Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Baia Populară Sibiu a primit premiul pentru „Cea mai valoroasă investiție în domeniul SPA” din România

Baia Populară Sibiu a primit premiul pentru „Cea mai valoroasă investiție în domeniul SPA” din România
Primăria Municipiului Sibiu anunță, într-o postare pe pagina de facebook, că Baia Populară Sibiu a obținut premiul secțiunii ”Cea mai valoroasă investiție în domeniul SPA (balenar/wellness)” acordat în cadrul Congresul turismului balnear și de wellness al României, organizat în perioada 4-6 octombrie la Sovata de către Organizația Patronală a Turismului Balnear din România.
 
„Premiul a fost acordat ca o recunoaștere a faptului că, prin investițiile realizate pentru reabilitarea totală și modernizarea locației, Sibiul a câștigat un centru de wellness modern, situat într-un imobil istoric pus în valoare așa cum merită”, transmit reprezentanții primăriei pe pagina de Facebook.
 
 
 
 
Baia Populară Sibiu a fost complet reabilitată și modernizată, fiind restaurate și elementele de arhitectură valoroase. Complexul, redeschis în 2021,oferă servicii de masaj și saună, cât și posibilitatea practicării sportului într-o sală de fitness dotată cu echipamente moderne sau a înotului, în bazinul complet modernizat.
 
„Reabilitarea Băii Populare nu a însemnat doar modernizare, ci și conservare. O serie de elemente vechi, existente în clădire încă de la începuturi au fost restaurate: ușile de la intrare, recepția, scările, o parte din ușile și însemnele din interior”, mai arată reprezentanții primăriei.
 
Sursă foto: Primăria Municipiului Sibiu/Facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Un sibian

Acum 1 an

parca au primit un "premiu" si de la curtea de conturi...ala nu-i de pus in vitrina...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus