53 de rectori din Consiliul Național al Rectorilor au semnat un comunicat de susținere a fostului ministru Sorin Cîmpeanu, iar de aici întreaga țară interesată de subiect, inclusiv Sibiul, s-a împărțit în două tabere.
Unii, printre are scriitorul Radu Vancu, total împotrivă. Alții, precum rectorul Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu", Ghiță Bîrsan, sau președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, pentru.
Ecourile demisie ministrului Educației nu s-au încheiat, iar ieri, jurnalista Emilia Șercan a publicat lista rectorilor care au semnat o scrisoare de susținere a lui Sorin Cîmpeanu. De pe document lipsește Universitatea Lucian Blaga, însă apare Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu".
”Sunt mai dezgustat de acești rectori chiar decât de plagiatorii Ponta, Cîmpeanu, Ciucă, Bode ș.a.m.d. Nu mai explic de ce - constat doar că răul făcut de ei universităților e incomensurabil. Sunt considerabil mai nocivi decât politicienii plagiatori pe care-i apără.
Mica speranță pentru eventuala însănătoșire a sistemului academic stă în cei câțiva rectori care n-au semnat - de la București (UB), Cluj (UBB), Sibiu (ULBS). De aici se mai poate spera la începerea unei reconstrucții.
În rest, tot dezgustul meu pentru cei 53”, a scris pe Facebook Radu Vancu, poet, scriitor, dar și cadru didactic al Universității Lucian Blaga din Sibiu.
Ghiță Bîrsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" a explicat de ce a semnat documentul.
”Noi, rectorii, cei care facem parte din Consiliul Național al Rectorilor, avem un grup în care se comunică lucrurile interne care ne pot interesa pe toți. De obicei se face o propunere și fiecare își dă votul dacă este de acord sau nu. Așa a fost și în acea situație, am spus da, însă practic nu a fost o semnătură”, a explicat Ghiță Bârsan.
Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, apare în stenogramele discuțiilor din PNL despre demisia lui Cîmpeanu, considerând că partidul trebuia să fie mai solidar cu fostul ministru.
”E nevoie de mai multă solidaritate cu cei care își asumă inițiative curajoase”, a comentat Cîmpean, conform Digi24.
Daniela Câmpean: ”E nevoie de mai multă solidaritate cu cei care își asumă inițiative curajoase”
O inițiativă asemănătoare cu cea a rectorilor au avut și liderii PNL care au discutat subiectul Sorin Cîmpeanu în grupul lor de discuții. Alături de alți liberali, Cîmpean a dat de înțeles că fostul ministrul merita mai multă susținere.
”E nevoie de mai multă solidaritate cu cei care își asumă inițiative curajoase”, ar fi scris Cîmpean, conform Digi24.
Daniela Câmpean a fost aleasă la ultimul congres al liberalilor în funcția de vicepreședinte la nivel național, ea fiind responsabilă cu politicile salariale.
Și alți lideri au dat vina pe USR pentru știrile apărute cu privire la plagiatul ministrului Educației. Premierul Nicolae Ciucă nu a intervenit în discuție.
Sorin Cîmpeanu: Vă mulțumesc, rămânem și construim împreună. Eu nu mă pricep la demolat cu ranga și barosul, dar sunt alături de oricine știe să mânuiască o mistrie.
Rareș Bogdan: Nu e vorba doar de Cîmpeanu sau ministerul Educației. Cineva vrea ca mesajul moralist justițiarist de tip iacobin inchizitorial să domine din nou spațiul public. Este o greșeală plecarea din Guvern și o înfrângere pentru noi. Asta nu face decât să pună țintarul pe liderii noștri.
Emil Boc: Mulțumim pentru sprijinul constant pentru autoritățile publice locale.
Daniela Câmpean: E nevoie de mai multă solidaritate cu cei care își asumă inițiative curajoase. Pavel Popescu: A fost o campanie furibundă a USR plătită masiv în online pe subiect Iulian Dumitrescu: Îmi pare rău pentru demisie.
Gheorghe Flutur: Îți multumim pentru tot ce ai făcut pentru învățământul românesc.
Lista rectorilor care au semnat comunicatul Consiliului Național al Rectorilor în susținerea lui Sorin Cîmpeanu
- Viorel Scripcaru – Universitatea de Medicină și Farmacie Iași
- Viorel Jinga - Universitatea de Medicină și Farmacie București
- Dan Marcel Iliescu - Universitatea Ovidius din Constanța
- Valentin Popa - Universitate “Ștefan cel Mare” Suceava
- Gerard Jităreanu - USAMV Iași
- Ovidiu Puiu - Universitatea "Constantin Brâncoveanu" din Pitești
- Dumitru Chirleșan - Universitatea din Pitești
- Leonard Azamfirei - Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș
- Cătălin Bălescu – Universitatea Națională de Arte București
- Cezar Spînu – Universitatea din Craiova
- Radu Văcăreanu - Universitatea Tehnică de Construcții București
- Ion Abrudan - Universitatea Transilvania din Brașov
- Paul Negruț - Universitatea "Emanuel" din Oradea
- Tudorel Toader – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Dan Cașcaval - Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
- Nicolae Istudor – Academia de Studii Economice
- Luminița Popescu – Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu-Jiu
- Costel Negricea – Universitatea Româno-Americană
- Liviu Lucaci - UNATC
- Florin Pelin - Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București
- Violeta Ciucur - Universitatea Maritimă din Constanța
- Ion Pană - Universitatea Petrol-Gaze Ploiești
- Daniel Mariș - Institutul Teologic Baptist din București
- Cornel Cățoi – USAMV Cluj-Napoca
- George Daniel Papari - Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța
- Sorin Crișan - Universitatea de Arte din Târgu Mureș
- Puiu Lucian Georgescu - Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
- Alecu Toma - Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța
- Anca Buzoianu – UMF Cluj-Napoca
- Vasile Țopa - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
- Dan Gheonea – UMF Craiova
- Vasile Jucan - Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca
- Andi Pușcă – Universitatea Danubius din Galați
- Ghiță Bârsan - Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu
- Marius Șerbeszki - Academia Forțelor Aeriene "Henri Coandă" din Brașov
- Daniel Pop - Universitatea Națională de Apărare "Carol I"
- Constantin Bungău - Universitatea din Oradea
- Ramona Lile - Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
- Mihai Adrian Hotca – Universitatea „Nicolae Titulescu”
- Coralia Cotoraci - Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad
- Tonk Marton - Universitatea Sapientia Cluj-Napoca
- Marilen Pirtea – Universitatea de Vest din Timișoara
- Giuliano Tevi - Universitatea Ecologică din București
- Carol Schnakovszky - Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău
- Radu Sorin Mihai - Universitatea din Petroșani
- Diana Moș - Universitatea Națională de Muzică din București
- Aurelian Bălăiță - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași
- Mihnea Costoiu – Universitatea Politehnică din București
- Crețu Octavian – UMF Timișoara
- Laura Gheorghiu - Universitatea Valahia din Târgoviște
- Marian Moiceanu – Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”
- Cosmin Alin Popescu USAMV Timișoara
- Daniel Breaz – Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia
- Daniel Cochior – Universitatea "Titu Maiorescu" București
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: rector , Sorin Cîmpeanu , Ghiță Bîrsan ,
Vizualizari: 2312
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Rob
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Nobody
Acum 4 ore
D.M.