Duminică,
02.10.2022
Cer Senin
Acum
14°C

SibiuBus, aplicație nouă pentru autobuzele Tursib. „Indică în timp real timpul de sosire în stație, gradul de încărcare și durata călătoriei”

SibiuBus, aplicație nouă pentru autobuzele Tursib. „Indică în timp real timpul de sosire în stație, gradul de încărcare și durata călătoriei”

Primăria Sibiu anunță lansarea unei noi aplicații pentru transportul public din Sibiu, SibiuBus, aplicație ce poate fi descărcată gratuit pe telefoane cu sistem Android sau IOS, din Google Play sau App Store. „Indică în timp real timpul de sosire în stație, gradul de încărcare și durata călătoriei”, spun autoritățile, care precizează că prin intermediul aplicației se pot cumpăra și bilete sau abonamente.

Aplicația a fost lansată astăzi, 16 septembrie, în prima zi a Săptămânii Europene a Mobilității.

Citește și Noile prețuri Tursib, de la 1 septembrie. Punctele de vânzare vor fi deschise și în weekend, pentru evitarea aglomerării

“Modernizăm transportul public nu doar prin achiziția de autobuze, ci și prin actualizarea sistemului de ticketing și de informare a călătorilor. Aplicația SIBIU BUS oferă sibienilor posibilitatea de a configura simplu traseele pe care doresc să se deplaseze și să cumpere bilete sau abonamente, care sunt emise electronic. Aplicația este și  un instrument de informare pentru că indică în timp real timpul de sosire în stație, gradul de încărcare și durata călătoriei. Îi invit pe sibieni să folosească transportul public pentru deplasarea în oraș și să utilizeze aplicația mobilă,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul unui comunicat de presă remis TS.

Citește și Noile bilete Tursib: Cât de legal este să-ți scaneze un controlor cardul bancar? Cum anulezi plata dacă ai apropiat cardul din greșeală? Revolut funcționează?

Aplicația a fost creată în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile “Modernizarea transportului public în municipiul Sibiu”.

Ce face aplicația SibiuBus

- CONFIGUREAZĂ TRASEE: Din aplicație puteți configura traseul pe care doriți să vă deplasați. Introduceți pur și simplu adresa sau strada spre care doriți să vă deplasați, iar aplicația va genera informații cu privire la: cât este de mers pe jos până în stație, ce traseu/trasee de transport puteți folosi, câte minute durează călătoria cu autobuzul și cât mai aveți de mers pe jos din stația în care coborâți până la adresa de destinație. 

- OFERĂ INFORMAȚII DESPRE TIMPUL DE SOSIRE ÎN STAȚIE A AUTOBUZULUI ȘI GRADUL DE ÎNCĂRCARE. Odată ce ați configurat traseul pe care doriți să vă deplasați, aplicația vă va oferi informații în timp real despre timpul de sosire în stație al autobuzului. Gradul de încărcare este indicat prin culoarea autobuzului reprezentat pe hartă, de la culoarea verde pentru un grad mic de încărcare și până la vișiniu pentru un grad foarte mare.  

- PERMITE ACHIZIȚIA DE BILETE SAU ABONAMENTE. E important să creați un cont în aplicație pentru că astfel, pe lângă bilete, puteți cumpăra și abonamente. Alegeți tipul de bilet sau abonament și faceți plata electronic, simplu, din aplicație. După achiziție se va genera un cod QR pe care îl veți scana pe validatoarele din autobuz, în momentul în care urcați. 

Citește și Abonamentele Tursib trebuie validate la fiecare călătorie. Noile tarife pentru abonamente

- PERMITE VIZUALIZAREA TRASEELOR de transport public din Sibiu. Selectând tab-ul TRASEE din josul display-ului, puteți vedea figurate pe o hartă traseele primare, secundare, pentru elevi, profesionale sau spre Păltiniș. Selectând o stație, veți afla în câte minute va trece autobuzul prin respectiva locație, dar puteți consulta și orarul pentru toată ziua dacă doriți să luați următorul autobuz.     

Suport pentru aplicație

În meniul aplicației, la secțiunea DESPRE/ ÎNTREBĂRI FRECVENTE veți găsi un mic manual de utilizare, inclusiv informații despre achizițiile din aplicație.

- De luni, 19 septembrie, Primăria Sibiu pune la dispoziție un număr de telefon – 0269/208.861 (între orele 08.00 – 16.00) – și o adresă de e-mail – suportapp@sibiu.ro. Cetățenii care au dificultăți sau diverse întrebări care țin de aplicație, pot contacta pentru a primi sprijin. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

6 comentarii

Un sibian

Acum 2 săptămâni

foarte simplu...aplicatia nu functioneaza!!!
Raspunde

Cbvhjghf

Acum 2 săptămâni

la click simplu pe una din statii nu se vede programul de la statia respectiva si unde este acea parte in care se vede unde este autobuzul pe care il astepti si cat dureaza pana ajunge in statia in care il astepti sa vina ca nu am gasit asa ceva...
Raspunde

Adi

Acum 2 săptămâni

Fără suparare dar sunteți ... grămadă. Aplicația funcționează foarte bine și poți vizualiza și timpul de sosire în statie

Raspunde

Bubi Seven

Acum 2 săptămâni

O aplicatie pentru civilizarea unor soferi cu apucaturi de cioban nu aveti?????
Raspunde

Clau

Acum 2 săptămâni

De toată jalea Nici măcar să îți faci cont nu merge A-ti început minunat, aplicație de tot rahatul Bravo Tursib bravo Primarie!
Raspunde

Adri

Acum 2 săptămâni

De ce are nevoie de CNP-ul meu ca să-mi configureze contul? E ilegal. E doar o aplicație de transport. Cele din alte orașe mari din Vest îți cer doar adresa de mail și numele.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus