Duminică,
02.10.2022
Cer Senin
Acum
14°C

20 de ani de la înfrățirea Sibiului cu unul dintre cele mai bogate orașe din regiunea germană Bavaria Inferioară

20 de ani de la înfrățirea Sibiului cu unul dintre cele mai bogate orașe din regiunea germană Bavaria Inferioară

În weekendul care vine Landshut, capitala administrativă a regiunii Bavaria Inferioară din landul german Bavaria, marchează 20 de ani de la înfrățirea cu Sibiul. Orașul a pregătit un program atractiv împreună cu asociația „Freundeskreis Landshut – Sibiu/Hermannstadt”, la petrecere fiind invitată și o delegație de la Sibiu, în frunte cu primarul Astrid Fodor.

Potrivit administrației din Landshut, chiar de astăzi până duminică în foaierul primăriei va fi vernisată expoziția „Amintiri”, compusă din fotografii realizate de Helmut Stix, Sebastian Marcovici și Wieslawa Waberski, precum și lucrări în acuarelă de Marietta Lutsch. Acestea vor transmite impresii despre Sibiu și amintiri de acum 20 de ani de la înfrățirea orașelor, transmite primăria din Landshut.

Sâmbătă, de la ora 10, este programat un concert în fața primăriei cu fanfare, cu prezența unui grup de dansuri din sași ardeleni și formația românească „Ciulandra”.

Weekend-ul festivalului începe vineri, la ora 19.00, cu un moment culminant: renumitul Teatru de Balet din Sibiu, care va merge apoi în turneu, va prezenta clasicul „Romeo și Julieta” sub forma de dans modern într-un spectacol cu hituri ale celebrei trupe „Queen”. Intrarea este liberă, dar la care se vor solicita donații.

Delegația de la Sibiu este așteptată sâmbătă de la ora 19, în Sala Bernlochner. „Primarul Alexander Putz va primi o delegație de seamă din Sibiu, condusă de omologul său Astrid Fodor. Duminica, weekendul festivalului se încheie cu o slujbă la ora 10 în Christuskirche, cea mai veche biserică evanghelică existentă din Landshut. Ulterior, delegația României își va lua rămas bun la prânz”, mai transmit reprezentnații primăriei Landshut.

Contactele amicale apropiate ale Sibiului cu Landshut datează de la începutul anilor 1990 când, la inițiativa Dr. Klaus Wegmann și soția sa Dorith, care încă conduce asociația „Freundeskreis Landshut – Sibiu/Hermannstadt”, au pornit convoai anuale de ajutor de la Hans-Leinberger-Gymnasium către România. Din 1996, a urmat cooperarea școlară ca parte a proiectului UE „Cooperare fără frontiere”; Au urmat numeroase evenimente culturale în cele două orașe partenere.

Toate aceste activități, care s-au bazat în primul rând pe angajament civic exemplar din ambele părți, au condus în cele din urmă la o înfrățire oficială a orașelor, în 2002.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Tag-uri: landshut sibiu

Vizualizari: 546

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Rostogan

Acum 1 săptămână

Altceva inafara de plimbari pentru protipendada din Primarie, a adus infratirea asta din 2002? Ar fi fost interesant ca autorii articolului sa ne spuna cat costa deplasarea "delegației de seamă din Sibiu, condusă de omologul său Astrid Fodor" si care este sursa banilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus