FOTO De cealaltă parte a nervilor din trafic: Sibiul văzut din cabina mașinii de gunoi

Știți ce mă enervează? Dimineața după ce mă târăsc prin coloana de mașini de pe Maramureșului, în zona unde se lucrează la podul peste Cibin, apoi scap de mașinile lăsate ”pe avarie” în jurul Pieței Cibin, intru în Orașul de Jos și dau peste mașina de gunoi a Soma. Vă spun sincer, dacă o văd că vrea să iasă de pe o stradă lăturalnică forțez puțin și n-o las, ca să nu pierd pe urmă 10 minute după ea. Asta până ieri.

”N-am de ales, eu trebuie să-mi fac treaba și de multe ori sunt nevoit să mă strecor printre mașini. Sunt mulți care nu mă lasă să intru, când văd mașina de gunoi accelerează și se bagă în față. Unii ne și înjură, că-i ținem în loc și întârzie. Alții ne claxonează. Întotdeauna evit orice contact sau replică, cel mult vorbesc singur prin cabină”, îmi povestește ușor amuzat Mihai Claudiu Tatu, șofer pe mașina de gunoi a Soma. L-am cunoscut pentru că am avut curiozitatea să văd și cealaltă latură a nervilor din trafic.

Claudiu are 38 de ani și lucrează de aproape doi ani în salubrizare. Are o vastă experiență ca șofer profesionist pe TIR. Nu doar că a văzut toată Europa de nici nu mai știe de câte ori – ”pe comunitate” cum spun ei, dar a traversat marea în TIR-ul atât cu bacul cât și cu trenul, prin tunel. A ajuns în cele mai îndepărtate puncte ale Europei, din Irlanda până în Portugalia și acum se învârte pe străduțele înghesuite din Țiglari.

”Eu sunt din Avrig și o lungă perioadă de timp am lucrat alături de soție, venea cu mine când plecam în cursă. Nu aveam copii pe vremea aceea, eram mai tineri, alte vremuri. Pe urmă, cu timpul, ne-am decis că vrem să întemeiem o familie, să avem copii și astfel ne-am întors acasă. Acum avem două fetițe, gemene, și suntem fericiți”, mi-a mărturisit Claudiu. Deși câștigă mai puțin decât înainte, e împăcat cu faptul că după masa, când termină serviciul, merge acasă, alături familie.

Într-o zi obișnuită Claudiu Tatu parcurge între 150 și 200 kilometri prin oraș. Numai plecări de pe loc și opriri după câțiva metri, timp în care cei doi colegi ai lui golesc pubelele negre lăsate la poartă. Ziua lui începe la ora 07:00 dimineața, când pleacă pe traseu.

Claudiu se ocupă numai de zona Țiglari și are întotdeauna aceeași mașină dedicată deșeurilor reziduale. Nu mai are nevoie de hartă, toate străzile sunt în capul lui. În unele zile termină programul la ora 15:00, de cele mai multe ori la 16:00, alteori stă și mai mult. Strânge, în medie, între 7 și 9 tone de gunoi în fiecare zi. Când mașina se umple merge la groapa de gunoi de la Cristian să descarce, apoi se întoarce pe traseu.

”Multă lume zice că de ce nu ieșim să strângem gunoiul după-masa, ori noaptea. Păi sunt unele străzi atât de înguste încât abia treci cu mașina mică, darăminte cu mașina de gunoi. Când e lumea la lucru mai poți să intri, nu sunt mașini oprite pe stradă, ori pe trotuar. Noaptea sigur ar fi deranjați de zgomot. Ne pare rău că mai apar supărări, dar noi nu facem altceva decât să ne facem treaba cât mai bine”, spune Claudiu.

Din când în când cuvintele lui sunt întrerupte de un țiuit. E semnalul trimis de colegii lui că au terminat la poarta respectivă și poate să avanseze.

Mașina pe care o conduce Claudiu este dotată cu GPS, astfel încât de la dispecerat se poate monitoriza non-stop pe ce stradă se află, câte pubele au fost golite, inclusiv dacă merge cu spatele se observă. În dreapta volanului șoferul are un ecran unde vede în timp real ce fac colegii lui. Ba mai mult, mașina nu cuplează treapta întâi în timpul operațiunii de golire a pubelei, ca sistem de siguranță. Deci, claxonați degeaba, că adesea și să vrea și nu poate pleca de pe loc.

Și încă un detaliu la care toată lumea se gândește: în cabina lui Claudiu Tatu nu miroase absolut deloc, dimpotrivă, pot mărturisi că este mult mai curat ca într-o mașină de familie cu doi copii mici.

Știați că dacă scoateți pubela neagră la poartă și lângă ea puneți un sac mare de gunoi veți fi taxat două goliri? Sau că fiecare pubelă are un cip care automat declanșează un led când este citit de mașina de gunoi? Mi-a explicat și arătat Ion Fița, din Vurpăr, care lucrează la Soma de mai bine de trei ani și se ocupă de golirea pubelelor.

”Îmi taie 20% din salariu dacă nu fac așa cum trebuie”, concluzionează Ion Fița. El este ajutat de Rumba Indra, în vârstă de 33 de ani, din Nepal. Aflat de un an și jumătate în România, Rumba a deprins doar câteva cuvinte în românește, iar engleza îi pare la fel de străină.

Bine că spre deosebire de colegul lui din Vurpăr, Rumba nu este deloc vorbăreț. Spune scurt că îi place țara noastră și că e mulțumit de munca pe care o face. În rest: ”O iau pe aia”, ”vezi că aia are și sac”, ”ai grijă la cealaltă”. Vorbe uzuale.

Înainte de a-i lăsa pe angajații Soma să-și vadă de treabă, l-am întrebat pe Claudiu care este cea mai periculoasă intersecție de pe traseul lui, pe care îl știe cu ochii închiși? Scopul este de a-i avertiza pe ceilalți participanți la trafic.

”Fără discuție intersecția din capătul Drumului Hoților cu drumul național care merge spre aeroport și autostradă. Trec zilnic pe acolo și am văzut foarte multe accidente. După părerea mea acolo este nevoie urgentă de un sens giratoriu. Spre exemplu, dacă vrei să vii dinspre Rusciori spre Sibiu trebuie să dai prioritate tuturor, este foarte greu să treci intersecția. Dacă nu se iau măsuri acolo vor mai fi victime”, este de părere Claudiu Tatu.

Precum Claudiu Tatu mai sunt alți zece șoferi care zilnic strâng gunoiul rezidual din Sibiu. Cinci din zonele de case, cinci de la blocuri și unul merge doar la agenți economici. În total, doar din municipiul Sibiu Soma colectează zilnic aproximativ 140 de tone de deșeuri rezidual. Dacă-i întâlniți în trafic aveți puțină răbdare, oamenii își fac treaba.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

15 comentarii

Un sibian

Acum 1 an

de ce nu scrieti cum a ajuns SOMA in Sibiu si cine este de fapt in spatele acestei firme???!!! de ce nu scrieti despre cat de putin se ocupa de curatenia orasului??? nu stiu sa zic cine ar fi facut treaba mai buna...ce pot sa zic sigur este ca ar trebui sa existe concurenta REALA, nu din cea cu "sprijin politic"...tot din cauza politicului si a incompetentilor sprijiniti politic sta d-nul conducator auto pe Maramuresului in trafic!!!!
Raspunde

SIM

Acum 1 an

Nu se ocupa de curatenia orasului? La mine in zona chiar se ocupa, zilnic vin sa ridice gunoiul In weekend chiar ma enerveaza ca vin la ore matinale si fac zgomot. Dar oare noi ne ocupam de curatenia orasului? Asa-i ca noi nu aruncat tigari pe jos? Asa-i ca noua nu e ne lene sa ducem gunoiul la tomberon? Asa-i ca noi nu lasam gunoiul langa masina cand plecam? Asa-i ca noi nu aruncam saci de gunoi in cosurile stradale de gunoi, lucru care duce la umplerea lui de la prima ora? Asa-i stimate domn ca facem toate aceste lucrui exact pe dos? Dar avem pretentii, ca suntem platitori de taxe si impozite dar nu avem nici macar bunul simt sa pastram curatenia. La restul aveti dreptate in ceea ce priveste politizarea acestei firme.
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

probabil tu arunci tigari pe jos si tot restul...SOMA nu-si asuma nici 30% din contractul fabulos (ca si valoare!) obtinut prin sprijin politic!!! daca ai tu vreo dovada ca eu fac tampeniile cu care aberezi mai sus iesi si spune tare!!! daca nu ciocul mic pentru ca din cauza celor ca tine "cu sprijin politic" tara e unde este!!!
Raspunde

SIM

Acum 1 an

Intradevar tu ai iesit si ai spus tare cu un nume anonim :)) Gradul tau de culura este grav afectat daca prin " noi " ( populatia) intelegi ca tu faci. Iar "tampeniile" pe care eu le-am redactat, tu susti ca nu sunt adevarate, te indemn sa scopi capul din telefon, sau sa cobori din troaca de masina, si sa mai mergi pe jos pe strazile acestui oras, si ai sa vezi ca toate se confirma.
Raspunde

MB

Acum 1 an

Foarte bun subiectul articolului, nu strica sa avem si alta perspectiva. Un singur lucru (care poate nu se poate imputa soferilor Soma, ci celor care ma gandesc ca se ocupa de planificarea traseelor): nu mai ridicati gunoiul la ore de varf, pe strazi super aglomerate. Daca vezi masina de gunoi la 7:40 pe o strada cu sens unic (exemplu Str. Justitiei, Rennes etc.), fiti siguri ca toata lumea din spate o sa se enerveze si o sa injure.
Raspunde

Luca

Acum 1 an

Multumim frumos Claudiu Ion si Rumba .
Raspunde

Claus

Acum 1 an

Mult respect pt acesti oameni care isi pun in pericol sanatatea,pe frig dar mai ales in soare in acel mediu bacteorologic...cat despre sistemul de management,nu e vina lor...desi in general gunoiul ar trebui preluat dupa ora 22 pana la 6 dimineata,in special in zona urbana.
Raspunde

Sibiu

Acum 1 an

De acord cu ora 22, doar ca la noi dupa ora 22 nici o masina de gunoi nu o sa mai poata circula in zonele de blocuri. La mine in cartier nici nu intra pana la ora 10 dimineata pentru ca stiu ca se blocheaza printre masinile parcate haotic, nu din vina proprietarilor ci din vina lipsei locurilor de parcare. Pana si masina de ridicari a venit de 2 ori seara tarziu si de fiecare data s-a blocat :))
Raspunde

Adina

Acum 1 an

Un serviciu adus comunitatii fara de care in cateva saptamani ar izbucni focare de boli peste tot prin oras. Bravo lor, isi fac treaba.
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

De ce nu i-ati intrebat de ce colecteaza gunoiul fix in orele de varf? Au program de corporatisti, doar ca au biroul mobil :) Pe "vremuri" (inainte de SOMA), cel tarziu la 6 dimineata, gunoiul era deja strans, deci nu e SF sa poti sa eviti orele de varf. Dar na, clientela de partid poate sa isi faca programul cum doresc ei, nu prea conteaza buna-starea orasenilor. Si sa ii mai intrebati si de ce lasa tomberoanele aruncate in toate directiile dupa ce le manevreaza, ca arata ca dupa razboi dupa ce trece SOMA pe strazi.
Raspunde

R

Acum 1 an

Bine spus!
Raspunde

Chichicean

Acum 1 an

In orice oras civilizat din Europa de vest gunoiul este ridicat noaptea. In Sibiu avem primar ( de est).
Raspunde

Radu

Acum 1 an

Esti praf stimabile. In NICI UN ORAS DIN EUROPA DE WEST NU SE STRINGE GUNOIUL NOAPTEA!!!!!! Se incepe dimineata la ora 06:00 Noaptea, se intampla doar sa se mai mature cu masina strazile si/sau sa se stropeasca cu apa.
Raspunde

Marius

Acum 1 an

Cel mai tare echipaj de la SOMA bravo Claudiu ,felicitări băieți !
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Pentru TS : am văzut ca cei de la Ora de Sibiu v-au furat articolul cuvânt cu cuvânt. Nu mai exista legea drepturilor de autor? Sau nu sr aplica pentru articolele de presa?

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus