Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Proiectele de lege ale Justiției au fost aprobate de Guvern

Raluca Budușan
1
predoiu-3-g1un

Guvernul a aprobat, astăzi, 24 august, proiectele de legi ale Justiţiei, iar prin adoptarea lor în Parlament va fi îndeplinit principalul obiectiv din Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu Comisia Europeană, a declarat, la Palatul Victoria, ministrul Cătălin Predoiu, citat de Agerpres

Publicitate
Publicitate

Cabinetul Ciucă a adoptat propunerile de proiecte de legi ale Ministerului Justiţiei privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii.

„Aceste proiecte de legi ale Justiţiei reprezintă un obiectiv important în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare cu Comisia Europeană, obiectiv care este restant de mai mulţi ani de zile, prin adoptarea lor de către Parlament, noi reuşind să îndeplinim principalul obiectiv din MCV. De asemenea, este un obiectiv în cadrul PNRR. Deci, prin adoptarea acestor proiecte, Guvernul şi, ulterior, Parlamentul vor îndeplini un obiectiv-cheie în ceea ce am putea numi efortul de modificare şi modernizare a cadrului normativ adresat Justiţiei. Judecătorii, procurorii, cetăţenii merită un cadru normativ modern, reformat. (…) Magistratura română nu este cu nimic mai prejos decât magistratura din celelalte state membre UE şi este nevoie să aducem şi cadrul legislativ la un nivel corespunzător”, a afirmat Predoiu, într-o conferinţă de presă.

Publicitate

El a menţionat că Ministerul Justiţiei şi-a atins o serie de obiective prin aprobarea în Guvern a Strategiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie a fost adoptat de Parlament.

„Aş menţiona în aceeaşi serie, proiectul de lege privind avertizorii de integritate, proiect trecut prin Parlament, aflat acum în procedură parlamentară, în urma retrimiterii legii în Parlament de către preşedintele României”, a completat Predoiu.

Ministrul a adăugat că urmează să fie elaborate şi alte proiecte importante precum cel privind statutul personalului de specialitate – grefieri, IT-işti etc.

„Proiectele de modificare a Codurilor penale, pentru a integra în cuprinsul acestora deciziile Curţii Constituţionale ale României, decizii obligatorii, dar şi alte proiecte care au fost înaintate dinspre Consiliul Superior al Magistraturii ca propuneri de legiferare, cum ar fi instituţia ajutorului judecătorului. Sunt o serie de instrumente legislative care vor întregi şi moderniza, în acelaşi timp, cadrul legislativ adresat Justiţiei”, a susţinut Cătălin Predoiu.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar L
    L

    Comisia Europeana a dat un comunicat, ca raspuns la multele critici ale opozitiei, care au inundat-o, prin care a anuntat ca, citez
    : „Comisia Europeană urmărește indeaproape procesul in curs de desfășurare și rămane in contact cu autoritățile romane cu privire la proiectele de legi privind justiția, care au fost adoptate acum de către guvern. Este important ca legile finale să abordeze preocupările de lungă durată ridicate in contextul MCV și să indeplinească etapele convenite in cadrul PNRR”.
    Nu vad care e „reactia” Comisiei Europene, care, citez: e „in contact cu autoritatile romane”, adica cu guvernul si Parlamentul, si nu cu opozitia, cu de-alde Voiculescu si alti neo-marxisti, care critica inainte ca aceste legi sa fi fost adoptate.
    Daca USR-istii si chiar autorul acestei „stiri” sunt atat de destepti, sa arate romanilor si Comisiei Europene, care sunt elementele sau chiar numai textele din aceste proiecte de legi, care ar incalca MCV si prevederile PNRR?
    Si, o curiozitate: politia judiciara cui ii este subordonata ierarhic?
    Cum s-ar putea ca o institutie subordonata Ministerului de interne sa nu fie controlata de acesta? Asta doar asa, pentru a ma lamuri. Cine are curajul sa dea un alt raspuns sa si explice, cum se poate respecta separarea puterilor in stat, principiu obligatoriu din Constitutie, daca politia judiciara ar fi controlata de procurori de exemplu. Procurorii, desi fac parte din puterea executiva, fiind subordonati Ministrului de justitie, sunt reprezentati de o sectie separata in CSM, in timp ce politia judiciara, nu. De aceea procurorii sunt asimilati, incorect, cu magistratii, in timp ce cei din politia judiciara sunt …doar politisti.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate