Pe toată Via Transilvanica. O simfonie de trei zile

La ora la care scriu acest text, mai sunt câteva sute de minute până când vom termina de parcurs toată Via Transilvanica. Textul face referire la precedente trei zile, în care m-am prăvălit într-un șir de experiențe venite precum un apogeu al punctelor culminante. Trei zile în care am plâns cu gura până la urechi, am întâlnit oameni îmbietor de autentici și am strivit ultimele punguțe cu energie în mijlocul unor răsunătoare priveliști.

Este vorba de zilele 22, 23 și 24 de când pedalez de la Putna până la Dunăre, zile în care am descoperit Via Transilvanica cale de 184 de km. Am pornit de la Reșița și am parcurs trei rute de drumeție prin sălbăticia codrilor care se întind până aproape de comuna Prigor (prin Iabalcea și izolatul canton Coșava). 

În următoarea zi (cea cu numărul 23) aveam să ieșim de pe Terra Banatica pentru a intra în Terra Romana, ultima regiune prin care Via Transilvanica te călăuzește spre Drobeta Turnu-Severin. Administrativ-teritorial, aveam să pedalăm 56 de km tot în județul Caraș-Severin, trecând prin rutele de drumeție care duc înspre Crușovăț – un sat sub un deal - și, mai apoi, Prisăcina, cătun cu doar șapte familii, răsfirate în munții Cernei.

Înspre Crușovăț am trecut pe deasupra satului Petnic pe un vânt năpraznic, dar călduț, care ne-a uscat drumurile și limpezit cerul

Ceea ce a reprezentat apogeul experienței pe Via Transilvanica a continuat cu o zi în care am parcurs restul de 55 de km ai treimii. Am trecut printr-un Ineleț (foto principală) în care doar lacrimi peste râsete mi-au putut elibera emoțiile, cătun după care am intrat în județul Mehedinți. Am șiroit printre pâraiele cu care ne întretăiam pe Valea Cernei urcând mai apoi o ”golgotă” întinsă pe kilometri până la Obârșia Cloșani, de unde – din cauză că n-am găsit cazare – am privit apusul în timp ce coboram din munți 11 km mai departe, în impresionantul podiș Mehedinți, la Isverna.

În mijlocul imaginii e cătunul Prisăcina, de fapt chiar casa în care am noptat

Au fost zile la finalul cărora fie am fost prea obosit pentru a mai putea finaliza editarea textelor, a fotografiilor și a filmelor despre fiecare etapă în parte, fie am ajuns în locuri mult prea izolate în care inefabilul trebuia trăit, fie am întâlnit oameni atât de faini încât mi-a fost imposibil să-mi mai împart timpul.

Din măruntaiele munților, prin cei mai lungi codri

În ziua în care am plecat din Reșița ne-au fost alături cale de vreo 17 km un grup de pasionați și sportivi pe biciclete de munte din oraș. Organizatori de concursuri, pasionați, dar și entuziaști precum George, un tânăr care tare își mai cheamă românii să îi vadă zona: nu degeaba Caraș-Severinul este șerpuit cale de vreo 250 de km de Via Transilvanica.

Potecă ce ne-a adus cunoștința lui Sorin Gâdușan, unul dintre puținii tineri exploratori de peșteri din țara noastră: de la Reșița și până la Dunăre se întinde o fâșie de calcare cu sute de peșteri neexplorate. Rareș cu prietena sa le identifică iarna după zonele în care se topește zăpada, după care revin pe timp prietenos cu unelte de săpat și spart piatra și echipament de explorare a peșterilor virgine.

Și la îndemnul lui Sorin am intrat în Peștera Comarnic

L-am cunoscut și pe Jerry – porecla după actorul Jerry Lewis - cel care ghidează turiști de 30 de ani în peștera Comarnic, una din cele mai lungi din Banatul Montan (6,2 km, pe trei niveluri). Alături de el, Sergiu – prietenul meu și ghid de MTB alături de care pedalez de la Putna, Andrada și Dragoș – doi tineri din Timișoara, am intrat în cele nouă-zece grade Celsius rămase la 300 de metri sub scoarța munților Aninei.

Vezi mai jos filmul zilei cu numărul 22 (pentru zilele 23 și 24, filmul este redat sub intertitlul următor).

Ne-am despărțit de grupul de bicicliști înainte de a intra în peșteră, de unde am intrat în cea mai profundă sălbăticie de când suntem pe Via Transilvanica. Cu excepția unei opriri la baza unui sequoia crescut în Parcul național Semenic și a unui canton Coșava la care poți `nopta doar dacă anunți cu două zile înainte, n-am văzut decât pădure, câte un luminiș, pâraie limpezi și iar pădure. Mai vreo două cabane părăsite și una de pădurari, plus o echipă de tăietori de lemne care și-au terminat sâmbăta de lucru.

Valea Nerei

Lungimi întinse de codri i-am parcurs separați, Sergiu și cu mine. Singurătatea în astfel de locuri doldora de liniște îți lasă timp să-ți sapi la temelia gândurilor.

Ne-am reunit și pentru un prânz târziu, din brișcă. Datorat Andradei și lui Dragoș, care la plecarea de la peșteră au împărțit din mâncarea lor, după ce au aflat că am plecat – uituci – fără să cumpărăm barem un covrig pentru zecile de km de sălbăticie. Ospitalitatea față de drumeți aveam să o reîntâlnim și după ce am coborât chiuind prin faimoasele chei ale Nerei în satul Borlovenii Vechi, unde Aurel Gheorghe s-a oprit din a-și spăla mașina, pentru a ne lăsa să curățăm de noroaie bicicletele. Și până să clătim primul lanț, soția sa a apărut cu prăjituri, cafea și sucuri.

Inefabilul

Semnele erau acolo: de la Tibi Ușeriu, la George din Reșișța, am tot primit avertismente despre pitorescul zonei satelor la peste 1.000 de metri altitudine din jurul Inelețului.

După ce n-am dormit o noapte după adrenalina încasată prin Obcinele Bucovinei, după un Ținut de sus în care am găsit locul unde-a început a fi scrisă Miorița, după mândrele sate-muzee din Secuime, după feeria dintre bisericile fortificate ale sașilor ori raiul din Fundătura Ponorului (exemple aleatorii) ne-am prăvălit într-o experiență care avea să încununeze - în două zile legate - aventura pe Via Transilvanica.

Ineleț

Relaxați – suntem aproape de final, avem planul lejer, credeam noi, pe următoarele cinci zile – am plecat din Prigor fără să dăm prea mult timp studierii traseului – râdeam că nu nimeream să ținem minte numele destinației din ziua cu pricina, cătunul Prisăcina. După ce-am trecut de ape împărțite pe canale de mori, traversate de podețe înguste, ne-am bucurat precum copiii de vântul aprig și cald pe coamele dealurilor de deasupra Crușovățului, satul de unde am intrat în fascinanta regiune Terra Romana.

Vezi mai jos filmul zilelor 23 și 24

Ziua avea să devină spectacol când l-am întâlnit la baza munților pe Moise Adamescu, din Plugova. Omul era la păscut cu o capră și vacile de la care sug vițeii și totdeauna își ia cu el trompeta, să exerseze, după ce a fost nevoit să renunțe la saxofon din cauza unui accident.

Spectacolul s-a transformat în aventură: l-am lăsat pe Sergiu să o ia înainte în timp ce eu am ”bălăurit” și în afara potecii pe kilometri întregi, iar la apusul soarelui am rămas fără baterie. De la un cioban aveam să aflu că cei doi kilometri pe care îi aproximam eu până la destinație erau, de fapt, vreo șapte. Pe care aveam să-i descopăr sub forma unui drum de munte ce cobora brusc spre pâraiele de pe traseu și urca aprig înspre porți de lemn de-a curmezișul.

Căpițe în Plugova, ultimul sat înainte de a urca înspre Prisăcina

”Stai, aici trebuie să ajungi”, sunt cuvintele care aveau să mă oprească la casa Mariei Achim și a fiului său, Lică, unde am tocmit cazare și masă prin telefon, de dimineață. Fără să fiu strigat nici nu mi-aș fi dat seama că am intrat în Prisăcina, după cum nu și-a dat seama nici Sergiu, care a trecut fără să fie observat de gazdă. Chiar și fără semnal la telefoanele noastre (Orange nu are acoperire în mare parte din zonă), ne-am regăsit cu Sergiu câteva minute mai târziu, așezându-ne împreună la masa unde Lică avea pregătit deja rachiul de prună.

La becurile aprinse de bateria încărcată de la un panou solar, aveam să mâncăm o mămăligă rotundă din porumb măcinat între pietre de moară, săpat cu mâna fir cu fir, cules asemenea. Aveam să fim răsfățați o seară întreagă din munca Mariei și a fiului său, care - la fel ca și celelalte șase familii din cătunul de munte – refuză să folosească orice fel de substanță împotriva dăunătorilor. Rugile de cartofi le curăță și la două zile – dacă e cazul – de gândaci de Colorado, dar sunt veri și când nu apar gângăniile. Absolut tot ceea ce am mâncat era produs din pământul pe care îl lucrează și de la animalele pe care le cresc.

Cafeaua de dimineață, din fața casei Mariei Achim și a fiului săi, Lică. În fotografia de mai jos, același loc, dar câteva minute mai târziu

Am primit pat în camera din față a casei lor, după ce am făcut un duș, în care Maria pune la dispoziția drumeților un coș de geluri și șampoane. ”Să se sâmtă omul bine! Că și io dacă merg la șineva îi bine să fiu primită bine”.

L-am ajuns!

Dimineața am băut lapte proaspăt de pe un pridvor de unde casa Mariei și a lui Lică oferă priveliște de vederi – norii ploioși care se băteau cu soarele schimbau peisajul cu creste la fiecare cinci minute.

Am întâlnit oameni care te încarcă de bine prin felul în care sunt împăcați cu timpul și cu locul lor și la Ineleț – următorul sat de la 1.000 de metri altitudine. Aveam să aflăm cum fiecare casă își are izvorul ei, de unde își trage apa care răsare din pământ prin țevi ascunse pe sub pajiști. Aveam să găsim la umbră de copac la margine de drum de iarbă brânză lăsată la vânzare pentru drumeți.

Aveam să trăim locuri care – subiectiv, evident – au construit apogeul experienței noastre pe Via Transilvanica.

Moară de apă la Ineleț

”Superlativul absolut”, vorba lui Sergiu, a continuat în ziua a 24-a. După kilometri de însoțit acea vale a Cernei, am urcat înspre Obârșia Cloșani, cu ochii tot către Vârful lui Stan, înspre locul unde s-au scufundat Carpații până la altitudini de dealuri: podișul Mehedinți.

Cu toată căutarea, n-am găsit cazare la Obârșia Cloșani – nu există nici în Ghidul Drumețiului pe VT – așa că am gonit sub apus către următorul sat – Isverna. Goana care a început pe un deal ca o Golgotă mai avea un motiv: înspre aceeași cazare se îndrepta și Alin Ușeriu. Cel care a gândit și a pus în mișcare un număr imens de oameni prin care avea să apară Via Transilvanica. A pornit în drumeție de la Putna către Dunăre pe 5 august, cu o lună și o zi înaintea noastră. Aveam să-l ajungem din urmă.

Azi

De la momentul întâlnirii cu Alin Ușeriu și până la publicarea acestui articol (6 octombrie) au mai trecut două zile. Cu alte experiențe pe care, după mai bine de 1.400 de km, continuă să le livreze fascinanta Via Transilvanica.

Acestea vor face obiectul ultimului articol din aventura în care, alături de Sergiu Pâcă, sunt din 6 septembrie. Pe ultima rută vom merge alături de Alin Ușeriu, ni s-a alăturat de la Cireșu și Principele Nicolae al României. Cu câțiva kilometri înainte de Dobreta Turnu-Severin vom fi ajunși din urmă de Tibi Ușeriu și cei șase alături de care și-a început alergarea de la Putna, pe toată Via Transilvanica. Printre care și Eva Hochbauer, care i-a uimit pe toți cei care urmăresc maratonul.

Colțul pentru bicicliști

Între Reșița și Prigor am pedalat cei 73 de km și patru ore și trei sferturi, diferența de altitudine fiind de peste 2.000 de metri, dar cu o coborâre lungă și un început de concurs dinspre canton. Cu tot cu excursia prin peșteră și alte abateri, am petrecut pe traseu opt ore și jumătate.

Vezi mai jos traseul (și simularea video) a zilei 22

În cele două zile care au urmat am parcurs cei 111 km pedalând vreme opt ore și un pic, cu o diferență de nivel cumulată de 3.700 de metri. Pe trasee am petrecut, în total, 19 ore.

Superlativul acestor două zile a fost construit și de drumurile de munte din zonă: mai ales cu bicicleta electrică urcușurile lărgesc zâmbetele către coborârile care încântă pasionații de astfel de ture. Coborârea lungă și variantă de la Ineleț, care include la un moment dat și o potecă îngustă printr-o fostă pădure, dispărută după un incendiu, este printre cele mai frumoase întâlnite pe tot traseul.

Vezi mai jos traseul (și simularea video) a zilelor 23 și 24 pe VT

Valea Cernei

Valea Cernei

Biserica și cimitirul din Ineleț. Cale de vre-un km depărtare de cea mai apropiată casă

La Biserica din Dobraia are loc, o dată pe an, cel mai mare eveniment public din zonă: Sânzeniele. La care participă aproximativ 100 de locuitori ai cătunelor din zonă

Cu Maria și Lică Achim

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Rostogan

Acum 2 luni

Minunate articole O mica observatie: Prisacina e in muntii Cernei nu in Mehedinti. Felicitari pentru articole, e o plcere sa mai citesti si lucruri frumoase !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus