultimele trei săptămâni, însă, Alexandru a întârziat de trei ori la serviciu din cauză că stațiile din zona cartierului său ”nu funcționează”. ”În ultimul timp, de multe ori mi s-a întâmplat să nu funcționeze stațiile de închiriat sau să nu găsesc biciclete. Nu găsesc biciclete în special când vreau să mă întorc acasă, către Valea Aurie. Da, înțeleg, sunt mulți în zona centrală care închiriază astfel de biciclete. Dar problema e că atunci când, folosind aplicația, merg la alte stații unde era indicat faptul că sunt biciclete, descopăr că, de fapt, bicicletele nu pot fi scoase din stație, deoarece aceasta nu funcționează”.

Prin linia telefonică deschisă pentru utilizatorii Sibiu Bike City lui Alexandru îi erau comunicate cauzele. ”Doamna care răspunde la telefon întotdeauna e foarte amabilă, toți angajații sunt foarte de treabă, îmi explică de unde sunt problemele, dar «cu ce mă încălzește pe mine»? Mi-a cam ajuns, nu se poate folosi regulat acest sistem”, este concluzia lui Alexandru. Care a decis să-și folosească propria bicicletă de acum încolo.

Citește și Primăria a alocat 900.000 de lei pentru întreținerea Sibiu Bike City

”Și noaptea stațiile sunt goale”

Alexandru a și trimis în această dimineață un e-mail Primăriei pe acest subiect. ”M-am săturat să dau telefoane ca să mi se spună că e o problemă temporară când, de fapt, e ceva generalizat (de exemplu stația din Piața Mică, stația de pe str. Rahovei etc). Nicăieri în lumea asta nu veți reuși să convingeți oamenii să lase mașina în favoarea bicicletelor dintr-un sistem de sharing dacă acel sistem nu e fiabil. Vă rog să-mi returnați banii rămași din abonamentul cumpărat, din moment ce plătesc ceva ce nu pot utiliza”.

Rodica, o altă utilizatoare a sistemului, a sesizat cum, în cursul acestei luni, au fost zile la rând când, de fapt, erau foarte puține biciclete de închiriat. Asta în paralel cu situația stațiilor care nu pot fi utilizate, din tot felul de cauze. ”Forte multe stații goale și aproape niciuna plină. Ce s-a întâmplat cu investiția Primăriei? Am verificat și noaptea când în mod normal toate bicicletele trebuie returnate și e exact la fel”.

Faptul că mare parte din stațiile Sibiu Bike City erau goale era confirmat și de aplicația sistemului

”Au fost la reparat”

Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că în prima săptămână din luna august, sibienii și turiștii n-au prea găsit biciclete pe la cele 49 de stații din oraș din motive de mentenanță. ”În perioada 3-10 august, Serviciul de Administrare a Domeniului Public a efectuat verificări ale tuturor bicicletelor pentru a stabili care au nevoie de service după primul trimestru de utilizare (29 aprilie - 29 iulie). Astfel, o serie de biciclete au fost retrase din teren pentru operațiunile de service care includ diverse remedieri necesare, cum ar fi: pene, înlocuirea camerelor roților, înlocuirea completă a unor roți, repararea sau înlocuirea cricurilor, a  frânelor sau a schimbătoarelor de viteze, etc. Odată reparate, bicicletele sunt utilizate în teren pentru a le înlocui pe cele care se defectează”, răspund reprezentanții Primăriei Sibiu.

Bicicletele nu au fost de găsit chiar dacă există o rezervă: din cele 540 achiziționate, în circulație au fost puse 380, restul urmând a fi disponibilizate ”în funcție de evoluția cererii”.

Stația de lângă Primăria Sibiu nu funcționează pentru că nu are conexiune la internet. De câteva săptămâni

”Probleme de conexiuni punctuale”

De câteva săptămâni, stația de lângă Primăria Sibiu este permanent plină ochi cu biciclete. Explicația este simplă: stația este defectă. Situația se replică adesea prin multe zone din oraș și nu este semnalată de aplicația sistemului, utilizatorii descoperind acest lucru doar când ajung să citească afișele lipite: ”Stație momentan indisponibilă”. Reprezentanții Primăriei invocă aceleași scuze generaliste, referitoare la lipsa conexiunii la internet. Chiar și în Piața Mică a Sibiului.

”Pe lângă lucrările de întreținere și reparații inerente operării unui astfel de sistem, în prima jumătate a lunii august au existat probleme de conexiune punctuale, generate de lucrări la infrastructura de rețea a furnizorului de date mobile. SPADPP împreună cu firma care a furnizat echipamentele fac în prezent demersurile necesare pentru restabilirea și stabilizarea conectivității tuturor stațiilor”. La ora redactării acestui material, stația din Piața Mică este în continuare plină de biciclete care nu pot fi închiriate.

”În data de 17 august 2022 erau disponibile în teren 366 de biciclete astfel încât se asigură un număr suficient de biciclete în stațiile de închiriere. Faptul că anumite stații sunt ocazional și pentru scurtă durată goale, se datorează fluxului normal de utilizatori ai sistemului, unele stații fiind mai populare decât altele. Echipa Sibiu Bike City efectuează zilnic redistribuirea bicicletelor în teren în cele 49 de stații, luând în considerare un procent de ocupare al stațiilor de aproximativ 70%, astfel încât să rămână mereu și locuri goale pentru andocarea bicicletelor în momentul returnării acestora la finalul utilizării”, Primăria Sibiu

Implementarea unui sitem de bike-sharing la Sibiu a fost aprobată de Consiliul local în urmă cu aproape patru ani, mai precis în luna septembrie a anului 2018. În noiembrie 2019 a fost lansată licitația pentru achiziția acestui sistem, în februarie 2021 a fost semnat contractul cu Sustainable Urban Mobility Solutions SRL din București (9,6 mil. de lei, cu tot cu TVA), iar în aprilie 2022 a fost pus în funcțiune sistemul. Conform contractului, garanția solicitată pentru echipamentele sistemului este de cinci ani.

Valoarea totală a proiectului a fost de 13,4 milioane de lei, din care 12,5 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Cu un tarif de un leu pe oră, Sibiu Bike City este cel mai ieftin mijloc de deplasare care poate fi închiriat în oraș.

Citește și O săptămână prin Sibiu doar cu bicicletele Primăriei. Șase lucruri bune și mai puțin bune

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Emil

Acum 1 lună

Romania lucrului bine facut.
Raspunde

Relucu von Kaltabossen

Acum 1 lună

Dragă Alexandru, sunt de acord cu tine, primăria Sibiu este un contraexemplu de profesionalism și implicare, dar acest sistem este implementat de puțin timp în Sibiu și este firesc să apară nefuncționalități care se vor regla pe măsură ce toată lumea se familiarizează cu modul de lucru și cu sistemul de închiriat biciclete. Nici în marile orașe europene, aceste sisteme nu sunt perfecte din motive variate. Pe măsură ce apar probleme, ele sunt rezolvate într-un interval de timp rezonabil. Nu cred că este un motiv de a ne isteriza și nici de a pleca din țară. Te asigurăm că va fi totul bine și te asigurăm de eforturile noastre de a remedia cele semnalate . Te rugăm să primești scuzele noastre și spor la pedalat! Așa ar trebui să arate un comunicat al primăriei, nu tâmpeniile arogante și sterile ale iubiților noștri aleși.
Raspunde

Marius

Acum 1 lună

Acum 2 zile erau o gramada de biciclete pe strada siretului fara sa fie o statie de parcare. Poate trebuie mai multa disciplina din partea celor care folosesc bicicletele. O analiza a celor din primarie care sunt cele mai frecvente trasee,numarul bicicletelor,intervalul orar astfel incat dimineata sa fie biciclete in statii.
Raspunde

Nycky

Acum 1 lună

Bicicletele de pe Siretului erau la reparat la service-ul de lângă trans agape. Clienții acestor biciclete ar trebui să aibe un pic mai multa grija de ele, nu sa fie exploatate necorespunzător. Toate bune
Raspunde

Andrei

Acum 1 lună

Pai să-i dea banii înapoi, simplu..Cat despre faptul ca a crezut ca de 20 de lei o sa fie tot timpul stațiile pline și o sa aibe o bicicleta a lui și ca totul o sa meargă perfect: romanii sunt naivi, mai ales când au de-a face cu primăria Sibiu și cu semenii lor "civilizați " . La "biciclete" lucrează un singur om pe tura și care trebuie sa gestioneze toate stațiile și aplicatia, sa răspundă la telefon, sa lucreze cu programul și dacă se poate sa repare și bicicletele. De ce credeți ca sunt anunțuri de angajare non-stop la biciclete? În plus au de-a face cu cetățenii urbei care cred ca totul li se cuvine și sunt "foarte bine crescuți". Asta se poate vedea cu ochiul liber. Este o vb "omul sfințește locul", în Sibiu se vede perfect....
Raspunde

Alex

Acum 1 lună

Dacă ceva nu a funcționat, trebuie sa ramburseze clientului chiar și 1 leu inapoi! Eu am cerut de atâtea ori, dar încă nu am primit nimic…
Raspunde

Gogu

Acum 1 lună

Si eu am fost încântat în prima fază de bicicletele astea, dar m-am lămurit repede, sunt bune doar pt distracție nu pentru a te deplasa regulat cu ele în detrimentul mașinii. Pierzi o grămadă de timp pentru că nu găsești biciclete disponibile în imediata apropiere, când găsești ba nu mere "conexiunea" ba e greu de identificat codul etc , totul depinzând 100% de telefon. Bicicletele sunt servisate din an in paște, am nimerit destule cu defecte de funcționare sau a elementelor de siguranță în trafic .
Raspunde

Unii merita

Acum 1 lună

Uni din ei merită , ca și așa sunt mulți negocieri care merg pe trotoar :))
Raspunde

Silviu

Acum 1 lună

Astazi am intarziat la munca pentru ca am umblat prin Hipodrom dupa o bicicleta. Nu functionau statiile Iorga si nici Mihai Viteazu, desi in aplicatie imi apareau ok. M-am intors acasa si am luat masina.
Raspunde

A.M.

Acum 1 lună

Ca principiu, asta este comunism pe pita, sau progresism ca este cam acelasi lucru. Aceste "programe" se pliaza perfect pe politicile progresiste ale primariei si ale oamenilor care le apreciaza fara sa gandeasca ce si cum. Capitalismul a functionat pe alte principii, cum ar fi principiul proprietatii. Un capitalist, daca vrea sa mearga cu bicicleta, isi cumpara o bicicleta si nu asteapta sa ii dea "statul". Progresistul si comunistul au pretentii. Sa le dea statul locuinta, sa le dea statul servici, sa le dea statul de toate. Sa le dea pentru ca ei sunt lenesi sau prosti sau needucati si nu isi pot face o situatie in viata, la modul cinstit, muncind si castigand. Iar statul comunist le-a dat, insa numai dupa ce a luat proprietatile si a distrus modul normal de trai al celor care munceau si aveau. Bucurie mare pe puturosi. Insa tot ce le-a dat comunismul, a fost de proasta calitate. Nu functiona, sau trebuia reparat mereu. Lucru prost, facut de prosti pentru prosti, asa cum doar comunistii sunt in stare. Mai tineti voi minte cum a fost? Daca nu, aruncati o privire in China sau in Rusia sau in Coreea de Nord, ca sa pricepeti cum stau lucrurile. Capitalistul este harnic. Muncesta ca sa castige si investeste un ban in proprietatea lui, dar are pretentia sa cumpere un lucru bun, care sa il tina vreme indelungata. Are grija de lucrul sau si nu trebuie sa imprumute bicicleta nimanui. Cand are nevoie de ea, o poate folosi cu incredere. De aceea comunistul si progresistul nu dau doi bani pe lucrul de imprumut. Ca nu este al lor. Niciodata nu va functiona modelul comunist sau progresist. Este un model pentru lenesi si prosti. Nici macar la nivel de biciclete, nu mai vorbim la nivel de politici UE, ca deja acolo este jale mare.
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Aveti perfecta dreptate!!!
Raspunde

Minime

Acum 1 lună

"Capitalistul este harnic. Muncesta ca sa castige si investeste un ban in proprietatea lui, dar are pretentia sa cumpere un lucru bun, care sa il tina vreme indelungata." Teoria asta function pana sa apara teoria consumarismului si globalizarea. In capitalism acum se fac aceleasi lucruri de proasta calitate, unde de fapt platesti pt brand ( care pe vremuri era garantul calitatii ), nu pentru produs ( care de fapt e 90% made in china ).
Raspunde

A.M.

Acum 1 lună

Cu parere de rau, trebuie sa va informez ca la ora actuala, in societatea globalista si progresista nu mai exista capitalism. Societatea actuala se afla intr-un stadiu de comunism (deocamdata mascat, pentru cei care nu stiu pe ce lume traiesc) iar viitorul luminos arata mai negru decat epoca de aur al lui Ceausescu. Modelul global este China comunista. Capitalismul a cazut odata cu conservatorii care l-au sustinut si cu instalarea la putere a dictaturii progresiste. Acum avem parte, asa cum spuneam, de comunism pe pita. Cand va afla lumea ce gandaci mananca in intuneric, inghetand de frig, va urma o revolutie impotriva Marii Resetari si a tartorilor care au sustinut-o. Fereasca Dumnezeu pe oricine, de fura multimii flamande.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus