Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Un cuplu din Sibiu are o afacere unică în România. „Ce facem acum este un vis”

Un cuplu din Sibiu are o afacere unică în România. „Ce facem acum este un vis”

Doi arhitecți pasionați de artă și tipografie. Așa ar putea fi descriși în câteva cuvinte Delia și Tudor Petrescu. Ea sibiancă, el piteștean, cei doi au reușit să creeze un proiect unic în România, care poartă numele de Petrescu Press. Înființat în 2013, proiectul celor doi are ca scop producerea de wood types, litere tipografice din lemn, pe tipar înalt. În acest moment, Delia și Tudor sunt singurii din România care fac acest lucru. Mai mult, cei doi și-au dus pasiunea la un alt nivel și au deschis zilele trecute, la Sibiu, primul muzeu de tipografie din România.

Citește și: Doi arhitecți deschid un muzeu de tipografie în centrul Sibiului. Una dintre tipografii este mai veche decât Podul Minciunilor

Delia și Tudor s-au cunoscut la Facultatea de Arhitectură din București, oraș în care au locuit opt ani și unde au avut locuri de muncă în arhitectură, până când și-au dat seama că vor să dezvolte o afacere a lor.

„Ce facem acum este un vis, un hobby care a ajuns un business foarte bun pentru că a început de la producția de litere. De ce am început noi să facem litere? Pentru că avem o pasiune pentru partea tehnică și deoarece ne este dragă și arhitectura. Cât am fost în concediu post-natal, am pictat și am desenat și mi-am dorit să fac și grafică, cunoșteam și din liceul de artă tehnica de tipar înalt, dar în România nu există o literă de lemn, de metal, un culegar, o presă de vânzare”, a explicat Delia pentru Turnul Sfatului.

„Ne-am făcut cunoscuți prin calitatea produselor”

Wood types sunt literele tipografice necesare pentru tipărirea letterpress. Literele tipografice sunt fabricate din lemn, prelucrate mecanic și manual, finisate la înălțime tipografică, proiectate și tăiate la router CNC, pantograf sau laser. Letterpress este tehnica de tipărire în relief, prin intermediul unei prese tipografice tradiționale.

„Mi-am dorit să fac letterpress, dar nu am găsit nimic. Am început să căutăm pe Internet. Am cumpărat litere de lemn de metal, am cumpărat prima presă din Anglia. Cam în 2013 se întâmplau acestea. Avem în portofoliu litere italiene care sunt de la 1900-1916 care nu sunt patrimoniale în Italia, dar fac parte din colecția designerului de litere Aldo Novarese, care a proiectat litere pentru Starwars și toate literele de display pe toate electronicele”, detaliază Delia.

Peste 2.000 de kilograme de litere exportate

În toți cei nouă ani de la înființarea Petrescu Press, Delia și Tudor au reușit să exporte în străinătate peste 2.000 de wood types în țări precum Germania, Marea Britanie, America, Costa Rica, Australia, Italia. În portofoliul lor se numără mulți dintre cei mai renumiți artiști creatori de literă din lume, Erik Spiekermann, Martin Majoor, Rod McDonald, Richar Kegler, Dan Rhatigan.

„Problema a fost dificilă cu producția când deja am început să vindem mai mult decât putem produce. A fost greu să ajungem acolo. Ne-am făcut cunoscuți prin calitatea produselor și prin preț, așa am reușit să rezistăm în timp și am apărut pe piață cu un preț bun.Pentru că voiam foarte mult să tipărim și pentru că mie îmi plac foarte mult și provocările tehnice ni s-a părut o oportunitate bună, un produs pe care să-l facem și care este căutat pentru că literele tipografice se găsesc destul de greu și sunt destul de scumpe”, spune și Tudor.

Au deschis un muzeu atelier de tipografie în Sibiu

Săptămâna care a trecut, cei doi soți au marcat încă o premieră în România. Au deschis un muzeu atelier de tipografie la Sibiu, pe strada Ocnei, la intersecția cu Faurului. Muzeul este un proiect făcut din fonduri private și reunește pasiunea lor pentru artă și tipografie.

Citește și: Cel mai nou muzeu al Sibiului „Un proiect la care am lucrat nouă ani”

„Ne-am întors la Sibiu ca să ne dezvoltăm și vrem ca și copilul nostru să învețe cumva cu noi să-și creeze o afacere. Toți cei care ne trec pragul se pot bucura atât de vizitarea muzeului cât și de demonstrații de tipărire. Este o activitate non-digitală 100% și ne dorim ca toți copii să vină să se bucure de atelierele pe care le vom organiza. De asemenea, îi invităm și pe adulți să participe la demonstrațiile pe care le vom organiza aici”, concluzionează cei doi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Sparrow

Acum 1 an

Extraordinar! Māi, oamenii āstia chiar sunt minunati. Sā faci asa ceva! Bravo ! Eu nu creez nimic. Produc zgomot, dejectii si opinii. Daaar, lumea asta este plinā de de-al de mine nu de-al de ei, din pācate

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus