Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Asociația „Mâini Unite” strânge bani pentru a reconstrui casa incendiată de un pompier sibian: Nu ne-a venit să credem că focul a fost pus de un om care trebuia să ne apere de incendii

Raluca Budușan
0
incendiu-pornit-de-pompier-3-f1ng

Asociația „Mâini Unite” se implică în cazul mamei cu trei copii din Șura Mare care a rămas fără casă la începutul lunii septembrie după ce un pompier a incendiat-o. Potrivit Anei Maria Micu, membru fondator și coordonator programe în cadrul asociației, au fost șocați să afle că o persoană care ar fi trebuit să ferească oamenii de foc a făcut un astfel de gest, apoi impresionați de mobilizarea comunității au decis să se implice și organizația pentru a ajuta la reconstruirea casei. 

Publicitate
Publicitate

Citește și: „Spune-i la mamă-ta că o să vă dau foc și o să ardeți toți”. Povestea din spatele casei incendiate de pompierul sibian

„Între A fost o dată ca niciodată și … ai trăit fericiți până la adânci bătrâneți! se pot întâmpla multe chiar și într-o poveste. Important este ca realitatea să adune cât mai mulți eroi cu care să rescriem finalul. Căutăm eroi pentru a reconstrui o casă! Vrei să fii unul dintre ei?”, așa începe postarea pe facebook a celor de la Mâini Unite care anunță implicarea în caz.

Ana Maria Micu spune pentru Turnul Sfatului că prima dată a fost șocul, apoi decizia de implicare.

Publicitate

„Am citit de câteva ori știrea din ziar și nu ne venea să credem că o astfel de acțiune a fost generată tocmai de un om care ar fi trebuit să apere comunitatea de incendii. Am fost impresionați de solidaritatea comunității și apoi lucrurile au decurs de la sine. Rolul nostru este să intermediem BINELE și de această dată ne dorim să reușim alături de comunitate să (re)construim o casă pentru o mamă care-și crește singură cei trei copii”, spune membrul fondator al asociației.

Asociația Mâini Unite poate prelua sponsorizări de la persoane juridice în baza contractelor de sponsorizare ca apoi să le redirecționeze integral familiei pentru a face achizițiile necesare.

Citește și: Pompier sibian prins că a dat foc intenționat unei case. Două ore s-au luptat colegii cu flăcările

Încă este nevoie de ajutor

Popica Mirela este o mamă singură care-și crește cu multă iubire cei trei copilași. A rămas într-o clipă fără tot ceea ce a avut datorită unei răzbunări și astăzi are nevoie de ajutor. Copiii ei au nevoie să învețe că oamenii sunt BUNI, că împreună suntem PUTERNICI și că BINELE ÎNVINGE ÎNTOTDEAUNA!

Cine poate și își dorește să ajute poate folosi datele de mai jos

Asociatia „Maini Unite” Sibiu

CUI 30124370 /26.04.2012

CONT RO37 RZBR 0000 0600 1456 4956

Raiffeisen Bank – Ag.Brukenthal Sibiu

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate