Consilierii locali ai Sibiului au dezbătut și aprobat în ședința de joi un proiect de hotărâre prin care prețul stadionului municipal a crescut cu 22,3 milioane de lei.
Cu această ocazie, consilierul local din partea USR, Ionuț Ghișe, a ținut să ia cuvântul și să atragă atenția că trebuie făcut un plan prin care stadionul să genereze pe urmă și venituri, nu doar cheltuieli.
”Ne aflăm astăzi în fața unei noi scumpiri a modernizării stadionului prin actualizarea contractului cu 22,3 milioane de lei, față de valoarea aprobată în decembrie 2021. Deși la ultima ajustare s-a estimat în comisia de buget un necesar ulterior de până la 2 milioane de lei, am ajuns la o sumă de peste zece ori mai mare. Totuși, este bine și am fost asigurat, mi s-a transmis în comisia de buget că de data aceasta în estimarea nevoilor s-a mers pe un scenariu și niște indicatori care, posibil, nu vor fi depășiți.
Înțelegem că aceste ajustări sunt datorate factorilor externi și prevederilor legislative în domeniu, acestea chiar sunt necesare în realizarea celui mai important, mai costisitor și mai așteptat obiectiv de investiții al Sibiului. Sperăm să vedem cu bine terminarea lucrărilor pe finalul lunii octombrie și obținerea tuturor avizelor specifice pentru ca apoi să poată fi inaugurat.
Este bine să știm totuși că la final prețul pentru un scaun al stadionului va ajunge la peste 3.500 de euro, apropiat de prețul pe scaun al stadionului Allianz Arena din Germania. Considerăm necesară stabilirea unei strategii ulterioare pentru ca stadionul municipal să poată deveni și un generator de venituri pentru bugetul local, care cu greu a finanțat această investiție”, a declarat consilierul local din partea USR, Ionuț Ghișe.
La finalul ședinței, atât viceprimarul Corina Bokor, cât și administratorul public, Ioana Leca, au ținut să ia cuvântul și să-i atragă atenția consilierului USR că nimeni nu i-a garantat că prețul stadionului nu va crește, în concordanță cu scumpirile din zona construcțiilor, la bază fiind o neînțelegere punctuală.
Conform proiectului aprobat astăzi privind ”actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Stadion Municipal Sibiu – Etapa II”, faza execuţie lucrări”, noul preț al stadionului din Sibiu este de 219 milioane de lei. Întreaga sumă provine exclusiv din bugetul local al Sibiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Burgul nostru dezvoltat si cu un nivel de bunastare si bogatie peste multe capitale europene merita un stadion cel putin de nivelul lui Allianz Arena, deci sa nu ne miram de costurile ridicate! Dragii mei, administratia saxona FDGR chiverniseste fiecare euro din bugetul local, edificand o metropola europeana plina de scoli, gradinite, parcuri, teatre, sali de evenimente si sali de sport! Doamne, cat de norocosi suntem sa ii avem drept lideri de necontestat pe cei din FDGR si PNL!
-
curtea de conturi ar trebui sa ridice niste personaje care au fost mana foarte larga cu banul public in beneficiul constructorului (asta pe langa beneficiul ca i-a permis constructorului prelungirea realizarii obiectivului)
dar … ce sa vezi? curtea de conturi e tot la mana robotului. Eu zic ca stadionul are nevoie si de o flota de BMW-uri ! -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Ati inebunit? 3500 euro costul unui scaun? Cam in cate secole se va amortiza acest stadion? Iar la pretul in euro trebuie adaugat si costul disconfortului cetatenilor pentru o constructie care pe langa faptul ca e urata, dureaza de ani de zile si nu pare ca se va finaliza curand.
Nu mai bine vine fiecare spectator cu scaunul la purtator, se reduce si costul biletului. -
Uite de aia usr e tot un fel de aur Ca sa fie 3500 euro un scaun inseamna ca toate scaunele sunt 12500×3500= 43,75 mil.euro. pai atat costa tot stadionul, care nu e format doar din scaune Inteleg despre ce e vorba, a cautat o unitate de masura pt a compara doua stadioane si atunci a impartit costul stadionului la nr de scaune, dar nu e deloc corect, unele costuri nu sunt proportionale cu cat de mare e stadionul. Si nu stiu de ce are impresia ca costul materialelor si al energiei si chiar al manoperei ar trebui sa fie sub cel din Germania de acum 20 de ani (!!). Asa ca e rea vointa userista, vor sa exagereze in scop electoral cat de scump e stadionul.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
3 din 7 comentarii șterse. Cenzurează tovarășii de la TS mai mult decât scriu.
Hristos A Inviat! Ooo, da! Tovarasa Andrada Baumann, probabil romanca in buletin, dupa ce jigneste toti cititorii si ii face…
Toate comentariile despre USR-isti sunt cenzurate. Bravo tovarasi. Traiasca dictatura si politica pumnului in gura. Astia nu au auzit de…
Alte 2 sifonări ale banului public, la care nu se sesizează nimeni. Ati putea face o „investigatie” jurnalistică să ne…
„Planul vizează conectarea localităților Cisnădioara și Cisnădie cu Sibiul printr-o rețea de parcuri, piste de biciclete ecologice…” Corect ar fi…













Lasă un răspuns