Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

FOTO: Îți plac produsele românești autentice? Hai să le descoperi sâmbătă, la Apoș!

FOTO: Îți plac produsele românești autentice? Hai să le descoperi sâmbătă, la Apoș!

Zi memorabilă la Apoș, un sat din inima Sibiului, acolo unde Profi a ales să dea startul celei mai puternice campanii de promovare și susținere a producătorilor locali. Pentru angajații Profi, evenimentul s-a desfășurat vineri, urmând ca sâmbătă, 24 septembrie, să fie deschis publicului larg. Sunt prezenți peste 25 de producători locali, iar când ajungi la Apoș descoperi o lume a gustului delicios al produselor tradiționale. Este o sărbătoare de neratat.

Vineri, zeci de oameni au luat drumul Apoșului pentru a participa la un eveniment organizat de Profi pentru susținerea producătorilor locali. În prima parte a zilei a plouat, dar asta nu a stricat voia bună a celor prezenți, pentru că ploaia este, întotdeauna, semn de belșug.

Apoș este un sat emblemă, a cărui atestare documentară a avut loc în urmă cu 700 de ani. Ideea acestui eveniment este de a apropia oamenii de la oraș de producători, să-i descopere, să le cumpere produsele. De altfel, cei de la Profi își doresc să se implice și mai mult și să găsească o cale de a aduce aceste produse în magazinele lor. Nu se vor găsi în toate, tocmai din dorința de a nu le altera calitatea printr-o cantitate mare, ci, din contră, să le ofere clienților posibilitatea de a găsi în magazinele Profi produse care păstrează rețeta și gustul tradițional, iar producătorului siguranța unei piețe de desfacere.

Nu ratați evenimentul de sâmbătă

Pentru că Profi este în aceste zile liantul dintre producători și comunitate, nu ratați evenimentul de sâmbătă, 24 septembrie, ce are loc la Villa Abbatis Equestrian Center, între orele 12:00-18:00.

Apoș este la doar o oră de mers cu mașina de Sibiu, la mai puțin de 30 de minute de Mediaș și mai puțin de 20 de minute de Copșa. Veți descoperi aici 25 de producători locali din Brateiu, Bîrghiș, Hoghilag și multe alte localități din județ. Dincolo de produsele ale căror arome le poți simți în degustări, vei avea parte de o mulțime de alte evenimente. Vei putea urmări demonstrații ecvestre sau de olărit, recitaluri de muzică folk susținute de maeștri ai acestui gen, o vizită la Fabrica de Țiglă, un loc cu o istorie și o poveste de neratat sau te vei putea bucura de plimbări călare.

Pentru copii sunt ateliere de creație și plimbări cu poneii. Pâinea proaspătă de casă, pateul de casă, zacusca, fasolea frecată, diferitele tipuri de brânzeturi sau produse de băcănie, balmoșul, vinul fiert ori cafeaua aburindă sunt o adevărată răsfățare în evenimentul de la Apoș.

De ce aici, de ce Profi și ce urmărim?

Călin Costinaș, director general adjunct al rețelei de magazine Profi a vorbit despre fundamentele evenimentului de la Apoș.

„Am ales acest loc pentru că Apoș împlinește 700 de ani și este o bucurie să fim aici și să sărbătorim. Ca să înțelegem ce înseamnă asta o să spunem că Apoș are mai mulți ani decât Bucureștiul. Considerăm că astfel de evenimente merită să fie făcute în locuri precum acesta pentru ca aceste locuri să existe. Este o perioadă dificilă pentru producătorii locali, pentru că deocamdată puterea de cumpărare a românilor nu permite să se cumpere produse artizanale care în mod normal ar trebui să aibă prețuri mai ridicate. De ce Profi? Pentru că este cel mai mare angajator, pentru că este 100% românească. Suntem prezenți doar în România și este normal ca acest lucru să-l facem noi ca și români. Putem face un sistem să funcționeze dacă trecem de la declarații de patriotism la fapte”, spune Călin Costinaș, director general adjunct al rețelei de magazine Profi.

Sub această convingere, cei de la Profi au decis să susțină cu adevărat producătorii locali. Au gândit astfel un proiect prin care să aducă acești producători în magazine și să fie o punte de dezvoltare pentru ei.

Prezenți la evenimentul de la Apoș au fost și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, alături de Principele consort Radu. Aceștia s-au arătat încântați de inițiativă.

„Vreau să mă adresez în mod special celor care vor veni mâine (n.r. sâmbătă, 24 septembrie) la această minunată inițiativă, dar, desigur și dumneavoastră celor care ați avut bunăvoința să veniți astăzi. Nu cred că există ceva mai important în menirea noastră ca urmași ai atâtor generații care au îndurat înaintea noastră ceva în această țară decât să avem grijă de patrimoniul construit. Lucrul acesta l-am verificat și noi la Săvârșin în ultimii 20 de ani, cât de complicat este, dar cât de mult merită și cât de frumoasă este răsplata sufletească pe care o avem. Apoi, bunătățile noastre românești atât de cunoscute nouă, dar atât de puțin cunoscute de alții au nevoie să fie sprijinite, pentru că afacerile mici, de familie nu au cum să prindă în marea piață decât dacă au sprijinul, înțelegerea și respectul celorlalți și desigur, aceste formidabile meșteșuguri despre care se știe în Uniunea Europeană. Deci, considerați-ne foarte însuflețiți sprijinitori ai proiectelor dumneavoastră și atât compania Profi, și vă doresc ca de mâine încolo această curte să fie neîncăpătoare , iar cei care și-au etalat cu atâta mândrie produsele să nu mai aibă ce vinde”, a spus Principele Consort Radu la Apoș.

Toți iubitorii de tradițional, toți cei care vor să descopere frumusețea unui sat iubit de oameni, care vor să-i păstreze originalitatea și toți cei care doresc să redescopere gustul bun de acasă sunt invitați sâmbătă, 24 septembrie la Apoș. Participarea la eveniment este gratuită.

Cu aproape 1600 de magazine integrate și partener aflate în 758 de localități și cu peste 27000 de angajați, Profi este reteaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică si cel mai mare angajator privat din România.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus